Acte necesare pentru a adopta un copil. Ghidul adopției 2018

TOTUL DESPRE MAME

Acte necesare pentru a adopta un copil. Ghidul adopției 2018: Ce trebuie să faci dacă vrei să adopți un copil

Alexandru Boiciuc
Redactor-șef, avocatnet.ro

Procedura adopţiei copiilor a fost simplificată acum câțiva ani, astfel că aceasta poate fi parcursă ceva mai ușor de către persoanele care vor să-și mărească familia. Iată principalele reguli ce trebuie luate în considerare de către cei care doresc să adopte copii.

Persoanele care vor să adopte copii trebuie să respecte prevederile legale aflate în vigoare, acestea fiind cuprinse în acum Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.

Acte necesare pentru a adopta un copil. Adoptii naționale și internaționale

Înainte de toate, trebuie spus că legislaţia distinge, în momentul de faţă, între adopţia internă (când adoptatorii şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în România) şi cea internaţională (când adoptatorii şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în state diferite), însă noi ne concentrăm, în articolul de faţă, doar pe prima. Astfel, potrivit actului normativ amintit, adoptarea unui copil se poate face doar cu îndeplinirea unor garanţii morale şi a unor condiţii materiale.

Cine are interdicție la adopție

În acelaşi timp, legea prevede şi unele interdicţii. Astfel, n-au voie să adopte copii persoanele condamnate pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, pentru infracţiunea de pornografie infantilă sau pentru infracţiuni privind traficul de droguri/precursori. De asemenea, nu pot adopta persoana/familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti şi nici persoanele care vor să adopte singure şi au soţi bolnavi psihic/cu handicap mintal.

Important de ştiut este că părinţii fireşti trebuie să îşi dea consimţământul pentru adopţie în faţa instanţei judecătoreşti, iar dacă minorul a împlinit vârsta de zece ani, este nevoie şi de consimţământul său. Totodată, adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie, de asemenea, să-şi dea consimţământul în faţa judecătorului.

Atenţie! Legea adopţiei stabilește în mod expres că, în locul părinţilor fireşti, consimţământul la adopţie nu poate fi exprimat de către curator, mandatar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens. Totodată, dacă unul sau ambii părinţi nu pot fi găsiţi pentru exprimarea consimţământului, adopţia poate fi făcută doar în baza consimţământului celuilalt părinte, respectiv fără consimţământ.

Persoanele care vor să adopte trebuie să obţină un atestat

Două persoane pot să adopte împreună un copil doar dacă sunt soţ şi soţie, iar „adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale, precum şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului”, se arată în lege. Mai exact, îndeplinirea garanţiilor şi a condiţiilor şi existenţa abilităţilor parentale se dovedesc cu ajutorul unui atestat eliberat de autorităţi.

La evaluarea persoanelor care vor să adopte un copil se ţine cont, de asemenea, de caracteristicile psihologice, sociale şi medicale ale celorlalţi membri ai familiei sau altor persoane care locuiesc cu adoptatorii, aceasta fiind realizată de direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului (sau de entităţile private autorizate). În cadrul evaluării se au în vedere:

  • personalitatea şi starea sănătăţii persoanelor care vor să adopte, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de creştere şi educare a unui copil;
  • situaţia economică a adoptatorilor analizată din perspectiva surselor de venit, a continuităţii acestora, precum şi a cheltuielilor persoanei/familiei;
  • motivele pentru care se doreşte adopţia;
  • impedimente relevante pentru capacitatea de a adopta.
    În această fază, o evaluare favorabilă are drept rezultat eliberarea (de către direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului) atestatului de persoană/familie aptă să adopte. Valabilitatea acestui document este de doi ani. Iar raportul final de evaluare prin care se propune eliberarea atestatului trebuie să fie întocmit în 90 de zile de la solicitare.

Important! Obţinerea atestatului nu este necesară dacă este vorba de adopţia unei persoane care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu sau dacă este vorba de adopţia unui copil de către soţul părintelui firesc/adoptiv.

Acte necesare pentru a adopta un copil. Potrivirea dintre adoptatori şi copii este obligatorie

Înainte ca un copil să fie încredinţat pentru adopţie, trebuie efectuată etapa prealabilă a potrivirii acestuia cu adoptatorii. Concret, autorităţile trebuie să găsească adoptatorii care răspund nevoilor copilului şi apoi se stabileşte compatibilitatea lor.

„Potrivirea este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care se identifică şi selectează persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului şi se stabileşte compatibilitatea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare”, este precizat în Legea adopţiei.

În cadrul acestei etape, rudele copilului din familia extinsă (adică până la gradul al patrulea) şi alte persoane alături de care minorul s-a bucurat de viaţa de familie timp de cel puţin şase luni (adică, de exemplu, tutorele, asistentul maternal sau familia de plasament) au prioritate. În potrivire sunt incluse doar rudele şi persoanele care au un atestat valabil de adoptator.

Apoi, după trecerea perioadei de potrivire, direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului trebuie să întocmească un raport prin care să constate, practic, compatibilitatea dintre adoptatori şi copil şi să propună instanţei judecătoreşti încredinţarea pentru adopţie. „La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopţii şi postadopţii din cadrul direcţiei întocmeşte un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilităţii dintre copil şi persoana/familia adoptatoare, precum şi propunerea vizând sesizarea instanţei judecătoreşti pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei”, este explicat în actul normativ.

În baza sesizării autorităţilor, instanţa dispune încredinţarea copilului în vederea adopţiei pentru o perioadă de 90 de zile, timp de care este nevoie pentru a aprecia dacă potrivirea cu adoptatorii este bună. „Capacitatea de adaptare, fizică şi psihică, a copilului la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condiţiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada încredinţării şi care ar putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul încuviinţării adopţiei”, se arată în lege.

Pe durata încredinţării pentru adopţie, autorităţile trebuie să urmărească evoluţia copilului şi a relaţiilor pe care le are acesta cu adoptatorii, progresul fiind înscris în rapoarte bilunare. În fine, la sfârşitul celor 90 de zile se întocmeşte raportul final, ce este trimis instanţei competente.

Salariaţii care vor să adopte copii pot cere un concediu special

Una dintre cele mai importante noutăţi ce au fost introduse în Legea adopţiei în 2016, la ultima modificare a actului normativ, este concediul de acomodare. Mai precis, salariaţii care vor să adopte copii pot să ceară intrarea într-un concediu plătit de maximum un an, care include şi perioada încredinţării pentru adopţie.

„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei (…)”, dispune Legea nr. 273/2004.

Indemnizaţia, care este raportată la indicatorul social de referinţă (ISR – în valoare de 500 de lei), are un cuantum lunar de 3,4 ISR, adică 1.700 de lei. Atât concediul, cât şi indemnizaţia sunt acordate pe baza cererii persoanei îndreptăţite, la care trebuie anexate:

  • certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei;
  • documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul;
  • dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii.
    Documentele amintite trebuie depuse la agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana îndreptăţită să ceară intrarea în concediu. Apoi, drepturile sunt stabilite şi acordate începând cu ziua de după cea în care va fi pusă în executare hotărârea judecătorească de încredinţare pentru adopţie.

Atenţie! Angajatorii sunt obligaţi să aprobe intrarea în concediul de acomodare, dar, înainte de a se ajunge aici, trebuie să acorde salariaţilor, la cerere, timp liber (maximum 40 de ore pe an) pentru efectuarea evaluărilor pentru obţinerea atestatului şi realizarea pregătirii practice cu copilul.

Aprobarea adopţiei poate fi făcută doar de o instanţă

Încuviinţarea adopţiilor intră în zona de competenţă a instanţelor judecătoreşti, potrivit Legii nr. 273/2004, care trebuie să se pronunţe asupra cererilor după terminarea perioadei de încredinţare.

Cererea de încuviinţare a adopţiei trebuie să fie introdusă fie de către adoptatori, fie de către direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului. De la caz la caz, solicitarea trebuie să fie însoţită de următoarele acte:

  • certificatul de naştere al copilului (copie legalizată);
  • certificatul medical privind starea de sănătate a copilului;
  • raportul de consiliere a copilului care a împlinit vârsta de zece ani, în vederea exprimării consimţământului;
  • atestatul valabil al adoptatorilor;
  • hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei;
  • certificatele de naştere ale adoptatorilor (copie legalizată);
  • certificatul de căsătorie al adoptatorilor (copie legalizată);
  • cazierul judiciar al adoptatorilor;
  • certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorilor (de la medicul de familie);
  • hotărârea judecătorească irevocabilă de deschidere a procedurii adopţiei a copilului;
  • raportul de consiliere şi informare a părinţilor fireşti în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc;
  • documentul care consemnează rezultatul expertizei pentru confirmarea filiaţiei faţă de tată, realizată prin metoda serologică ADN, în cazul adopţiei copilului de către soţia părintelui firesc atunci când copilul a fost recunoscut de tată pe cale administrativă, precum şi în cazul în care paternitatea copilului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea de către tată sau care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii;
  • declaraţia notarială pe propria răspundere (atunci când copilul adoptat are un singur părinte – necăsătorit –, iar acesta se află într-o relaţie cu o persoană de sex opus – necăsătorită).
    Dacă instanţa judecătorească şi-a format convingerea că adopţia este în interesul superior al copilului, admite cererea de încuviinţare a adopţiei. Apoi, în cinci zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, autorităţile înştiinţează în scris părinţii fireşti ai copilului.

Monitorizarea post-adopție

Totuşi, procedura adopţiei nu se încheie odată cu decizia favorabilă a instanţei de judecată. După încuviinţarea adopţiei, legea prevede că mai există şi o perioadă de monitorizare. „Monitorizarea post-adopţie reprezintă etapa ulterioară încuviinţării adopţiei prin care se urmăreşte evoluţia copilului adoptat şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii adoptatori în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare şi identificării precoce a eventualelor dificultăţi ce pot să apară în această perioadă”, dispune Legea nr. 273/2004.

Mai exact, perioada de monitorizare este de minimum doi ani, iar în timpul acesteia autorităţile trebuie să întocmească rapoarte trimestriale. Abia după încheierea monitorizării postadopţie se întocmeşte raportul final de închidere a cazului.

Sursa: avocatnet.ro

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa