Actele necesare la ieșirea copiilor din țară. Reguli noi și prețul procurii

Conform Poliției de Frontieră, în anii trecuți erau întorși de la graniță aproape 6000 de minori, majoritatea din cauza problemelor cu actele necesare la ieșirea copiilor din țară. Anul acesta, legislația nouă înlesnește trecerea frontierei, în special pentru copiii neînsoțiți de ambii părinți.

O primă modificare privește familiile care au copii români cu domiciliul/ reședința în străinătate și care se deplasează din România în statul respectiv. La ieșirea din țară, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților sau a tutorilor. Sunt suficiente documentele oficiale care atestă faptul că minorul are domiciliul sau reședința în străinătate. Acordul scris este necesar în continuare în cazul în care minorul călătorește într-o altă țară decât cea în care își are domiciliul sau reședința.

Modificări privind conținutul declarației notariale

Tot o noutate este și faptul că valabilitatea acestui acord este de trei ani. Până acum, era necesară o declarație autentificată pentru fiecare călătorie în afara țării, iar aceasta cuprindea statul de destinație, data plecării și data sosirii. În declarația notarială dată de părinți pentru ca minorul să poată călători în străinătate însoțit de o altă persoană nu mai trebuie menționate scopul deplasării și ruta, ca până acum.

Restul prevederilor legale rămân valabile. Astfel, minorii pot ieși din țară în baza unui document de călătorie valabil (pașaport sau carte de identitate) numai dacă sunt însoțiți de unul/ ambii părinți sau de o persoană majoră, dar numai cu acordul părinților. Persoana majoră care îi însoțește (alta decât părinții) trebuie să prezinte la controlul de frontieră și extrasul de cazier judiciar.

Copilul care călătorește cu unul dintre părinți

În cazul copilului care călătorește doar cu unul dintre părinți, este necesară o declarație notarială din partea celuilalt părinte. În cazul în care celălalt părinte este decedat, la frontieră trebuie prezentat un act doveditor: certificatul de deces, hotărâre judecătorească definitivă de declarare a morții, comunicare oficială din partea misiunilor diplomatice sau a oficiilor consulare ale României în străinătate. De asemenea, în cazul dispariției părintelui, se va prezenta hotărâre judecătorească de constatare a dispariției.

Dacă părinții sunt divorțați, declarația notarială a celuilalt părinte este necesară doar în cazul custodiei comune. Altfel, părintele însoțitor trebuie să prezinte hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă prin care minorul i-a fost încredințat sau, după caz, prin care i-a fost atribuită exercitarea în mod exclusiv a autorități părintești (în cazul divorțurilor pronunțate după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil).

În cazul în care un părinte refuză să își dea acordul cu privire la ieșirea din țară a copilului său, doar instanța de judecată poate să pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul părintelui.

Prețul declarației notariale diferă în funcție de notariatul ales. Orientativ, el este între 50- 100 de lei.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație