Sau ce poate face această viaţă fără cumpărături dintr-o femeie
La finele anului trecut am pornit un plan ambiţios şi neverosimil, în care ţinta era să duc o viaţă frumoasă, armonioasă, o viaţă fără cumpărături. După cinci luni de la demararea lui, am tras câteva concluzii zdravene, pe care vi le împărtăşesc şi vouă!
Momentul în care am ajuns la aceeaşi lungime de undă cu eul meu interior în privinţa cumpărăturilor a fost de o importantă covârşitoare pentru propria existenţă. Shopperiţă cu state vechi şi iubitoare până la delir a obiectelor vestimentare cu poveste, detaliu şi parfum, a trebuit să fac un efort gigantic să mă hotărăsc că e vremea să mă astâmpăr şi să încetez cu cumpărăturile, chiar dacă numărul lor nu însemna neapărat o gaură zdravănă în buget (magazinele tip outlet, second-hand-urile şi eBay-ul sunt mană cerească pentru orice iubitor de fashion). De clipă în care am luat decizia am povestit le vremea ei, dar ce a urmat de-atunci e încă un mister pentru multă lume, ba chiar şi pentru mine. Tăierea raţiei la haine, bijuterii, încălţăminte şi alte accesorii a lăsat, însă, un gol destul de mare în sufletul meu. Care trebuia umplut cu ceva. Iniţial au fost cărţile şi cremele de faţă şi de corp, iar mai apoi au fost unul-două parfumuri. Nimic epatant, totul relativ low-profile şi musai la reduceri sau în ofertă, ca să nu înlocuiesc o dependenţă cu alta.
Clipa mărturisirii
Începutul lunii mai, însă, s-a dovedit a fi momentul în care cuţitul sau mai bine zis eticheta unui produs nou mi-a ajuns la os. Trăisem, totuşi, o viaţă fără cumpărături. Pentru că trebuia să particip la o petrecere la care era obligatorie prezenţa unui accesoriu de păr adecvat, mi-am călcat pe promisiune şi pe inimă şi mi-am cumpărat unul. Ştiu, puteam să împrumut de la cineva, dar am evitat această variantă. Accesoriului de păr i s-a adăugat mai apoi o splendidă rochie vintage şi o pereche de pantaloni din catifea, dar şi un munte de regrete că n-am mai putut continua ceea ce mi-am propus şi că m-am dezamăgit pe mine. Nu pot spune că am mai simţit la fel de multă exuberanţă în momentul achiziţiilor ca înainte şi cred că mai am şi acum un gust sălciu în interior, din pricina eşecului. În plus, nu mai pot băga mâna-n foc că mă pot opri aici şi relua planul iniţial, deşi cumva nu mai am aceeaşi tragere de inimă pentru cumpărături pe care o aveam anul trecut pe vremea asta.
Epilog
În urma acestei experienţe de zero cumpărături am rămas nu numai cu mai mulţi bani în portofel, ci şi cu câteva învăţăminte. Îmi dau seama că cele patru luni de no-shopping au însemnat pentru mine mai mult decât mi-aş fi putut imagina vreodată şi mi-au demonstrat că încă mai am un dram de ambiţie.
Pe de altă parte, am aflat că e uşor să te apuci de un lucru sănătos, e greu să te ţii de el fără să clipeşti, iar şi mai greu este să nu cedezi stimulilor, tentaţiilor, capcanelor şi provocărilor care îţi sunt puse (în)voluntar în faţă.
Şi un ultim lucru pe care l-am mai învăţat este că, deşi se spune că viaţa e scurtă şi că merită trăită (carpe diem, nu?), contează mai mult este să fie trăită cu rost şi seninătate. Şi neapărat pe un calapod care să-ţi vină şi să-ţi priască. Eu cred că ştiu clar acum care e acel calapod.
