Sunt o mama vicioasă

mama si viciile
Aparenţele înşală, iar mamele pot ascunde adevărate vicii!
Mama și viciile
Aparenţele înşală, iar mamele pot ascunde adevărate vicii!

Confesiunea unei mame vicioase

La prima vedere, par o persoană obişnuită. Sunt destul de calmă, zâmbesc de mai multe ori pe parcursul zilei, nu uit să-mi încarc cardul de călătorie înainte de a urca în mijloacele de transport în comun şi încerc să am câte o vorbă bună pentru oricine. Pe lângă toate astea, dau şi eu like ca tot omul la postările prietenilor de pe Facebook, îmi place să mă uit la filme şi ador să fac (şi să mănânc ponderat) torturi şi prăjituri. Sub spatele acestei măşti de om cu preocupări ordinare se ascunde, însă, o mamă plină de vicii, de care nu vrea deloc să scape. 

Sunt dependentă de mirosul copiilor mei

De mai bine de 8 ani, de când am devenit mamă, am căpătat o dependenţă periculoasă care a crescut exponenţial o dată cu venirea pe lume a fiecărui copil. Această dependenţă a pornit de la mirosul ireproductibil de nou-născut. Mirosul s-a preschimbat în timp în cele mai neaşteptate arome, datorită celor mai neaşteptate combinaţii.

În ecuaţia parfumului unic de bebe au intrat laptele supt, ce părea mai apoi că se identifică cu bebeluşul însuşi, transpiraţia din spatele cefei mogâldeţei, şi, iertaţi-mă, urmele de salivă uscată, care se găsesc pe mâinile şi obrajii unui puiuţ de om. Mai târziu, lor li s-au adăugat îngheţata topită rămasă în colţul gurii, iaurtul întins pe păr, tricoul asudat după o goană prin parc şi lacrimile răzleţe ce s-au contopit cu praful de pe faţa îmbujorată. Toate acestea au transformat mirosul copiilor mei într-un parfum inegalabil, după care am ajuns să tânjesc în fiecare clipă.

Aş da orice pentru o porţie zdravănă de râs de copil

Oricât de tristă aş fi, oricât de grea ar fi perioada prin care trec şi oricât de mari ar fi poblemele mele, dacă aud râsetul copiilor mei totul îmi pare mult, dar mult mai uşor de surmontat. Şi aici nu e vorba despre niciun clişeu. Când un copil râde, toate nodurile se dezleagă, norii se dezumflă, iar inimile se dezmorţesc.

Tocmai pentru că râsul acesta este de o importanţă vitală şi nu ştiu câte persoane îşi dau seama de asta, lucrez la o mică invenţie care să fie sub forma unor mici carduri cu clinchete vesele de copii, disponibile în farmacii în loc de produse antistres. Dacă ai avut o zi proastă la serviciu, stresul te copleşeşte şi nu ştii care e soluţia pentru a-i face faţă sau se întâmplă să te cerţi cu partenerul de viaţă mai des că altădată, eu am răspunsul. Un „râs de copil” e tot ce-ţi trebuie ca să redescoperi bucuria de a trăi!

Îmbrăţişările sunt cel mai dulce drog

O îmbrăţişare a celor dragi e un drog la care nu mai pot renunţa. Mi-e ciudă că fetele mai mari încep să se fofileze când văd că vreau să le strâng puternic la piept şi mă aştept din clipă-n clipă să-mi spună că sunt prea mari pentru astfel de dulcegării. Noroc cu cea mică, care se cuibăreşte non-stop în braţele mele şi mă lasă să mă bucur pe termen nelimitat de această emoţie incomparabilă pe care numai o îmbrăţişare ţi-o poate da. E suficient să închid ochii, să-mi afund nasul în părul ei şi să fac o piruetă cu minunea mică lipită de mine, că endorfinele curg valuri, iar eu sunt transportată subit în lumea fericirii depline şi pure. Şi poate fi ceva mai frumos de-atât?

 

Spuneți și voi, cine ar vrea să scape de astfel de vicii?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație