Vocea ta: Ce facem cu părinţii… ”ne-părinţi”?

depresie-totul-despre-mame

Părinții ”ne-părinți” și abuzul asupra copiilor

În ultima perioadă mi-au fost date să văd mult prea multe cazuri de abuz asupra copiilor. Televiziunile și internetul nu mai contenesc să ne inunde cu știri îngrozitoare despre ce li se întâmplă copiilor din România: fetițe violate de propriul tată, bebeluși învinețiți de mame, copii morți din neglijența părinților, nou-născuți aruncați la gunoi de mame care nu îi doresc, copii abandonați sau copii care abandonează școala pentru a fi puși la muncă, și câte și mai câte…

Mă îngrozesc de fiecare dată când văd un astfel de caz. Mă revolt, îmi dau lacrimile și îmi vine să salvez acel copil din mâinile agresive ale celor care numai ”părinți” nu ar trebui să se numească. Îmi vine să dau și eu în ei și să simtă înzecit durerea acelor copii. Pur și simplu, nu mai suport să stau cu mâinile în sân și să mă minunez de ce poate face un așa-zis ”părinte”! Pentru că a fi mamă nu înseamnă doar să naști copii, ci să crești copii frumoși cu sprijin total și dragoste necondiționată!

Nu sunt nici pe departe mama perfectă, dar știu că nu mi-aș lovi și nu mi-aș abuza niciodată copilul. Nici fizic, nici verbal! Nu cred că nici măcar ”o palmă la fund” ar rezolva o problemă, ci, din contră, ar naște altele mult mai grave. Nu cred că ar trebui să îmi vărs nervii pe copilul meu! Când simt că nu mai pot, iau o pauză doar pentru mine, apoi mă întorc la fata mea cu bateriile încărcate, cu calm, cu zâmbetul pe buze.

Întrebări care ne macină

Și, totuși, ce facem cu aceste cazuri terifiante care se înmulțesc pe zi ce trece? Cum reușim să gestionăm și să prevenim abuzurile asupra copiilor? Când au scăpat lucrurile atât de tare de sub control? Cine ar trebui să facă ceva și, mai ales, ce?

Pentru că nu e de ajuns să ne revoltăm la auzul fiecărui astfel de caz și să lăsăm autoritățile să își facă ”treaba”. Pentru că nu e de ajuns să dăm un share pe Facebook unei campanii de informare total inutile. Pentru că pedepsele asupra părinților violenți sunt mult prea superficiale și, oricum, sunt degeaba, ținând cont că acel copil este deja marcat pe viață. Pentru că suntem datori să ne implicăm fiecare dintre noi, fără a sta și a judeca de pe margine.

Și atunci, ce facem?

Cum educăm adulții să nu facă copii doar cu scopul de a le încasa alocația? Cum educăm părinții să își iubească copiii și să nu îi abuzeze în nici un fel? Cum educăm mamele și tații să crească copii fericiți, în familii fericite?

O ”mamă” alcoolică și-a bătut bebelușul de două luni până ce acesta a ajuns în spital. Pedeapsa: 6 ani de închisoare! Credeți că va regreta sau că va face altfel când va ieși de acolo? Deloc! Va face alți copii, pe care îi va abuza la fel!

Un ”tată” și-a violat fiica în nenumărate rânduri, abuzând-o și umilind-o. La fel, câțiva ani de închisoare și omul se întoarce la aceleași obiceiuri, în timp ce biata fată nu va depăși niciodată această dramă din copilăria sa.

Personal, aș opta pentru cele mai crude pedepse posibile, chiar dacă ele sunt considerate inumane. Pentru că, atunci când uiți să fii părinte pentru propriul copil și îl supui abuzurilor repetate, de abia atunci ești cu adevărat inuman.

Așadar, dragi părinți care vă oripilați la fel ca mine la auzul acestor cazuri, ce putem NOI face?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație