Cele mai utile măsuri de prim ajutor pentru copii

Foarte multe persoane cred că dacă stau acasă cu copilul îl feresc de accidente și de alte probleme. Însă, în realitate, peste jumătate dintre accidentele din viața curentă cuprind copii între 0 și 16 ani iar 80% dintre acestea survin la copiii foarte mici. De asemenea, foarte multe dintre aceste accidente se întâmplă chiar acasă.

Ca și părinte, bunic, îngrijitor, avem nevoie să știm cum să prevenim cele mai frecvente accidente domestice și ce pași trebuie să urmăm în caz de accident domestic. De asemenea trebuie să cunoaștem câteva măsuri de prim ajutor pe care să le aplicăm copiilor atunci când situațiile sunt urgente.

Cele mai importante măsuri de prim ajutor pentru copii, pe care un părinte trebuie să le știe sunt: tehnici de resuscitare cardio-pulmonară, manevra Heimlich și dezobstrucția căilor aeriene superioare la copii, și alte măsuri de prim ajutor în caz de arsuri sau ingerare de substanțe toxice.

 

Cum procedăm atunci când acordăm primul ajutor?

În emisiunea de azi discutăm despre pericolul accidentelor domestice și despre primele măsuri de ajutor pentru copii, împreună cu domnul doctor Jean Balotă, specialist în medicina de urgență și ne propunem să construim primul ghid de supraviețuire al celor mai frecvente accidente domestice întâlnite pe grupe de vârstă și măsurile de prim ajutor pe care trebuie să le acordăm copiilor în caz de urgență.

 

Până la vârsta de 1 an, cel mai frecvent accident domestic este sufocarea, care poate apărea sub diverse forme iar apoi, când copilul începe să meargă de-a bușilea sau în picioare, explorează lumea înconjurătoare prin gust. Astfel pot înghiți sau aspira diverse obiecte care pot astupa căile aeriene superioare. Domnul doctor Jean Balotă ne exemplifică procedura de prim ajutor în aceste cazuri. De asemenea, alte accidente domestice pot fi: arsuri, ingerarea de medicamente sau alte substante toxice, electrocutare, răni cu sau fără hemoragie.

 

Dacă cunoaștem toate aceste măsuri de prim ajutor pentru copii putem să evităm multe tragedii și să salvăm viețile copiilor noștri.

Vă invităm să citiți și articolul în care vorbim despre cele mai importante măsuri de prim ajutor, cum trebuie să le aplicăm și câteva video-uri exemplificative pentru o mai bună înțelegere.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație