De ce copilul meu este cel mai bun profesor în dezvoltarea personală. 4 lecții pe care le-am învățat

mama si copil

De la o vreme, dezvoltarea personală a ajuns pe buzele oricui. Toți caută cursuri, ascultă coach, se inspiră de la înțelepți cu renume internațional. Bani și timp alocați cu încredere că vom descoperi o nouă perspectivă, o abordare inedită, o resursă neexplorată până acum. După ce am gustat o vreme din acest nou opiu pentru popor, m-am uitat mai atent la ce am aproape de mine și iată ce am descoperit…

De la nimeni nu am învățat atât de multe despre mine, cât am învățat de la sau cu ajutorul propriului copil. Așa că, îl declar cel mai bun profesor în dezvoltarea personală.

Lecțiile copilului meu

Mami, tu nu deții controlul!

Din prima clipă când am aflat că voi avea un copil am descoperit și cât e de greu să accepți că nu deții controlul. O ființă crește în tine și, în afară de a fi atentă la ce mănânci și ce bei, să-ți iei vitaminele și să-ți faci analizele, restul nu mai depinde de tine, deși e ÎN tine. Va fi fată sau băiat, va semăna cu mami sau cu tati, va fi sănătos sau, Doamne ferește, va avea o problemă, totul NU e în mâinile tale. Trâind în medii profesionale în care trebuie să ne asumăm responsabilitatea, învățăm că rezultatul depinde de noi și de efortul pe care îl facem, să accepți că tocmai peste cel mai important ”proiect” al vieții tale nu ai nicio putere necesită timp, încredere oarbă și efort emoțional.
Lecția aceasta revine ca un refren în viața mamei. Poți controla puțin spre deloc de câte ori face viroze, câte din ele se vor complica, ce chimie va avea cu educatoarele și colegii de la grădiniță, îi va plăcea să deseneze sau să construiască. Șirul este infinit, cu probleme mai simple sau mai complicate, pe care DA, vom face efort să le controlăm, iar rezultatul va fi departe de a depinde doar de noi.

Mami, e ok să trăiești emoții!

Nimic nu m-a facut să caut răspunsuri la diverse întrebări despre cum pot fi mai bună, decât apariția copilului. Cochetarea cu psihologia din adolescență și fragedă tinerețe s-a dovedit grav insuficientă când am conștientizat că boțul de om care doarme euforic după următoarea porție de lapte va avea nevoie de o mamă ”cu toate mințile acasă”. Și când spun ”mințile” mă refer la emoții. Spunea cineva că cea mai bună oglindă a maturității emoționale a părintelui e propriul copil.
El cântă la un pian invizbil unde clapele sunt declanșatori de reacții pentru părinți. Nu există șef, coleg, călător în RATB care să te fi scos din sărite atât de iscusit precum poate copilul tău. La fel cum nu există sport extrem care să-ți fi dat o doză asemănătoare de adrenalină în sânge precum prima plimbare a copilului pe bicicletă, fără roți ajutătoare. Și nu există eveniment înălțător la care să fi participat care să se apropie măcar de starea unui părinte care își duce copilul prima dată la școală. Pe parcursul anilor ei, copiii noștri, sunt cei care ne supun repetat unei game infinite de emoții și acestea se vor repeta până vom dobândi puterea interioară de a le face față. Alături de ei și cu ajutorul lor învățăm să fim mai inteligenți emoțional.

Mami, vei greși!

Da, tot de la nevoia de control se trage și aceasta. E frica ce multă vreme mi-a paralizat relația cu copilul. Eram atât de atentă să fac totul corect, cum scrie în cărți, încât robotizasem comunicarea cu copilul: ”când face așa, eu reacționez așa”. Abia când m-am relaxat și mi-am dat voie să ies din litera cărții și să greșesc lucrurile au devenit normale. Culmea, acum văd rigiditatea pe care o aveam ca pe cea mai mare greșeală pe care am făcut-o. Frica de a greși este o greșeală.

Mami, voi greși!

Odată cu acceptarea imperfecțiunilor proprii, am acceptat și greșelile copilului meu. Nu îl mai corectez la fiecare pas, în schimb îi scot în evidență ce face bine. Acum, când accentul cade pe lucrurile pozitive, și copilul greșește mai puțin. Am învățat de la el că nu greșeala este o oportunitate de învățare, ci încurajarea obiceiurilor pozitive sunt un sol fertil de învățare. Greșelile se exclud în timp singure, dacă nu arătăm spre ele mereu.

Lecțiile valoroase de la cel mai bun profesor în dezvoltarea personală curg în continuare. Rămâne eu să-mi deschid receptorii pentru tot ceea ce are a mă învăța copilul meu, prin expunere repetată, prin fapte, prin vorbe și foarte mult prin iubirea infinită pe care mi-o poartă, orice s-ar întâmpla.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație