Vocea ta. Cum au renunțat la suzetă și biberon copiii mei

renuntat la suzeta

Copiii sunt atașați de suzetă și de biberon la fel de tare ca de jucăria sau obiectul cu care dorm (cei care au astfel de obiecte). Renunțarea la suzetă și biberon este la fel de grea ca despărțirea de mamă în prima zi de grădiniță.

Pentru că mie mi-a fost greu să-i dezvăț de suzetă și biberon, cred că sunt multe mame care se confruntă cu această problemă, iar o experiență reușită poate reprezenta o idee pentru unele dintre ele. Dacă eu am reușit așa, asta nu înseamnă că va funcționa în toate cazurile, însă sunt câteva trucuri care pot fi utile unora dintre mame.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

Scrie-ne adresa ta de email

Înainte de a aplica sfaturile de mai jos, am citit nenumărate trucuri venite de la specialiști în parenting, pe unele le-am și aplicat, însă nimic nu a funcționat. Nu aș putea spune că cei mici nu erau pregătiți, ci mai degrabă că am amânat atât de mult momentul până ce copiii au devenit suficient de conștienți de relația pe care o aveau cu suzeta și biberonul. După experiența mea de mamă cred că toate dependențele copiilor sunt încurajate de părinți. Dependența de aceste două obiecte a venit din comoditatea mea și din nevoia mea de puțină liniște. Dacă aș fi oprit aceste dependențe mai devreme, efectele renunțării la ele ar fi fost mult mai ușoare.

Operațiunea suzetă

Copilul cel mare a renunțat la suzetă la 3 ani și jumătate. Cât a fost bebeluș m-a deranjat tare acest obiect deoarece o pierdea noaptea și se trezea plângând, motiv pentru care mă trezeam și eu aproape din oră în oră. Dar nu am avut curajul de a-l scăpa de această povară, în schimb mi-am promis că al doilea copil nu va ști că există acest obiect. Când a mai crescut, nu m-a mai deranjat deoarece se folosea de suzetă doar când adormea. La vârsta de 3 ani a început să mă preocupe sănătatea lui dentară și cu 3 luni înainte de Crăciun am început să-i propun să lase suzeta la brad lui Moș Crăciun, iar în schimb ar putea primi multe cadouri. A funcționat perfect. Efectul a fost că fără suzetă a început să adoarmă puțin mai greu, însă nimic foarte deranjant.

Copilul numărul doi nu a primit suzetă până la vârsta de 2 luni când plângea foarte tare din cauza colicilor și atunci, în disperare de situație, i-am oferit obiectul. A primit-o din prima, s-a liniștit pentru câteva ore, după care iar a început să plângă, dar suzeta nu a mai lăsat-o. Și s-a atașat de ea ca de un drog. Până la aproape 3 ani a stat cu ea în gură aproape în permanență, cât timp era acasă. Afară  sau la creșă nu o lua, însă când ieșea din casă nu uita niciodată să o sărute în semn de „la revedere”. Am aplicat și în cazul lui povestea cu Moș Crăciun. I-am explicat cu mult timp înainte, a fost de acord, însă în seara cu pricina cu greu s-a despărțit de ea. A primit cadourile și câteva ore fiind ocupat cu ele a uitat de ea. Însă când a venit ora de culcare a început tragedia. Numai eu știu cât de calmă am putut fi și cât de mult i-am povestit în seara aceea, cum i-am promis și luna de pe cer și cum am dormit cu el în brațe aproape toată noaptea. A mai întrebat de „bibi„ a lui încă două zile după care a uitat. Faptul că am reușit m-a făcut să înțeleg că se putea mai devreme, dar poate că nu am fost eu pregătită.

Operațiunea biberon

Cu biberoanele a fost puțin mai ușor. Eram și aici destul de deranjată de aceste obiecte, în special pentru că nu-mi plăcea să le spăl și apoi pentru că nu se culcau fără să bea lapte, lucru care făcea ca spălatul pe dinți înainte de culcare să devină inutil.

Recomandări



Cu primul copil am profitat de faptul că era foarte cuminte și înțelegător și de o enterocolită care l-a obligat să nu bea lapte câteva zile. Și m-am legat de povestea cu enterocolita încă vreo lună de zile, cu riscul de a nu mai bea lapte, până ce a uitat complet de biberon.

Cu al doilea copil, am profitat de exaltarea lui din vacanță când fiind foarte fericit de experiențele trăite uita să-mi mai ceară biberonul de lapte la culcare. Când ne-am întors acasă mi-a cerut din nou lapte însă i-am spus că am uitat să cumpăr lapte pentru biberon, dar am în schimb „lapte de cană”. Următoarele zile am făcut la fel și de atunci bea „lapte de cană„ ori de câte ori are chef să bea lapte.

Mai există o singură dependență în cazul ambilor copii și anume „obiectul de atașament„ fără de care nu pot dormi, iar acela sunt eu. Însă deocamdată eu nu sunt pregătită să renunț la cuibărelile și la îmbrățisările lor din timpul nopții și nu sunt convinsă că îmi doresc să dorm fără ei. Cred că vor renunța ei la mine la un moment dat și sunt convinsă că voi suferi atunci foarte mult, așa că nu vreau să grăbesc încă lucrurile.

Voi cum ați scăpat de suzetă și biberon? Cât mai multe idei pot fi de ajutor multor mame.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.