Ghicitori despre animale sălbatice

Geo Mihalcea
Ghicitorile despre animale sălbatice sunt îndrăgite la orice vârstă

Ghicitori despre animale sălbatice. Animalele sălbatice reprezintă un domeniu fascinant pentru copiii de orice vârstă. Fie că le văd la zoo, în desene animate, în documentare, celor mici le place să afle informații despre ele. Ghicitorile sunt cea mai simplă metodă de evaluare a cunoștințelor acumulate de cei mici despre viețuitoarele din pădure, junglă ori savană.

Jucăriile de pluș, cărticelele de colorat, tricourile ori pijamalele de nani, toate îi fac cunoștință puiului tău cu fascinanta lume a animalelor sălbatice. În zilele ploiase, la drum lung, ori după câteva ore de stat pe afară, amuzați-vă împreună găsind răspunsuri la ghicitori care au ca subiect năzdrăvanii sălbatici!

Ghicitorile despre animalele sălbatice îi îmbogățesc cunoștințele copilului tău

– Ghemotoc zglobiu cu ace,
Unde te-ai pornit?
– Pribegesc şi eu, că-mi place
Lumea să colind.
(ariciul)

-Nea Martine!- Mor-mor-mor!
Nu vrei miere din ulcior?
– Am o poftă de mâncare,
C-aş mânca şi-o  oală mare!
(ursul)

Urecheaţii cei vioi
Papă morcovi şi trifoi.
Sunt voinici, isteţi, sprinţari
Şi nu poartă  ochelari.
(iepurele)

Are colţi și blană sură,
Dă  târcoale pe la șura.
Ar sări si gardul stânii,
De n-ar sta de paza câinii.
(lupul)

Riţa –rita, cuconița,
Flutură în vânt codița!
Ronţăie alune coapte
Și le-adună zi și noapte.
(veverița)

E isteaţă și vicleană,
Are coada roșcovană.
Din coteț pe înserate
Fură ouă și moţate.
(vulpea)

Ursulică-i bucătar,
Cum găsești acum mai rar.
Bambușii, precum se știe,
Lui îi plac la nebunie.
(ursul panda)

Lui de arsiţă nu-i pasă
Și nu stă la umbră deasă,
Ci cu trompa-și face duş
Zilnic junele ghiduş !
(elefantul)

E numit ,,caluț de râu”,
Fără șa și fără frâu.
Dolofan e, se vorbește
Că o tonă cântărește.
(hipopotamul)

Animal cu chip de om,
Țopaie din pom în pom!
(maimuța)

Alb, greoi, cu părul fin,
Seamănă cu Moș Martin!
(ursul polar)

Animal cu gât tărcat
Și cu gât nemăsurat!
(girafa)

Nu e pește, nici vapor,
Uriașul mărilor.
(balena)

Animal sprinten, vărgat
Pare un căluț ciudat,
Cine este, l-ați aflat?
(zebra)

Eu îl ţin în colivie
El mă-ngâna, mă ciupeşte
Are o culoare vie
Şi tot timpul „povesteşte”.
(papagalul)

Ghicitorile despre animalele sălbatice contribuie la dezvoltarea empatiei față de orice vietate.

 

Casă are sub pământ,
Blana neagră, ca veşmânt,
Noaptea este lumea ei,
Ziua, n-ai de un’ s-o iei
(cârtiţa)

Jungla este casa lui,
Sau arena circului.
Are trompa-n loc de nas,
Abia face înc-un pas.
(elefantul)

De cu ziua până-n seară,
Cântă parcă la chitară.
Cri, cri, cri şi iar cri, cri
Colo-n iarba, cine-i, ştii?
(greierele)

Umblă dânsa prin grădini
Căutând mereu găini.
(vulpea)

Prin pădure, prin zăvoaie,
Dânsul oile jupoaie.
(lupul)

Mândru de coroana lui,
Împărat al codrului,
De departe îl zărești
Purtând coarnele regești.
(cerbul)

Ghicitorile despre animalele sălbatice sunt o metodă simplă de a-l face pe copil să iubească natura în general

Ca un fulger prin copac
Printre crengi s-a strecurat,
Căutand mereu alune,
Fiindcă-i plac,
Că-s tare bune.
(veverița)

Râmător cu colții mari
După fructe de stejari
Pădurea din deal o scurmă,
Parc-ar fi trecut o turmă.
(mistrețul)

Urecheatul câmpului,
Ținta vânătorului,
Altul ca el nimeni nu-i :
Fuge și de umbra lui.
(iepurele)

Ghem de ace umblător
Prin pădure și ogor.
(ariciul)

Rozător mititel,
Toți se sperie de el.
(șoarecele)

Prin păduri, la munte sus,
Printre crengi el stă ascuns.
Știi cumva numele lui?
E opusul plânsului!
(râsul)

 

Ghicitorile despre animalele sălbatice sunt distractive pentru întreaga familie

Umblă moşul prin pădure
După fragi şi după mure?
(ursul)

Cui îi place să se-mbrace
În cojoc cu mii de ace?
(ariciul)

Farfurie umblătoare
Cu cap, coadă şi picioare?
(broasca ţestoasă)

Şoricel cu aripioare
Poartă numele de floare?
(liliacul)

Animal cu chip de om
Ţopăie din pom în pom?
(maimuța)

Nu-i pisică, nici motan
E vărgat şi roşcovan?
(tigrul)

Animal cu trup tărcat
Şi cu gât nemăsurat?
(girafa)

Cureluşă rece, unsă,
Sub pământ şade ascunsă,
Iar atunci când iese afară
De-o priveşti te înfioară!
(şarpele)

Corabie plutitoare
Pe nisipuri, călătoare!
(cămila)

Elefant scurt-n picioare
Intră-n apă la răcoare!
(hipopotamul)

Animal cu chip de om
Ţopăie din pom în pom!
(maimuţa)

Animal cu trup tărcat
Şi cu gât nemăsurat!
(girafa)

Nu-i pisică, nici motan
E vărgat şi roşcovan!
(tigrul)

Uriaş cu nasul mare
Poartă oameni pe spinare!
(elefantul)

O şopârlă de cinci coţi,
Hai, ghiceşte-o dacă poţi!
(crocodilul)

Parcă-i un curcan golaş
Şi fricos şi uriaş!
(struțul)

O sportivă cu renume
Umblă-n pomi după alune!
(veveriţa)

Mândru şi încoronat,
Prin poieni este-mpărat!
(cerbul)

Cumetirţa cea şireată
Vine-adesea prin vecini
Şi-amatoare se arată
De a „cumpăra” găini!
(vulpea)

Nu e cal, dar are coamă
Şi-i puternic fără seamă.
Îl ghiceşti uşor, când vrei,
Că e scris pe banii mei!
(leul)

Sprintenă şi delicată
Se adapă-nfiorată!
(căprioara)

Ciocoi ţeapăn şi hapsân,
El se vrea-n turmă stăpân!
(lupul)

 

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa