Ce este kinetoterapia?
Kinetoterapia, sau terapia prin mişcare, este un tip de gimnastică medicală care ajută la refacerea acelor funcţii ale corpului afectate de boală sau traumatisme şi la îmbunătăţirea nivelului funcţional ale acestora. Ea se adresează tuturor vârstelor, de la bebeluşi nou născuţi până la copii mari şi adulţi.
Kinetoterapia şi afecţiunile neuromotorii
În cazul bolilor care afectează creierul, kinetotearapia este un real ajutor. Recuperarea nu se obţine în doar câteva şedinţe, ci în timp îndelungat. Programul terapeutic în cazul acestor copii se elaborează de către specialişti în funcţie de patologie, posibilităţile de mişcare şi capacitatea de înţelegere şi răspuns pe care o are cel mic. Scopul este să redai copilului potenţialul motric cât mai apropiat de cel normal vârstei sale, să îşi cunoască mai bine propriul corp şi să se integreze cât mai bine în mediul social prin relaţionări directe cu ceilalţi oameni. Aplicată în mod corect, aceasta terapie nu are efecte adverse.
Afecţiunile neuromotorii cararora li se adresează kinetoterapia sunt:
- prematuritate;
- malnutriţie fetală;
- asfixie primară;
- hipoxie fetală;
- leziuni traumatice ale fătului în timpul naşterii;
- paralizii cerebrale: hemi-, para-, tetrapareză;
- sechele după traumatisme cranio-cerebrale;
- neuropatii;
- boli neuromusculare: distrofii musculare progresive, amiotrofii spinale;
- hipotonie şi hipertonie musculară;
- tulburări de coordonare;
- tulburări spastice;
- accidente vasculare cerebrale;
- cefalhematom;
- fracturi ale oaselor craniene, ale oaselor lungi;
- paralizia facială, paralizia plexului brahial la diferite nivele afecţiuni şi boli ale aparatului respirator şi cardiovascular, în special după intervenţii pe cord;
- diferite malformaţii congenitale;
- encefalopatia asfixica.
Metodele folosite au ca rezultat:
- tonifierea musculaturii;
- îmbunătăţirea mobilităţii articulare şi a coordonării mişcărilor;
- refacerea imaginii kinestezice din aria motorie (centrul de comandă al mişcărilor);
- dezvoltarea motricităţii generale, atât grosiere, cât şi fine;
- educarea echilibrului static şi dinamic;
- educarea ritmului şi coordonării mişcărilor;
- orientarea şi organizarea spaţio- temporală;
- percepţia corectă a schemei corporale;
- imbunătăţirea imaginii de sine a micului pacient si dobandirea încrederii.
Terapie prin mişcare pentru copii cu diferite afecţiuni de ordin genetic
Fie că vorbim despre autism, sindrom Down, sindrom Williams sau alte afecţiuni de ordin genetice, vorbim şi despre probleme mai mici sau mai mari pe partea de motricitate şi coordonare corporală. Centrii de comandă ai acestor funcţii sunt localizaţi la nivelul sistemului nervos, cel care este afectat în cazul acestor copii. În paralel cu terapiile cognitive, psihoterapia şi terapiile ocupaţionale, trebuie efectuată şi kinetoterapia.
Tehnicile kinetoterapeutice ajuta copilul cu sindrom Down să înveţe să meargă şi să vorbească mai repede, grăbind astfel atingerea unui nivel de independenţă optim şi foarte necesar acestor pacienţi. Lucrează de asemenea pe stimularea dezvoltării motorii, creşterea tonusului muscular, stimularea echilibrului şi coordonării, corectarea deficientelor apărute datorită hipotoniei musculare şi a hiperlaxitatii articulare caracteristice sindromului Down.
În cazul copiilor cu autism terapia prin mişcare ajută la diminuarea autoagresivitatii, a comportamentului hiperkinetic şi a stereotipiilor caracteristice, la îmbunătăţirea interacţiunii şi a stabilirii contactului vizual, dezvoltarea motricităţii grosiere, îmbunătăţirea tonusului muscular şi a posturii corporale deficitare. În cadrul programelor de kinetoterapie adresate lor, copiii îşi dezvoltă şi exersează abilităţile sociale, emoţionale şi cognitive la fel ca şi aptitudinile motrice.
Studiile arată că există o posibilă legătură între tulburările de mişcare existente în perioada primei copilării şi dislexia diagnosticată în perioada şcolară, astfel încât kinetoterapia pe termen lung este recomandată de către specialişti copiilor dislexici. Copilul va face progrese în sfera mişcărilor corporale elementare, al echilibrului sau orientării spaţiale, a atenţiei şi concentrării, îmbunătăţindu-şi totodată simţul vizual şi cel auditiv.
Care este cadrul propice în care se efectuează kinetoterapia?
Kinetoterapeutul trebuie ales cu grijă, deoarece, dacă este inadecvat aplicată, terapia poate crea neajunsuri. În cazul copiilor, ea trebuie să îmbrace forma unui joc şi nu trebuie să fie asociată nicidecum cu durerea, caz în care efectele la nivel psihic şi, implicit, fizic, pot fi devastatoare. Copilul trebuie să se întoarcă cu plăcere în cabinetul de kinetoterapie. La fel de importantă este şi colaborarea kinetoterapeutului cu părinţii. Este bine ca procesul de recuperare să fie continuat şi acasă, pe baza recomandărilor făcute de kinetoterapeut. O bună colaborare între familie şi specialist este foarte importantă pentru copil. Cu cât se începe mai devreme terapia, cu atât mai rapidă şi eficientă va fi recuperarea (dacă diagnosticul este pus devreme, se obţin rezultate foarte bune dacă kinetoterapia se începe înainte de vârsta de trei ani).
- Urmăreşte aici emisiunea pe aceeaşi temă.
Am început kinetoterapia cu fetiţa noastră care aremalformaţii congenitale şi hipotonie musculară când avea cinci luni şi am continuat-o până la trei ani şi jumătate. Rezultatele sunt vizibile, însă de-a lungul timpului am schimbat trei kinetoterapeuţi.
Care este experienţa voastră şi a puilor voştri legată de kinetoterapie?
