Custodia comună: tot ce trebuie să ştii înainte de divorţ

custodia-comunca-totul-despre-mame

Divorțul este o separe a doi soți, în niciun caz nu înseamnă abandonarea propriului copil. Iată care sunt informațiile esențiale despre custodia comună pe care orice părinte ar trebui să le știe înainte de a divorța.

Custodia asupra copilului reprezintă ansamblul drepturilor şi îndatoririlor legate de îngrijirea copilului după divorţul sau separarea părinţilor. În termeni juridici, custodia minorilor se numește autoritate părintească, iar aceasta implică un aranjament privitor la locuinţa copilului, deciziile importante privitoare la copil şi legăturile personale dintre el şi părinţi.

Custodia asupra copilului poate reveni unui singur părinte sau ambilor. În cazuri excepţionale, custodia poate fi exercitată de către alte persoane decât părinţii (mătuşi şi unchi, bunici etc.).

Tipuri de custodie existente în societatea românească:
• Custodia unică,
• Custodia comună legală,
• Custodia comună fizică,
• Custodia împărţită.

Cea mai preponderent întâlnită este, la acest moment, custodia comună legală. Aceasta înseamnă că ambii părinţi continuă să colaboreze privitor la deciziile importante din viaţa copilului, fără ca vreunul dintre ei să ia de unul singur deciziile majore. Totuși, chiar dacă amândoi dețin custodia minorului, acesta locuieşte majoritar la unul dintre părinţi, numit părinte custodian rezident sau, pe scurt, părinte rezident. El se ocupă preponderent de îngrijirea zilnică a copilului.

Așadar, conform noului cod civil, custodia comună legală este regula. „Dacă eşti un părinte care s-a îngrijit cu o minimă responsabilitate de copil anterior separării şi dacă nu pui în pericol copilul prin comportamentul tău, ai tot dreptul să ţi se recunoască exercitarea în comun a autorităţii părinteşti”, se explică în broșura „Custodia explicată”, realizată de Asociația Română pentru Custodia Comună (ARPCC) – o organizație neguvernamentală care militează pentru introducerea și explicarea prevederilor custodiei comune în România.

Care sunt condițiile pentru custodia unică?

În cazul custodiei unice, copilul locuieşte şi este îngrijit de părintele custodian care exercită singur autoritatea părintească şi are dreptul de a lua de unul singur orice decizie privitoare la copil, fiind însă dator să o comunice din timp celuilalt părinte.

Înainte de 2011, anterior intrării în vigoare a noului cod civil, așa se rezolvau deciziile legate de exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ. În acest moment există în România multe familii divorţate care sunt într-un astfel de aranjament. Termenul legal era cel de încredinţare a copilului spre creştere şi educare. Conform legii vechi, încredinţarea se făcea doar unuia dintre cei doi părinţi, fiind imposibil ca autoritatea părintească după divorţ să se exercite în comun.

Astăzi însă, aceste situații sunt excepționale și se aplică doar în cazul în care instanţa consideră că e în interesul copilului ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă în mod unic.

Drepturile părintelui necustodian:
• dreptul de a vizita pe copil la locuinţa acestuia,
• dreptul de a găzdui temporar pe copil anumite perioade de timp,
• dreptul de a purta corespondenţă cu copilul,
• dreptul de a fi informat cu privire la deciziile majore referitoare la copil luate de către părintele custodian
• dreptul de a primi informaţii detaliate despre situaţia şcolară şi medicală a copilului.

„Chiar dacă în acest moment eşti părinte necustodian pentru că nu ţi s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare, conform legii vechi, poţi apela la instanţă pentru a obţine custodie comună asupra minorului deoarece sentinţele privitoare la raporturile dintre părinţi şi copii nu sunt niciodată definitive, iar intrarea în vigoare a legii noi reprezintă un motiv suficient de reanalizare a modului de exercitare a autorităţii părinteşti.”, mai recomandă specialiștii ARPCC.

Custodia comună fizică vs. custodia comună legală

În ambele situații, copilul locuiește, pe rând, cu ambii părinţi, perioade de timp aproximativ egale. De exemplu, el poate petrece alternativ perioade de câte două săptămâni cu fiecare părinte. Acest tip de custodie funcţionează cel mai bine dacă cei doi părinţi locuiesc în aceeaşi vecinătate, aproape unul de altul şi de şcoală, respectiv grădiniţă.

Se consideră că un aranjament este de tip custodie comună fizică dacă fiecare dintre părinţi găzduieşte copilul mai mult de 40% din timp.

Se consideră că un aranjament este de tip custodie comună legală dacă unul dintre părinţi găzduieşte copilul mai mult de 60% din timp.

Ce este custodia împărţită? Această situație se aplică familiilor cu mai mulţi copii. Unul dintre părinţi primeşte custodia unică a unui copil, iar celălalt pentru cel de-al doilea etc. Acest aranjament a fost utilizat de obicei înaintea intrării în vigoare a noului cod civil pentru a mima un aranjament de tip custodie comună, dar era destul de rar întâlnit.

Deciziile privitoare la copil

Părinții pot lua două tipuri de decizii:
1. Deciziile de zi cu zi – acestea sunt deciziile curente cu privire la copil și se iau de părintele care îl găzduieşte la acel moment, nefiind fezabil ca pentru orice decizie părinţii să se pună în prealabil de acord.
2. Deciziile importante – se iau de părintele sau părinţii care exercită custodia asupra copilului: părintele custodian unic, în cazul custodiei unice ori a custodiei împărţite) sau de către ambii părinţi care trebuie să se pună de acord (cazul custodiei comune legale ori a custodiei comune fizice, în care ambii părinţi sunt părinţi custodieni).

Locuinţa copilului este o noţiune introdusă de codul civil intrat în vigoarea la 1 octombrie 2011, inexistentă în vechea legislaţie. Copilul ai cărui părinţi nu sunt divorţaţi locuieşte la părinţii săi. După divorţ, părinţii pot decide de comun acord cu privire la locuinţa copilului, ca parte a divorţului pe cale notarială ori judiciară. În caz că nu se înţeleg cu privire la acest aspect, instanţa de tutelă este chemată să decidă unde va locui minorul în mod statornic.

Custodia comună: Programele de legături personale

Cel mai bine pentru un copil este ca acesta să crească alături de ambii părinţi, chiar dacă aceştia au decis să se despartă. De aceea legislaţia actuală din România, ca de altfel din majoritatea ţărilor civilizate porneşte de la premisa că autoritatea părintească trebuie exercitată în comun (custodie comună fizică sau custodie comună legală), iar părintele cu care copilul nu locuieşte în mod statornic trebuie să aibă un drept de interacţiune cu copilul.

„Dreptul la legături personale nu este doar cel al părintelui ci şi, în primul rând, dreptul copilului. Părintele care exercită custodia în mod unic ori părintele unde copilul locuieşte nu poate refuza contactul celuilalt părinte cu copilul din cauza animozităţilor dintre cei doi părinţi sau din cauză că sunt întârzieri ale plăţii pensiei de întreţinere.”, mai spun specialiștii ARPCC.

Există patru metode de a stabili locuinţa copilului şi programul de legături personale ale acestuia:
1. Înţelegerea părinţilor
2. Medierea
3. Negocierea avocaţilor
4. Decizia instanţei

Primele două metode au ca rezultat un document numit plan parental în timp ce rezultatul negocierii avocaţilor este concretizat într-un document numit tranzacţie. Documentul emis de către instanţă se numeşte sentinţă.

Durata procedurilor precum şi costurile financiare sau emoţionale ale părinţilor tind să crească pe măsură ce creşte numărul de persoane implicate: mediatori, notari, avocați, judecători.

De reținut faptul că orice înţelegere amiabilă dintre voi trebuie certificată la notariat sau încuviinţată de către instanţa de tutelă, nefiind altfel valabilă din punct de vedere legal.

Înţelegerea părinţilor (asistată sau nu) este de preferat, deoarece aşa este cel mai probabil că cei doi vor fi dispuşi să respecte prevederile ei. În timpul discuţiilor despre custodie, trebuie abordată de asemenea şi problema plăţii pensiei de întreţinere a copilului. Se stabileşte cine plăteşte pensia alimentară şi valoarea ei în funcţie de hotărârea privind custodia şi dreptul de vizită.

Conform noului cod civil, instanţa va prefera o pensie de întreţinere plătită în natură de către ambii părinţi nespecificată ca şi cuantum. Aceasta înseamnă că ambii părinţi trebuie să achiziţioneze bunurile şi serviciile necesare copilului în mod solidar. Părinţii pot totuşi opta pentru o pensie în bani, legea menționând anumite cote procentuale orientative pe care instanţa le stabileşte părinţilor. Însă astfel de cazuri sunt excepționale, doar pentru părinţii asupra cărora se face dovada că nu se achită cu bună-credinţă de obligaţia de întreţinere.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație