Scrisoare pentru „proaspetele” mămici

Ruxandra Rusan
Scrisoare pentru proaspetele mamici / Totul despre mame

Am văzut-o ieri. Pe trotuarul de vis-a-vis de şcoală, unde era o hărmălaie de neimaginat. Mergea repede, cu privirea ațintită spre gâlma înfofolită din marsupiu. Îşi ridica ochii din când în când, privind speriată spre lumea ostilă şi gălăgioasă din jur.

Avea cearcăne mari, negre sub ochii frumoşi şi un tricou lălâi, bărbătesc, peste pantalonii de trening.

Două pungi în mâna stângă, cu dreapta ținea protector protuberanța care se ghicea a fi fundul bebeluşului ei. Probabil ațipise, iar gălăgia şcolarilor ar fi putut trezi şi un urs din hibernare. Bebeluşul nu avea mai mult de o lună. Uşor de ghicit după dimensiuni, înfofolire şi felul în care arăta mama lui.

Citește ”Cartea Bebelușului”, cel mai important ghid al primilor, cartea pe care fiecare proaspătă mămică ar trebui să o aibă pe noptieră. Aceasta este disponibilă AICI.

Deja-vu

Exact pe aceeaşi stradă treceam acum aproape 8 ani. Sunt tot în pantaloni de trening, tot cu o bluză lălâie. Am puiul la piept şi mi-e teamă şi să păşesc. Simt că mă amenință fiecare muscă din aer, fiecare accelerație a maşinilor şi gazul din țevile de eşapament par să intre direct în plămânii curați ai copilului.

Mi-e teamă de fiecare străin cu care mă intersectez. Dacă e un psihopat care va scoate un cuțit? Dacă îi dau banii din buzunar şi nu mă crede că ăia-s toți?! Dar bărbatul care tuşeşte exact în secunda în care trece de noi? Văd viruşi dolofani şi mostruoşi plutind în aer. Se aşază direct pe mâinile cu degete de păpuşă ale copilului, gata să-l atace cu rânjete sinistre.

Îmi văd proiecția în geamurile maşinilor. Sunt diformă. Enormă. Mă urăsc pentru că ştiu că n-aş fi în stare nici măcar s-o iau la fugă în caz de nevoie. „Oare geamurile astea deformeaza?” Nu prea cred.

Sunt singură şi nu am pe cine să rog să mă ajute cu piața. Trebuie să fac eu tot. Să am grijă de copil, să țin casa curată, să nu pierd colaborările, să fac lapte. Să mânânc sănătos, să nu mănânc pentru că-s grasă. Şi lumea e atât de mare, străduța asta e ca o autostradă pe care încerc să o traversez noaptea.

M-ai crede dacă ți-aş spune?

Aş vrea să mă duc la ea, s-o iau în brațe şi să-i şoptesc că totul va fi bine. N-o fac. Nu m-ar crede. S-ar speria de mine şi n-ar mai ieşi din casă. Oricum îi e greu să păşească peste pragul apartamentului unde încearcă obsesiv să țină totul în ordine. Curat. Sigur. Totul, în afară de ea însăşi. Se dăruieşte 200% şi nu mai e ea. Cea care zburda pe aceeaşi străduță în pantofi cu toc, cu zâmbetul pe buze şi, poate, cu testul de sarcină (cel cu două liniuțe) ascuns în poşetă, mărturie palpabilă a minunii care urma să se întâmple.

Şi acum, că s-a întâmplat, e copleşită de teama că ar putea greşi ceva. Intră la farmacie. N-o mai văd, dar ştiu că acolo se simte în siguranță. Neoanele îi dau o senzație de izolare de haosul de afară. Acolo sunt soluții pentru orice probleme, iar farmacista îi zâmbeşte frumos. Creme pentru ragade, geluri pentru băiță. Fără parabeni, cu ambalaje prietenoase, cu bebeluşi mari, de cinci-şase luni care zâmbesc ştirb de pe etichetele bine gândite.

În farmacie totul pare curat şi n-ar mai vrea să plece. Pare curat. Până când, la casa alăturată, o bătrânică tuşeşte şi cere ceva pentru răceala de care nu mai scapă. Atunci sufletul ei sfârâie şi îşi dă seama că n-a avut nimic în cap când a intrat cu bebeluşulul acolo. Şi nimeni n-o poate convinge că nu e chiar aşa. Că bebeluşii nu-s de sticlă, nu se sparg aşa, cu una, cu două. Se nasc pregătiți să facă față, în felul lor, vieții.

Va fi bine, îți promit!

Sigur o voi reîntâlni. Şi poate voi avea curaj să mă opresc să-i admir copilul. Să-i spun că treningul şi panica nu vor dura o veşnicie. Că va fi şi mai bine. Că toți omuleții ăştia care fac scandal în fața şcolii şi se aleargă ca nişte iezi scăpați pe pajişte au avut la un moment dat 3-4 kile, au intrat în farmacii cu mamele lor, au supraviețuit copilăriei la oraş.

Şi-au julit genunchii, au avut viroze şi alte nedorite, dar s-au făcut mari şi mamele lor îi aşteaptă acum. Sunt aranjate şi drăguțe foc. Însă mi-aş dori să-i arăt poze cu noi toate la o lună după naştere, „proaspete” mămici – numai proaspete nu eram. Doamne, ce-am mai râde împreună!

Citește ”Cartea Bebelușului”, cel mai important ghid al primilor, cartea pe care fiecare proaspătă mămică ar trebui să o aibă pe noptieră. Aceasta este disponibilă AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa