Nevoia de socializare a copiilor este aproape o nevoie primară, fiindcă le asigură celor mici o dezvoltare armonioasă prin interacțiunea în primul rând cu părinții și mai apoi cu colegii și cu prietenii.
Socializarea înseamnă progres, comunicare, participare, învățare și adaptare permanentă la cerințele societății. Regulile, normele și valorile impuse de societate nu îi pot fi făcute cunoscute copilului decât prin socializare. Nu îi poți refuza acest drept fiindcă așa vei face din el un neadaptat, copilul se va izola, se va însingura și va trăi permanent într-o lume imaginară.
Problemele apar când se face socializare în mediul virtual și mai puțin în cel real
Trebuie găsit un echilibru fiindcă că orice exagerare va duce la tulburări comportamentale și dezechilibre greu de gestionat. Calculatorul ucide practic socializarea în spațiu real, acolo unde, de fapt, ar trebui ca tânărul adolescent să se manifeste. Totul pornește din copilărie, când noi, părinții, avem datoria de a impune anumite limite, dar și de a oferi alternative sănătoase atât din punct de vedere fizic cât și psihic.
Ce informații poate primi un copil care permanent e conectat la internet, când realitatea lui este alta? Soldații de pe ecran îi pot deveni cei mai buni prieteni, iar, apoi, cu mare ușurință, când se plictisește de ei, îi poate elimina cu un singur click. În mediul virtual se poate război cu oricine și mai mult decât atât se poate declara invincibil. Astfel izolat, copilul dezvoltă o personalitate falsă care în realitate îi va fi potrivnică. Recuperarea e un proces anevoios care implică timp și determinare. Asta în cazul în care părinții sesizează că copilul are probleme de comportament acasă sau în mediul școlar.
O lume care nu există
Contactul cu realitatea e aproape inexistent pentru un copil care își petrece tot timpul liber pe calculator, laptop, tabletă sau telefon. În primul rând, îi dăunează fizic și mai apoi psihic. Orele prelungite în fața ecranului solicită ochii iar problemele de vedere nu vor întârzia să apară. Poziția nepotrivită, de cele mai multe ori considerată comodă, în pat sau pe scaun îi deformează coloana vertebrală și îi dau dureri de spate aparent inexplicabile. Apoi, copiii care petrec multe ore în fața calculatorului uită să mănânce sau mănâncă mult și prost, produse de fast food sau alte gustări frugale dar insuficiente din punct de vedere nutrițional.
Soldații, adversarii care dispar cu un singur click nu vor putea fi eliminați în viața reală, la școală sau pe stradă. Relațiile cu ceilalți copii, profesori, părinți vor lăsa de dorit iar conflictele vor fi rezolvate de cele mai multe ori prin violețtă fizică sau verbală. Privarea unui copil de interacțiunea cu alți copii de vârsta lui îl poate face irascibil, inadaptat iar problemele comportamentale nu vor intarzia să apară.
Copilul, care până acum avea 500 de prieteni virtuali, va constata că, în realitate, nu are pe nimeni și acest lucru îi va deveni povară. Când se va afișa în societate, îi va greu să stabilească contacte, prietenii sau relații atât cu cei de vârsta lui dar și cu adulții.
Internetul nu este cel mai bun prieten al tău, copile!
Tu ai nevoie să simți, să mirosi, să guști din propria copilărie! Un copil are nevoie să trăiască în mod real viața, să simtă bucuria prin toți porii, să alunge tristețea cu un zâmbet, să afle cum miroase iarba, ce gust au corcodușele verzi, să fie încălzit de soare și răcorit de vânt. Suntem născuți pentru a trăi în natură. Avem nevoie de aer curat și de socializarea cu alți oameni. Nu vom putea fi desăvârșiți până când nu vom afla ce înseamnă bunătatea, compasiunea, empatia, bucuria, sacrificiul, iubirea.
Internetul nu este marele dușman al secolului XXI, însă nu este nici cel mai bun prieten!
Nimeni nu neagă că este o sursă inepuizabilă de informație și de cele mai multe ori un facilitator al vieții mondene. Impactul consumului inadecvat și abuziv a acestui mod de comunicare are un impact negativ asupra copiilor mai ales la cei aflați la vârste fragede. E bine știut că un copil mic nu poate face diferența între fantezie și realitate iar acest fapt îi poate afecta dezvoltarea afectiv-emoțională într-un mod grav.
Până când copiii nu vor împarți o bucată de pâine între ei, până când nu vor mușca împreună din același măr, până nu vor râde alături de prietenul cel mai bun, până nu vor găsi în ei înșiși valori precum respectul, loialitatea și admirația pentru profesori, pentru părinți, pentru proprii prieteni … până când ei nu vor experimenta sentimente și emoții de tot felul, de la cele mai plăcute până la cele mai amare, până când nu vor oferi și primi iubire și atenție într-un mod palpabil… până atunci nu își vor trăi copilăria într-un mod autentic iar tragedia este că această perioadă din viață este irepetabilă.
