Când educația nu are nevoie de vânătăi

Marius Constantinescu
educație fără violență

Recunosc că îmi e groază să-l duc pe Efrem la grădiniță. E de ajuns să văd cu coada ochiului un Mickey Mouse atârnat de o fereastră și, brusc, amintirile mele legate de grădi mă fac să mă simt mic și înfricoșat de ce o să urmeze. Da. E educația mea. Zâmbetul acela teribil al personajelor animate mi se pare și acum desprins dintr-un scenariu de groază. De ce? Pentru că memoria este asociativă, spun experții. Iar zâmbetul lui Mickey este legat în mintea mea cu frica de abandon. Pentru mine, educația a început cu stângul. M-am simțit umilit și respins și singur. Atunci am crezut că părinții mei m-au abandonat. Și trăiesc frica asta și acum.

Când educația nu are nevoie de roți ajutătoare

Așa că nu ne-am decis încă. Am fost la o grădiniță de stat și Efrem a început să țipe de parcă era desprins din tabloul lui Munch. Așa că l-am luat acasă. Aici au început însă spaimele. Ce o să facem acum? Efrem are nevoie de prieteni. Chiar dacă e de stat, poate că e mai bine să-l lăsăm acolo și o să învețe singur să socializeze? La toate aceste întrebări exista un singur răspuns din partea copilului: NU. Cum nu aveam altă soluție, panica începea să bată la poartă. O să fie copilul nostru un naufragiat pe o insulă pe care nu o să mai putem mult să i-o oferim?

Așa că, neavând altă soluție, cel putin nu acum, am ieșit să ne plimbăm cu bicicletele prin fața casei. Efrem, la 4 ani, merge excelent pe o bicicletă fără roți ajutătoare. Vecinii sunt impresionați și-l tot laudă. Ei, noi la varsta lor nu puteam să mergem așa bine… Și făceam vânătăi de la atâtea căzături. Și atunci mi-am pus întrebarea de ce? Ce este diferit? Și răspunsul nu e Efrem. Adică nu e mai deosebit decât alții. Efrem a avut doar un start bun. Asta e diferența. Și pentru că a avut un start bun, a avut mai puține vânătăi. Pot să mă laud ca am stat zile în șir să-i caut bicicleta perfecta. Și am găsit una superba, cu trei roți, din lemn și fără pedale. Este făcută de un inginer din Noua Zeelanda. Am investit mulți bani în ea pentru vremea aceea. Rezulatul? După 2 ani și jumătate, Efrem a învățat în doar 7 zile să meargă pe o bicicletă fără roți ajutătoare. De atunci și până acum daca a avut 2 sau 3 vânătăi, spre deosebire de mine care, la vârsta lui, eram plin de julituri. Recunosc că am experimentat multe căzături până când am fost în stare să ajung la această performanță. De ce? Pentru ca eu nu am avut atunci posibilitatea pe care o are Efrem acum.

Educația nu presupune obligatoriu suferinta

Așa că mi-am dat seama că undeva în mentalul nostru colectiv există poate această convingere că trebuie să suferi ca să poți învăța sau pentru a te maturiza. Că procesul este unul dificil prin care toți trebuie să trecem ca să ajungem mari și independenți. Că viața este suferință și că mersul la grădiniță este ca o naștere nouă însoțită de durere. Poate. Dar, totuși, uite că atunci când ai instrumentele necesare, tranziția se poate face mult mai ușor. Nu e nevoie de drame inutile și atașamente distruse ca ai noști copii să crească mari. Nu e nevoie de vânătăi ca să învețe că viața este grea și că doar așa vor deprinde abilitatea de a merge în viață.  Știu că e greu și cere mult efort pentru noi, părinții, să găsim instrumentele necesare. Dar merită să căutăm și să nu ne lăsăm pradă convingerilor strămoșești.  O simplă alegere poate să schimbe acest scenariu pesimist și fără alternativă.  Cred că există șansa unei educații fără vânătăi și roți ajutătoare. Asta înseamnă ca noi, părinții, să nu încetăm să căutăm noi și noi alternative pentru ca ei, copiii nostri, să descopere echilibrul în viață. Curaj!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa