Cu copilul la logoped – experiența noastră: „După trei ședințe, totul s-a năruit”

Theodora Fintescu, redactor
copil la logoped

După serbarea de opt martie, educatoarea de la grădiniță m-a luat deoparte și mi-a spus: ”Ați văzut cum spune poezia, că aproape nu se înțelege nimic? Vă recomand să mergeți cu copilul la logoped. A împlinit patru ani, e vârsta potrivită să interveniți”.

Eu, care stau mult cu copilul, l-am înțeles perfect de la primele lui cuvinte. Totuși, recunosc, din acea poezie nu am prins prea multe. Emoțiile lui (era la prima serbare din viață), combinate cu graba să scape de povară l-au făcut să stâlcească vorbele într-un mare fel. Așa că m-am apucat să caut specialist cu care să lucreze băiatul sunetele pronunțate greșit. Și erau câteva (r, j, s, ș, ț).

Am mers pe recomandarea unui specialist cu care grădinița mai colaborase. Comentariile de pe internet despre el erau puține, dar toate pozitive. Logopedul era specializat și în psihologie, ceea ce mi s-a părut foarte bine, și, în plus, cabinetul era la o plimbare de 15 minute pe jos de casa noastră.

Cu copilul la logoped – prima vizită

Înainte de evaluare, logopedul a discutat cu mine. M-a întrebat multe despre copil, inclusiv câte ore stă la televizor/tabletă/calculator/telefon, care e atmosfera în familie, cât timp petrece acasă și cât la grădiniță, ce boli a avut. Pe tot parcursul, copilul s-a jucat prin preajmă. Apoi a început dialogul cu el. În timp ce băiatul număra, spunea culori, recunoștea animale, logopedul își lua notițe. La finalul ședinței mi-a confirmat că are o pleiadă de sunete pe care nu le pronunță bine, dar, că nivelul de cunoștințe este conform vârstei și, dacă descoperă goluri, le va lucra și pe acestea.

Încă de la prima întâlnire, copilul i-a găsit un prenume diminutivat simpatic doamnei logoped așa că, toate semnele arătau că relația se va construi frumos. La a doua vizită, eu am rămas pe hol, cum se și recomandă, de altfel. Periodic, copilul spunea că vrea să iasă, dar logopedul reușea să-l întoarcă din drum. O singură dată a ”evadat”, pentru a-mi cere apă. A treia întâlnire a decurs și mai bine, fără nicio evadare. Întoarcerea acasă era mereu foarte dificilă. Cele 15 minute de plimbare deveneau adesea 45. Pentru că era extrem de obosit și aproape că refuza să meargă. De asemenea, apăruse din neant și o frică de a coborî scările de la cabinet, deși nicăieri în altă parte nu avea această problemă.

La a patra întâlnire totul s-a năruit.

Cu o zi înainte de ședință i-am spus, ca și alte dăți, că vom merge la prietena lui cu care stă de vorbă. Atunci a zis pentru prima dată că nu vrea să mai meargă. E în toane proaste copilul, mi-am spus în minte, și a doua zi ne-am ținut de program. Pe drum de la grădiniță băiatul a tot repetat că nu vrea, că vrea acasă, că nu-i place. Am încercat să înțeleg ce îl supără, dar fără rezultat. Ședința a fost mai mult un du-te vino din hol în cabinet și s-a încheiat mai repede. Am stabilit ca următoarea întâlnire să fie în prima parte a zilei, pentru a evita oboseala cu care vine de la grădiniță.

Fără prea mult efect. Copilul a refuzat din ce în ce mai vehement să coopereze. Jocurile de rol pe care le-am încercat în drum spre cabinet, cu speranța că așa aflu ce îl deranjează (cu mine în rol de logoped sau cu el în rolul logopedului) nu duceau la nimic. Nici prezența mea în cabinet nu schimba nimic. Copilul era tot mai nervos, refuza să mai pronunțe vreun cuvânt, emițând doar sunete nearticulate, lovea cu picioarele și se manifesta în moduri în care nu-mi mai văzusem copilul vreodată. Se liniștea doar dacă îl luam în brațe. Niciodată, nicăieri nu se mai manifestase astfel.

”Mergeți la psiholog”

După trei ședințe care au decurs toate la fel de dezastruos, logopedul ne-a recomandat să mergem la psiholog. ”Poate fi o simplă lipsă de chimie între mine și el, deși e prima dată în experiența mea profesională de peste zece ani. Se poartă infantil și problema aceasta trebuie adresată cât mai repede” – mi-a spus, când mi-a dat numărul de telefon al psihologului de copii.

Cum am ieșit de acolo am și sunat psihologul și am făcut o programare. În valul acela de emoții nu mi-am dat seama că adresa cabinetului psihologic coincidea cu cea a logopedului. După o vreme, când m-am liniștit puțin și am început să judec la rece, am decis să-i dau copilului o pauză, urma să înceapă vara, vacanța, așa că nu era un moment potrivit să pornim noi terapii.

Apoi am observat coincidența de adresă. Practic, ce șanse avea copilul să reacționeze diferit dacă eu îl aduceam la evaluare psihologică în aceeași clădire, în același cabinet, cu aceleași obiecte împrejur și doar cu altă persoană?

Cu copilul la logoped – a doua încercare

Am lăsat vara să șteargă sau măcar să estompeze din amintirea copilului această experiență, cu gândul ca în toamnă să căutăm un nou specialist. Între timp, a început de la sine să pronunțe corect sunetul ”r”. Septembrie și octombrie au trecut fără să întreprind nimic, pentru că experiența mă afectase destul de mult și pe mine (mie nu mi-a fost suficientă o vară să o uit). Abia în noiembrie mi-am făcut curaj să caut din nou. De această dată, am mers fără recomandări și am adoptat ușor alte tactici.

– Mai întâi am solicitat să vin doar eu pentru a povesti despre copil, despre experiența anterioară și despre îngrijorările mele. Cererea a fost acceptată imediat, pentru că, de fapt aceasta este și tactica noului logoped – prima întrevedere este doar cu părintele.
– Apoi, am programat ședințele în prima parte a zilei, când copilul nu este obosit de la grădiniță. Abia când am văzut că a intrat într-un ritm, am schimbat ora și mergem la logoped la prânz.
– Am creat imaginea că ziua cu logopedul este una specială în săptămână, pentru că vin să-l iau de la grădiniță la prânz, iar în celelalte zile rămâne la program prelungit.
– Nu fac efort fizic cu el nici înainte nici după, nu mergem pe jos la sau de la logoped.
– Îmi aloc suficient timp, ca să nu fim în întârziere și să-l agit astfel, dar nici să ajungem prea devreme și să apuce să se plictisească așteptând.

Sunt trei luni de când mergem la noul logoped. Singura dată când nu a fost foarte cooperant a coincis cu îmbolnăvirea lui. În aceeași seară a făcut febră și i s-a inflamat gâtul, căci luase gură-mână-picior. Chiar și atunci nu s-a manifestat ca în ședințele dezastruoase de dinainte. Nu a ieșit niciodată din cabinet, nu a trebuit niciodată să intru să-l liniștesc. Iese de acolo vesel și doarme apoi neîntors când ajungem acasă. Din când în când, reușește să pronunțe mai bine sunetele pe care până acum nu le nimerea niciodată.

Ce am învățat din această experiență?

– Relația cu logopedul, chiar dacă este una terapeutică, este mai întâi de toate o RELAȚIE – poate funcționa sau poate nu. Așa că, dacă nu am găsit omul potrivit din prima, am încercat a doua oară.
– Nu am renunțat de la primul refuz al copilului. Am căutat soluții, am schimbat programul, am discutat mult înainte și abia apoi, când am văzut că nimic nu funcționează, am decis că nu e locul nostru acolo.
– Nu cred că primul specialist a greșit cumva, ci doar că metodele, stilul și atitudinea celui de al doilea se pliază mai bine pe nevoile copilului meu.
– Chiar dacă nu mi-a ieșit din prima, am adunat toate emoțiile negative, le-am pus deoparte și am ales să am încredere în copilul meu. Mie îmi plăcea primul specialist. Dar nu mie trebuia să-mi placă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa