Tu ştii ce mai face copilul tău?

ce-mai-face-copilul-tau-totul-despre-mame

Când ai stat ultima oară cu adevărat de vorbă cu copilul tău?

Îmi amintesc cum, copil fiind, am început să mă distanțez de mama. Eram elevă în clasele primare când aflam că există și  altfel de relație mamă-fiică. Aveam colege care discutau cu mamele lor orice, de la subiecte ”rușinoase”, cum ar fi menstruația și creșterea sânilor și până la îndrăgosteli, băieți, bilețele și altele. Eu nu aveam parte de așa ceva. Eu îi spusesem mamei în primul an de școală că îmi place un băiat și, până seara, aflase toată familia, în weekend au aflat și rudele, iar ironiile pe tema idilei mele cu respectivul s-au terminat abia în gimnaziu.

Citește și: Aş fi vrut ca mama…

Când și cum ne pierdem copiii

Pe mine mama m-a pierdut în momentul în care a decis să facă din problema mea subiectul distracției multor adulți. Începuse să mă piardă chiar de când o anunțasem că îl iubesc pe colegul meu de clasă, iar ea mă întrebase, în doi peri: ”Ce, mă? Știi tu ce e iubirea?!” și începuse să râdă în hohote.

A fost prima și ultima oară când i-am mai spus mamei mele ceva despre mine. Despre mine, cea adevărată – pe care mama, din nefericire, n-a cunoscut-o niciodată – nu i-am mai vorbit.

Când mi-a venit ciclul, nici prin cap nu mi-a trecut să-i spun ei, am vorbit cu o mătușă. A aflat și mama, dar târziu. Nu m-am mai simțit niciodată în largul meu să vorbesc despre mine cu mama. Așa am ajuns să trăim împreună, dar separat. Vorbeam numai despre nevoile fizice și materiale, dar niciodată despre nevoile sufletului meu.

Când am fost rănită, nesigură pe mine, plină de îndoieli, speriată, tristă, mama nu a știut nimic.

Copiii care fac ”bine”

Se întâmpla s-o mai aud vorbind la telefon cu prietene sau cu rude mai de departe și, când venea vorba despre copii, să spună că ”sunt bine”. Am fost mereu ”bine”, am făcut ”bine”. Ce bine! Binele era ceea ce o mulțumea pe mama. Din păcate, dincolo de acest bine se ascundeau frustrări, angoase, suferințe, dureri… lucruri pe care mama nu le-a știut niciodată. Au fost lupte pe care le-am dus singură, fără sprijinul celei care ar fi trebuit să fie lângă mine oricum și oricând. În timpul în care pentru ea eram ”bine”, pentru mine totul era oricum, dar numai ”bine”, nu!

E atât de ușor să-i pierdem

Mă uit înapoi la copilăria mea, la relația mea cu mama, și îmi dau seama că e atât de ușor să ne pierdem copiii. Un râs, un ton nepotrivit, o vorbă și totul se duce… Ce e și mai dureros e că, odată pierduți, s-ar putea să nu-i mai aducem niciodată lângă noi. Dar și mai dureros este faptul că nu ne dăm niciodată seama când se întâmplă asta. Este genul de pierdere pe care o observi abia târziu și, din păcate, nu mai poți face mare lucru.

Nu e vina lor, e vina noastră!

Niciodată nu e vina lor, de vină suntem întotdeauna noi. Noi, cei care credem că le știm pe toate. Noi, cei care nu dăm doi bani pe ce se întâmplă în viața lor. Noi, care le spunem că cearta cu cel mai bun prieten de la grădiniță e o prostie. Noi, care nu părem interesați de faptul că luna e deja pe cer și le cerem să ne lase cu aberațiile. Noi, cei care râdem cu prietenii noștri când auzim că și-au făcut iubit/ă la grădiniță. Noi, cei care nu avem răbdare să vedem cum două furnici escaladează un perete. Noi, cei care nu avem timp pentru ei. Noi, cei care ne pierdem răbdarea și țipăm. Noi, care credem că suntem singurii care trăiesc adevărata viață, iar copiii trăiesc o glumă.

Da, noi suntem de vină! Noi! Noi, cei care la un moment dat nu vom mai ști nimic despre copiii noștri pentru că nu-și vor mai deschide niciodată sufletul în fața noastră. Noi, cei care peste ani vom fi surprinși de ceea ce fac copiii noștri, de ceea ce decid, de viața pe care și-o aleg. Vom fi uimiți și vom afirma, la fel ca și mama mea, că nu îi recunoaștem, că ei nu sunt copiii noștri, noi nu i-am crescut așa. Și chiar nu i-am crescut așa! De fapt, i-am lăsat să crească singuri…

Citește ”Cum să ne păstrăm copiii aproape” și află ce trebuie să faci pentru ca, atunci când vor crește, copiii tăi să rămână tot apropiați și deschiși față de tine. Mai multe detalii AICI.

Citește și:
Nu toate mamele au fost perfecte!
“Uneori mi-e greu să fiu mamă”
A fi sau a nu fi mamă eroină
Copiii cu etichete pe frunte
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație