„Timp de șapte ani, am dormit împreună cu copiii în pat. Acum copiii dorm singuri! Cum am reușit?”

Ramona Dinescu
copii in pat somn

Copiii mei dorm singuri din noaptea de Crăciun a anului 2017. Am reușit să ating această mare realizare. Nu mă invidiați, căci acum eu sunt cea care le duce lipsa.

Copiii mei dorm cu mine aproape de când s-au născut. Încă de dinainte de a fi mamă, aveam în cap toată teoria căci timp de 10 ani am scris mii de articole de parenting, deci nu-mi lipsea nici o informație. La practică, am eșuat însă foarte grav. Dar mie nu mi se părea grav, mai ales în privința co-sleeping-ului, căci mă simțeam ca un prunc dormind cu ei în același pat, iar ei se simțeau în siguranță, ocrotiți și protejați și aveau un somn lin și dulce la pieptul meu.

De aproape șapte ani nu am mai dormit în patul conjugal, căci am ales să dorm cu copiii, crezând că ei au foarte mare nevoie de mine. S-a întâmplat într-o noapte, după multe nopți nedormite în care făcusem potecă între camera mea și cea a copilului, în acea noapte magică în care am decis să iau bebelușul cu mine în pat. Am dormit amândoi ca doi prunci. De atunci, nu ne-am mai dezlipit unul de altul. A apărut și cel de-al doilea copil și am uitat complet teoria conform căreia copilul ar fi bine să doarmă în patul lui, în camera lui. La primul scâncet l-am luat și pe el cu mine în pat. Camera lor s-a transformat în camera noastră, iar camera părinților a rămas camera tatălui.

M-am trezit când nu mai aveam loc în pat

Era o rânduială firească care părea să ne placă tuturor. Copiii au crescut și eu am fost prima care a început să aibă nemulțumiri pentru că nu mai aveam loc în pat. M-am lamentat vreo doi ani gândindu-mă cum să fac să mă sustrag din patul copiilor și să mă reîntorc în patul conjugal. Nimeni nu mă sprijinea în acest demers. Soțul meu îmi spunea că băieții sunt prea mici ca să încerc această schemă, iar eu îl bănuiam că doarme foarte bine singur, ca un rege în tot patul și că nu vrea ca cineva să-i invadeze palatul. Copiii, evident, nici nu voiau să audă de această schimbare care avea să le dea tot universul peste cap. Deși mă simțeam atât de iubită și dormeam atât de liniștită cu cei mici în brațe, mă trezeam de nenumărate ori pe noapte din lipsă de loc în pat.

Așa că am început să vorbesc cu copiii și i-am cerut tatălui lor să mă susțină.

Prima noapte în care dorm singuri

Acum câteva luni, am mai avut o tentativă în care le-am spus copiilor că îl locul lor eu aș vrea să dorm fără mama că asta ar însemna că mă pot culca mai târziu, mă mai pot juca pe întuneric, fără ca cineva să stea cu gura pe mine. Li s-a părut foarte cool această idee și au insistat să încercăm încă din acea noapte. Ne-am pregătit temeinic, le-am pus lumină de veghe, le-am montat videofonul ca să-i pot vedea, le-am citit mai multe povești ca de obicei și i-am pupat și îmbrățișat îndelung. Am stins lumina, am închis ușa (mare greșeală) și m-am dus în camera mea. Nu au trecut 30 de secunde căci cel mic (aproape 4 ani) a început să mă strige plângând, iar când m-am dus la el, m-a prins de mână și nu mi-a mai dat drumul.

M-am gândit că nu e momentul potrivit și am început să le povestesc despre Crăciun și despre minunile și magiile ce se întâmplă de Crăciun. Crăciunul pentru noi a fost tot timpul perioada marilor realizări. De Crăciun au renunțat la suzetă amândoi, de Crăciun au învățat să dăruiască, cel mic a învățat să meargă și tot așa.

Le-am povestit că ar fi drăguț ca de Crăciun, după ce facem bradul și vine Moș Crăciun să încerce să doarmă împreună, fără mami. Fiind un moment destul de îndepărtat și nepalpabil pentru ei, au acceptat.

Iar eu, ca un mic spiriduș, am început să lucrez la acest plan. Când a venit moș Crăciun la mine la serviciu, i-am șoptit la ureche că băieții au promis că vor dormi singuri începând din seara de Ajun, iar Moșul complice mi-a făcut jocul și a subliniat acest lucru de față cu ei, motivând că a citit asta în scrisoare. Au făcut ochii mari și și-au dat seama că Moșul chiar este magic. Evident că îi pusesem să promită acest lucru și în scrisoarea kilometrică pe care o scriseseră și în care își așternuseră dorințele de Crăciun.

Dar nu m-am oprit aici. Când Moș Crăciun a lăsat cadourile sub brad, a lăsat și o scrisoare scrisă cu litere mari de tipar, ca cel mare să o poată citi unde îi lăuda pe băieți pentru cât sunt de cuminți, de ascultători și de curajoși. În plus, îi numea spiridușii lor pentru că îl ajutau să le facă un cadou mamei și tatălui: din acea seară urmau să-i lase să doarmă împreună. Din nou ochii mari de uimire, dar și de mândrie că aveau să fie spiridușii Moșului.

Reușita cere sacrificii

Ca în cazul renunțării la orice dependență, prima noapte a fost mai grea. Când a venit momentul să meargă la culcare, le-am văzut ochișorii umezi, dar erau extrem de curajoși. S-au pus în pat, și-au spus povești unul altuia și deși nu prea aveau chef, au încercat să se joace puțin în întuneric. Evident că au simțit toate nevoile din lume: li s-a făcut sete, au avut nevoie să facă pipi, chiar și caca, m-au chemat de 100 de ori pentru un ultim pupic, o ultimă îmbrățișare sau să se asigure că le îi voi răsplăti a doua zi cu un ou mare de ciocolată.

S-au trezit și peste noapte de vreo două ori și m-au chemat, ori că au visat urât, ori că nu au simțit căldura corpului meu lângă ei în pat.

Le-am răspuns răbdătoare la fiecare solicitare, m-am ridicat și m-am dus la ei de câte ori au avut nevoie și nu mi-am pierdut răbdarea nici o secundă: nici măcar când m-a chemat de 5 ori, din minut în minut să mă întrebe dacă le pun desene când se trezesc, dacă le dau voie să deseneze când se trezesc sau dacă cred că o să ningă următoarele zile.

În prima noapte au dormit foarte puțin, ori pentru că erau emoționați că mai au de desfăcut câteva LEGO-uri primite de la Moș Crăciun, ori pentru că nu m-au simțit lângă ei. Noi, părinții, am dormit și mai puțin căci am fost mai stresați decât ei și stăteam cu urechile pâlnie ca nu cumva să se trezească și să plângă.

De această dată nu le-am mai montat video interfonul, dar am lăsat ușa deschisă, lucru care pe ei i-a liniștit foarte tare.

Am trecut peste faptul că au dormit nici opt ore în prima noapte și ne-am gândit că vor recupera orele de somn în zilele ce urmează, mai ales că este vacanță.

Și, pentru că tot am plecat pe acest drum, i-am rugat să doarmă singuri și la somnul de după amiază, lucru pe care l-au făcut ca și cum era în fișa postului, fără ca măcar să comenteze o secundă.

La bilanț. Nu sunt așa de fericită pe cât credeam

Făcând bilanțul reușitei mele, nu sunt chiar atât de fericită pe cât îmi imaginam că voi fi.

În primul rând, noi, părinții, nu am dormit din cauza stresului, dar și pentru că nu aveam loc în pat. Aproape șapte ani noi am dormit în camere separate și am uitat cum doarme un cuplu, am uitat cum e să fiu ținută în brațe în somn, iar el a uitat cum e ca cineva să doarmă pe pieptul lui. Probabil cel mai dificil va fi pentru noi. Eu, pe de o parte, suspin după căldura copiilor și după dezmierdările lor, iar el după somnul lui liniștit ca al unui rege într-un pat imens. Ni se pare că sforăim, deși nici unul dintre noi nu o face, că respirăm prea greu și că ne foim prea mult în pat. Va fi probabil o perioadă lungă în care vom învăța să ne reacomodăm unul cu altul, căci, copiii trec repede la un alt capitol, iar cei care au de luptat sunt de fapt adulții.

Alfie Kohn, expert de renume internațional, pornește de la o întrebare diferită, care schimbă fundamental felul în care ne privim copiii și cum relaționăm cu ei: Ce nevoi au copiii noștri – și cum facem să le împlinim? Iubire necondiționată pentru copilul tău este o pledoarie puternică pentru respect, cooperare și acceptare, care pune sub semnul întrebării instrumentele tradiționale de educație, în special pedepsele și recompensele.

Ideea este că orice se poate și cu blândețe și iubire, orice obiectiv de parenting se poate realiza. Ideea că cei mici nu vor face niciodată unele lucruri singuri, este doar în capul nostru, din comoditatea de a nu încerca altceva.

Dacă și voi vă doriți să vă întoarceți în patul conjugal, trebuie doar să vă puneți imaginația la treabă. Însă, stabiliți-vă ordinea priorităților ca să nu tânjiți apoi după ceva ce ați pierdut.

Eu aș putea să mă reîntorc oricând în patul copiilor, însă încă mă mai gândesc care sunt prioritățile mele.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa