Vocea ta: Copiii şi manipularea părinţilor

Să definim un pic ce înseamnă ”manipularea părinţilor”…

Nu prea mi-a plăcut niciodată când auzeam că un copil manipulează pe cineva.

Adică cum poate un omuleț care abia începe să cunoască lumea din jurul lui să se folosească de vreo anumită putere să manipuleze pe cineva si mai ales pe părintele lui? Dar mi-am dat seama cu timpul că de fapt manipularea la copii chiar există. Vrem sau nu să recunoaștem chiar noi, părinții lor, ăi învățăm să facă asta. Încă de când erau bebeluși le ziceam destul de des: ”Hai mai ia o linguriță din păpica asta delicioasă și apoi ne jucăm!”. Ce e asta dacă nu manipulare?

Au crescut cu ideea că dacă faci ceva primești altceva

Sunt sigură că nu sunt singura mamă care a făcut sau face asta. Ce ziceți de situațiile din parc când ei  nu prea vor să plece dar le zic: ”Hai să mergem acasă și vă jucați un pic pe tabletă!”. Manipulare! Și merge. Dar până când si la ce preț? Gemenașii mei erau destul de micuți când s-au prins ei că mă pot manipula. Aveau, cred, un an si un pic când mi-au cerut un biscuite iar eu am zis ”Nu” (ca de obicei:) ), iar ei s-au pus pe tăvălit și zbierat. Niciodată nu mi-a plăcut asta, mereu m-au panicat crizele de genul ăsta așa că am făcut ce au vrut ei. Le-am dat biscuitele. Și așa a inceput. Nu voiam să fac ce vroiau ei, era aceeași istorie, tăvăleală și zbierat. Iar eu cedam.

Și ce dacă vor plânge?

Când am apelat la terapeuta pentru vorbire ea ne-a analizat si comportamentul și mi-a sugerat să ramân ferma pe decizia mea. ”Si ce daca vor plânge?”, mi-a zis ea. ”Dacă te uiți un pic la ei nici măcar nu au lacrimi. Nu plâng cu adevărat, iar tu te stresezi că nu vrei sa ii vezi supărați si te supară plânsul lor, dar lasă-i sa își scoată frustrarea”. Zis si făcut. Si după doar câteva săptamâni de practică, crizele lor s-au redus semnificativ. Să nu credeți ca nu mai fac crize la cinci ani sau ca nu au mai fost crize chiar deloc. As fi o mare norocoasă :). Dar s-au redus. iar eu fiind ferma pe decizia mea le arăt că manipularea nu funcționează, deci ei vor încerca să obțină ce vor pe o cale mai pașnică.

Azi, după școală, Jacob era un pic cam sensibil. Supărăcios din fire, s-a supărat că l-am rugat să nu mai țipe in mașină caci sunt un pic răcită si mă cam doare capul. A țipat si mai tare, ba chiar a zbierat că nu sunt drăguță si că el nu mai e prietenul meu. Am zis: ”Ok, foarte bine, anuntă-mă când ti-a trecut supărarea!”. Răspunsul lui: ”Nici măcar nu mi-ai dat un pupic și o îmbrățișare.” (Hint: mi-a mai făcut așa de câteva ori înainte si cum mi-a atins inima de mamă am uitat că m-a supărat). Iar eu am zis simplu: ”Cum pot să îți dau un pupic si o îmbrățișare dacă nu sunt drăguță si nu suntem prieteni?” Reacția lui a fost simplă: ”Îmi pare rău mamă. Eu sunt drăguț cu tine si te ascult mereu.”

Nu e ușor să nu manipulăm un pic lumea din jur dar dacă facem un mic efort măcar de
dragul copiilor noștri? Eu încă mă lupt cu mine zilnic și nu imi iese mereu, dar îmi dă de gândit când văd în ce fel le afectează comportamentul copiilor mei.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație