Te iert, mami!

cuvinte-care-dor-totul-despre-mame

“Te iert, mami” și alte cuvinte care dor tare, tare de tot

Ştii cum te simți când auzi cuvintele astea? Mi-a venit şi să râd, şi să plâng. Azi am fost singura, năuca şi super ocupată şi a avut de suferit copilul meu. O chestie pe care mi-o iert greu.

A început de la prima oră, când l-am trezit să-l trimit la şcoală. I-am pus cerealele cu lapte, dar cu un ochi trăgeam deja spre tona de mailuri cu care mă amenința telefonul. I-am pus repede o gustare în ghiozdan, l-am pupat, i-am zis că-l iubesc şi a plecat spre şcoală.

“Stai cu sabia lui Damocles mereu deasupra capului”

Şcoala e aproape, îl văd de pe balcon cum intră în curte. L-am urmărit cu privirea şi abia aşteptam să intre ca să mă pun pe treabă. Deşi am biroul acasă, munca pe care o fac e cât se poate de serioasă, cu dead-line-uri fixe şi clienți. Stai cu sabia lui Damocles mereu deasupra capului şi simți cum îți suflă concurența în ceafă. Am deschis lap-top-ul şi m-am apucat de treabă cu un sentiment de panică în suflet, erau multe de făcut, sotul meu e plecat din oras iar copilul iese la 11.30 de la şcoală. La 11.15 mi-am dat seama că efectiv n-am simțit cum a zburat timpul şi că nu am nimic gătit, doar câteva ouă rătăcite în frigider şi nişte frunze de salată verde. Copilul are înot şi trebuie să fie la 12.30 la bazin, facem până acolo fix 30 de minute, aşa că îmi rămân doar alte 30  în care să îi dau ceva să mănânce, să-i pregătesc geanta cu echipamentul şi să ieşim zburând pe uşă.

Vine acasă, e tot numai un zâmbet şi ar vrea să-mi povestească ce s-a întâmplat la şcoală. Ascult cu juma’ de ureche, în timp ce fac nişte ochiuri româneşti şi storc o lămăie peste frunzele de salată. „Hai, repejor, spală-ți mâinile!” „Dar n-am terminat să-ți povestesc cum a luat X 7 buline negre pentru că…” Mă prefac că ascult, dar stau cu inima strânsă pentru că telefonul poate suna din minut în minut, am de predat lucruri. Ouăle sunt gata, i le pun în farfurie şi le mănâncă uimit. „Cum de nu-mi dai supă?”

Citește cartea ”Cum să ne păstrăm copiii aproape” și află ce NU trebuie să faci pentru a avea o relație apropiată, pe termen lung, cu copilul tău. Aceasta este disponibilă AICI.

Nu e timp, nu e timp, nu e timp

Mă duc în cameră şi arunc claie peste grămadă în geantă casca de înot, ochelarii, prosopul. Încep să plâng de frustrare. L-am lăsat singur în bucătărie cu amărâtele alea de ochiuri, deşi aş fi vrut să stăm tihnit să-mi povestească ce avea de spus. Nu e timp. Îmi şterg ochii cu mâneca şi fug înapoi la el, mai are jumătate de farfurie, mai dau un mail să anunț că textul pentru newsletter va veni cu o mică întârziere şi mă rog la toți zeii să nu fie probleme.

Coborâm la maşină, în lift îi şterg cu un şervețel umed urmele de gălbenuş de la guriță. Îl voi lăsa să meargă cu antrenorul care locuieşte la doar 10 minute de casa noastră. Mai câştig un pic de timp.

Îl predau, urc iar la volan şi gonesc spre casă. Sunt obosită şi agitată şi dezamăgită de mine însămi şi mă tot gândesc cum ar fi fost să fi avut şi noi nişte bunici la îndemână, să ne ajute cu copilul. Nu e cazul. Mă întorc în casa care e vraişte – nu mă pot concentra în dezordine. Îmi muşc buzele de stres, termin newsletterul, îi dau send şi mi se ia o piatră de pe inimă, deşi încă nu am aflat de ce a luat x nu ştiu câte buline negre şi URĂSC să n-am timp să-mi ascult copilul.

Două cuvinte: “am uitat”

Apoi sună telefonul, e o bunică de la bazin, îmi spune că Tudor e tare supărat pentru că nu are slipul la el. A verificat şi ea geanta, nici urmă de slip. Simt că-mi fuge pământul de sub picioare, slipul stă bine mersi pe caloriferul din baie, am uitat complet de el.

Las totul baltă, conduc până la bazin. Traficul e cumplit, mă orientez greu, nu ştiu s-o iau pe scurtături. Parcă mă strânge cineva de gât. Anxietate, dezamăgire, oboseală cronică şi toate scapă, toate se amestecă aiurea.

Îl văd cum stă pe margine, în pantaloni de trening, cu o față amărâtă. Mă observă şi mi-e teamă de reacția lui. Cu toate astea, îmi zâmbeşte larg, vine spre mine, mă ia în brațe. „Mi-ai adus slipii? Eşti cam aiurită azi…” „Iartă-mă, Tudor.” „Te iert, mami!”

Plojează în apă fericit ca un delfin eliberat în ocean. Eu stau pe margine şi mă simt mică, neputincioasă, obosită şi vinovată. Mie mi-e mai greu să mă iert.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație