Un top personal cu cele mai bune maternități de stat din București. „Medicii mi s-au părut impecabili, nu și asistentele”

mamă cu copil in maternitate

Cele mai bune maternități din București sunt cele în care unele femei au avut o experiență frumoasă la naștere. Este foarte posibil ca în acele maternități bine cotate, alte femei să fi avut experiențe urâte și, prin urmare, un top corect nu poate fi alcătuit.

Probabil printre primele întrebări ale unei femei care abia află că este însărcinată este următoarea: unde voi naște? Deși mai e foarte mult până acolo. Răspunsul este simplu: acolo unde își practică meseria medicul tău.

La noi, în România și mai ales în București, înainte de toate se alege medicul, iar în funcție de acesta, se alege și maternitatea.

Medicul se alege pe baza recomandărilor, pe baza review-urilor primite de la pacienți sau pe baza relațiilor de prietenie.

Recunosc cinstit, nu mi-am pus nici o secundă problema unde voi naște. Medicul ginecolog îmi era prietenă foarte bună și am mers pe mâna ei nu doar o dată, ci de două ori. Pentru mine, cea mai bună maternitate din București rămâne Spitalul Clinic Ion Cantacuzino. Pentru prietena mea cea mai bună este Maternitatea Filantropia. Dacă doamne ferește, nu ai avut parte de o experiență neplăcută sau nefericită, maternitatea în care ai născut, rămâne cea mai bună.

Dar dacă nu ai născut și nu ai încă medicul tău, ce maternitate alegi?

Așa cum spuneam, nu poți face un top corect și precis al celor mai bune maternități din București, căci răspunsurile sunt ghidate de emoții, emoții pe care pacientele le simt la naștere datorită bucuriei de a deveni mămici. Nu știu dacă ai observat, dar sunt femei care își privesc medicul ginecolog ca pe Dumnezeu și ajung să spună că dacă el sau ea nu ar fi existat, nici ele nu ar ține în brațe așa o minunăție de copil. Prin urmare, asociază minunea nașterii și cu locul în care s-a întâmplat.

Topul maternităților din București

Însă, fiecare maternitate beneficiază de anumite dotări, de medici mai buni sau excelenți care lucrează acolo, unele au fost renovate, altele beneficiază de rezerve dedicate doar pentru mamă și copil și tot așa.

Însă, conform review-urilor și opiniilor adunate din jurul meu, aș putea alcătui totuși un top al celor mai bune maternități din București. Repet, părerile sunt personale și neavizate și pot servi doar ca variante după care să te ghidezi.

Pe locul 1, pentru București este Maternitatea Filantropia. Clădirea a fost renovată în urmă cu câțiva ani, însă, poate cel mai important, directorul spitalului, Prof. Dr. Gheorghe Peltecu este o mână de fier care ca și manager, face o treabă excelentă. A avut mereu pretenția ca serviciile să fie la nivelul celor europene și rar se întâmplă ca asistentele sau personalul adiacent să se comporte urât cu pacienții. În plus, beneficiază de toate dotările, există secție de terapie intensivă și nume mari, medici extrem de competenți lucrează aici.

Ca și dotări și medici foarte buni, poate ar merita un loc 2, Maternitatea Polizu. Ca și Filantropia, este o maternitate cu tradiție ce poate face față oricărei situații medicale. Personalul auxiliar este ca în toate celelalte spitale.

Spitalul Elias și Spitalul CFR 2 beneficiază de dotări foarte bune și poate cele mai utile rezerve pentru mame și copii, motiv pentru care ar putea să se bată pentru următoarele locuri dacă nu ar veni veni cu un plus de imagine Maternitatea Giulești care le surclasează.

Maternitățile Bucur, Sf Pantelimon și Caritas au și ele un loc spre finalul topului. Însă, de condiții foarte bune și de medici excelenți am auzit că se bucură Spitalul Municipal. Nu am auzit, chiar am văzut și mi se părea incredibil că acum 15 ani  aproape erau rezerve dedicate pentru mamă, tată și bebelușul nou născut, cu condiții asemănătoare celor de la un hotel.

Despre Spitalul Clinic Ion Cantacuzino aș putea să vorbesc cel mai mult, căci așa cum spuneam mai sus, am născut acolo și, a doua oară chiar am fost nevoită să stau o săptămână internată, lucru care mi-a permis să fiu mai atentă la detalii. Există rezerve, este extrem de curat, însă nu există condiții ca într-o clădire modernă, unul dintre motive fiind acela că este o clădire istorică care nu poate suferi prea multe modificări.

Un singur amănunt sincer aș mai avea de adăugat: dacă personalul din cadrul secției de ginecologie este impecabil (și vorbesc de la medici și până la infirmiere), personalul auxiliar din cadrul secției de nou născuți lasă mult de dorit. Medicii sunt impecabil de atenți, amabili și politicoși, însă asistentele și infirmierele reprezintă opusul. Din păcate, în multe maternități se întâmplă acest lucru, motiv pentru care poți alege să naști la o maternitate privată. Acum, cele mai importante dintre maternitățile private din București beneficiază de aproape aceleași dotări medicale ca și cele de stat.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație