Cezariana, calea mai ușoară. Oare așa să fie? Cum a fost în cazul meu

femeie in operatie cezariana

Cezariana, știm cu toții, reprezintă nașterea cu ajutorul unei intervenții chirurgicale. Născând prin cezariană, am simțit de multe ori disprețul altor mame în afirmația că am ales calea mai ușoară de a naște.

Am născut prin cezariană ambii copii. Prima dată am avut o indicație medicală, însă, este foarte probabil să fi reușit să nasc și natural dacă mi-aș fir dorit, iar a doua oară, deși se spune că se poate naște natural după o cezariană, am ales să nu risc nimic și am ales tot metoda chirurgicală.

Deunăzi mă aflam într-un grup de mame care purtau aceleași discuții de mămici, plecate de la momentul nașterii și până la primii mucișori ai copilului. De obicei evit să intru în astfel de discuții, însă situația o impunea cumva, fiind întrebată unde și prin ce metodă am născut. Fiecare avea câte un copil, dar toate se încununau una pe alta că au născut natural. Cele două sarcini și nașteri ale mele nu aveau nici o valoare pentru mine ca femeie, nu îmi aduceau nici o cunună deoarece am născut prin cezariană, adică am ales calea mai ușoară. Recunosc că am stat puțin pe gânduri încercând să-mi dau seama de ce celelalte mame văd cezariana ca pe calea mai ușoară, când mie, cel puțin prima dată mi s-a părut că am ales drumul cel mai greu și am regretat cumva această opțiune.

Am să vă spun și de ce. Ca orice altă persoană care nu a trecut niciodată printr-o intervenție chirurgicală, nu am realizat nici o secundă ce presupune cezariana. Mă gândeam în ignoranța mea că voi intra în operație, sub anestezie și, a doua zi, mă voi ridica din pat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și mă voi bucura de minunea ce mi se întâmpla.

Cezariana mea

Nu a fost deloc așa. Am ajuns la spital extrem de relaxată și până la momentul intrării în sala de operație, am stat într-un salon cu o proaspătă mămică care născuse în noaptea de dinainte. Povestea că nu dorise nici un fel de anestezie și se chinuise mai bine de 8 ore să nască. În timpul acesta mușca cu poftă dintr-o pulpă de pui bine rumenită de aproape că-mi venea să-i cer o bucățică. Auzind-o cât s-a chinuit, m-am felicitat că am ales cezariana și am așteptat cu nerăbdare să intru în operație. Pe masa de operație nu am avut nici cea mai mică emoție pentru că nu știam ce avea să urmeze. În aproximativ 40 de minute eram la Terapie intensivă, cu un sac de nisip pe burtă a cărui greutate nu o simțeam din cauza anesteziei. Câteva ore mai târziu am simțit niște furnicături, iar după încă vreo oră, niște dureri cumplite. Am primit calmante și am reușit să dorm în noaptea aceea. Dimineața, simțeam dureri îngrozitoare și mă uitam implorând după asistentă să-mi dea niște calmante. Mi-a spus însă că a venit vremea să mă ridic, că nu pot să stau toată ziua în pat, altfel nu mă mai recuperez niciodată. Ținută de ea am încercat să mă ridic din pat, timp în care simțeam zeci de cuțite în abdomen. I-am spus că am anemie severă, asta în cazul în care nu verificase fișa medicală și dacă vom continua îmi voi pierde cunoștința. S-a uitat cu dispreț la mine și a tras de mine să mă ridic din pat. Am simțit cum toate organele interne se prăvălesc, am amețit și am fost la limita leșinului. Mi-au injectat pe cateter aceeași substanță folosită pentru anestezie și două ore mai târziu m-am ridicat singură, în ritmul și în felul meu. Au urmat două zile și două nopți cumplite, în care nu reușeam să scap de dureri și alte 4 săptămâni în care am dormit numai pe spate și mă ridicam din pat ridicată de o macara. În prima zi după cezariană am băut doar apă, iar a doua niște iaurt și brânză de vaci, nici vorbă de acea pulpă de pui rumenită. A fost momentul în care am început să o invidiez pe mămica care născuse natural.

Nu puteam să țin copilul în brațe, iar durerile mă deconcentrau total de la ce era important: faptul că se născuse bebelușul meu. Eram la fel de nepregătită și la capitolul alăptare, motiv pentru care și aici m-am ales cu extra dureri care combinate cu cele ale cezarienei au făcut un cocktail Molotov din mine.

Multă vreme după am regretat cezariana, însă nu puteam afirma cu tărie căci nu știam ce înseamnă durerile din travaliu.

A doua cezariană

Al doilea copil s-a gândit să vină pe lume cu câteva zile mai devreme decât era planificată cezariana, așa că într-o noapte de iarnă am ajuns de urgență la spital cu membranele rupte și cu contracții regulate. Iată că simțeam și ce înseamnă durerile travaliului și poate aș fi putut continua să nasc natural dacă nu sosea la timp medicul meu pentru operație. De această dată nu am mai intrat deloc liniștită în sala de operație, poate și pentru că intrasem în travaliu pe nepregătite, poate și pentru că știam ce avea să urmeze. Tot timpul cât am stat în sală am tremurat de frică și de frig (fără să fie frig în sală), motiv pentru care nici anestezia nu a prins acolo unde trebuia, iar a doua zi când am avut nevoie de calmant, efectul acestuia ajungea la picioare, lucru care le-a determinat pe asistente să-l întrerupă și să-mi administreze doar algocalmin.

Deși îmi era extrem de frică de durere, am reușit să cobor destul de repede din pat, iar a doua zi deja stăteam turcește în pat. Am întrebat medicul de ce de această dată nu m-a mai durut, iar el mi-a spus zâmbind că m-am obișnuit cu durerea. M-a durut, evident, însă nu a mai fost ceva atât de crunt ca prima dată, iar trei zile mai târziu eram aproape ca nouă.

A doua oară pot spune că a fost calea mai ușoară, probabil pentru că eram pregătită și știam la ce să mă aștept. Însă, am rămas cu o cicatrice foarte mare care să-mi amintească mereu de alegerea făcută pentru a-i aduce pe lume pe cei doi copii ai mei.

Pentru voi ce a însemnat cezariana?

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație