Cât costă cursurile de bonă?

Ramona Dinescu
mama bona copii

Cursurile de bonă sunt aproape obligatorii azi. Părinții care caută o bonă pentru copil, pe lângă recomandări, cer și ca persoana care va avea grijă de copilul lor să fie acreditată.

Cât valorează o acreditare atunci când vorbim de binele copilului, este o chestiune discutabilă. Sunt mamă și am schimbat câteva bone de-a lungul timpului. Recunosc cinstit că nu m-a interesat acreditarea și recomandările. M-a interesat ca persoana care urma să aibă grijă de copilul meu să aibă o aură bună, să-mi transmită că poate face parte din familie. Nu m-a interesat că a avut grijă de alți zece copii sau că face și menajul în casă.

M-a interesat să știe poezii și cântecele, să știe să se joace, să fie blândă și bună cu copilul, să se pună la mintea lui și să poate fi un stâlp de siguranță pentru el atunci când va fi nevoie. Una singură am găsit pe acest tipar, una singură punea mai presus copilul de orice. De aceea a rămas în familia noastră chiar dacă fizic nu mai e cu noi de câțiva ani, ea a rămas „neni” a noastră. Celelalte au privit totul ca pe un job (ceea ce teoretic era), au fost mai interesate de salariu, de program și de zilele libere decât de preferințele copilului. Această „neni” nu a mai fost bonă niciodată altcândva, nu am mai avut grijă decât de proprii copii care acum au spre 30 de ani, nu avea nici o recomandare și nici nu absolvise vreun curs care să-i acrediteze profesia.

A fost o chimie la prima vedere care mi-a demonstrat încă o dată că flerul nu mă înșeală.

Însă, dacă ar fi să o iau de la capăt, probabil că azi m-aș uita la o acreditare. Poate pentru că am trecut prin multe, poate pentru că m-am maturizat și am căpătat experiență în îngrijirea copiilor, poate nu știu ce, orice, azi intuiția îmi spune că e esențial ca o bonă să fie pregătită și să fie pregătită cu adevărat pentru a avea grijă de un copil.

Dar unde și cum se fac cursurile de bonă?

La o simplă căutare pe internet apar zeci de pagini web al diferitelor agenții care organizează cursuri de bone. Unele mai scumpe, altele mai ieftine, unele intensive, altele care se întind pe 3-6 luni, etc. Dacă aș fi bonă, probabil mi-ar fi mai greu să aleg un curs de pregătire profesională decât să învăț cum trebuie să am grijă de un copil.

Dar să o luăm pe rând. Am făcut o selecție a câtorva asociații care organizează cursuri de bone.

Curs gratuit prin Crucea Roșie

Aș începe cu Crucea Roșie. Aici cursul pare gratuit, însă pare că este treabă extrem de serioasă.

Cursul durează 360 de ore: 120 ore de teorie, 240 ore de practică într-o unitate specializată. La finalul acestui curs, persoana calificată baby-sitter va fi capabilă să realizeze următoarele sarcini:

  • comunicarea eficientă cu copilul și familia;
  • asigurarea condițiilor igienico-sanitare;
  • completarea fișei de îngrijire a copilului;
  • planificarea activității zilnice;
  • gestionarea resurselor alocate de familie;
  • pregătirea hranei și alimentația sănătoasă pentru copil;
  • formarea/dezvoltarea deprinderilor copilului în raport cu vârsta lui;
  • mobilizarea și transportul copilului;
  • respectarea și aplicarea prescripțiilor medicale;
  • supravegherea stării de sănătate a copilului și acordarea primului ajutor.

Singurul dezavantaj este că la un curs pot participa în jur de 20 de femei doritoare, ceea ce înseamnă o concurență acerbă pentru locurile subvenționate.

Dacă nu ai timp și nici energie să urmezi un astfel de curs, există și variante mai simple, dar mai costisitoare.

Poți face un curs într-un alt oraș. Probabil e nevoie de o viză de flotant în Sibiu, Cluj Napoca, Satu Mare sau Oradea ca să poți participa la un curs de babysiter ce costă aproximativ 600 de lei.

1.000 de lei curs de trei luni, recunoscut în UE

Altfel, Coparentis, de exemplu, organizează curs de bonă susținut cu sprijinul unui medic pediatru și al unui psiholog, curs care se va desfășura pe o perioadă de 3 luni iar acreditarea obținută este recunoscută atât în România cât și în țările membre UE. Ca să participi la acest curs trebuie să faci dovada că ai absolvit minimum 8 clase și ai nevoie de adeverințe medicale de la medicul de familie. Costul cursului de bone este de aproximativ 1000 de lei.

Cam același model de selecție urmează și cppalexanders.ro și promite că în urma cursului, femeia va avea următoarele competențe:

·         Comunicarea în limba oficială / Comunicarea în limbi străine

·         Competențe de bază în matematică, știință și tehnologie

·         Competențe informative / Competența de a învăța

·         Competențe sociale și civice / Competențe anteprenoriale

·         Competența de exprimare culturală

·         Planificarea activităților

·         Menținerea integrității și siguranței beneficiarului

·         Respectarea drepturilor beneficiarului

·         Comunicarea cu copilul

·         Gestionarea actelor și documentelor beneficiarului

·         Acordarea îngrijirilor corporale ale copilului

·         Asigurarea alimentației copilului

·         Crearea contextului cotidian de stabilitate emoțională

·         Stimularea dezvoltării autonomiei personale și sociale a copilului

·         Susținerea dezvoltării integrate a copilului

·         Dezvoltarea relației pozitive cu familia copilului

Ofertele cu 500 de lei/cursul

Niște criterii mai lejere de selecție, un orar mai ușor și un preț mai bun (aproximativ 500 de lei) găsești pe profesionalnewconsult.ro, iar tematica este: Cunoașterea psihologiei copilului și înțelegerea comportamentului acestuia; Metode de interacționare eficientă cu copilul; Noțiuni de pedagogie; Asigurarea igienei și prevenirea accidentelor la copilul aflat în grija babysitter-ului; Noțiuni de comunicare cu copilul, gesturi ce pot atrage afecțiunea și atenția copilului; Noțiuni de hrană și alimentație a copilului; Interacțiunea cu părinții copilului.

Acestea fiind spuse, pot doar să îți urez succes, iar sfatul unei mame este: bona trebuie să simtă că face parte din familie, să vină la cel mic de drag, nu din obligație și să aibă grijă de el ca de copilul ei. Iar astea nu la nivel de teorie

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa