Cum e viaţa cu trei copii, dintre care doi cu autism?

Trebuie să vă mărturisesc că mereu mi-am imaginat viaţa cu doi copii, dar s-a întâmplat să avem trei şi suntem mereu contracronometru. Sosirea Ilincăi ne-a bucurat peste măsură, pe lângă cei doi băieţi pe care îi aveam deja, o fetiţă ni s-a părut un dar minunat.

O să vezi, nu vom avea destule mâini, îmi spunea soţul pe când eu îi povesteam cum îmi imaginam că va fi viaţa noastră. A avut perfectă dreptate şi mi-am dat seama de asta imediat după ce s-a născut Ilinca.

Lui David, băiatului nostru cel mai mare i se făcea brusc foame sau avea nevoie de ceva urgent exact când celor doi bebeluşi ai noştri, unul de nici o lună şi celălalt de un an şi trei luni, le era foame. Sigur că cel mare înţelegea perfect că suntem ocupaţi cu cei mici, un motiv în plus ca să cerşească partea lui de atenţie.

Îmi lipseşte măcar o pereche de mâini harnice de bunică care să ne ajute cu treburile mărunte ale casei. Avem o bunică în casă, dar mâinile ei nu mai sunt demult harnice, iar vorbele ei nu sunt defel înţelepte; ea trăieşte demult într-o lume a umbrelor, a solitudinii şi halucinaţiilor cauzate de demenţa Alzheimer.

Era deja destul de greu cu doi copii. Habar nu aveam de fapt ce ne aşteaptă.

Cum e o zi obişnuită cu trei copii?

Ceasul sună mereu la şapte fix. Mă ridic cu greu din pat. Uneori închid alarma pe jumătate adormită şi adorm la loc, mă trezesc chiar înainte de opt şi nu-mi aduc aminte dacă a sunat vreo alarmă de la ceas sau nu.

Îmi trezesc soţul, el este cel care pregăteşte micul dejun pentru David şi sendvişul pentru şcoală. Tot el îi duce la şcoală. Dar soţul meu nu se grăbeşte, iar mie îmi e teamă că voi adormi şi că vom trimite iarăşi copilul la şcoală la ora nouă.

Insist să se ridice, o face în cele din urmă, iar eu mă uit la ceilalţi doi copii. Ilinca s-a trezit şi azi-noapte să mănânce o porţie de lapte la ora patru. O învelesc pe Ilinca în pătuţul ei şi mă uit la George. El doarme lângă mine şi e veşnic descoperit pentru că altfel transpiră foarte tare şi se trezeşte supărat în miez de noapte. Sper să mai doarmă bebeluşii până pe la 8.

Copilul cel mare, la școală, printre doi bebeluși agitați

David e greu de trezit. Soţul insistă până reuşeşte să îl trezească. David iar s-a culcat după miezul nopţii. Este insomniac. Nu ştiu cum reuşeşte să reziste cu şapte-opt ore dormite pe noapte. Este aşa de pe la doi ani jumate când autismul lui s-a agravat brusc.

Sunt mereu cu gândul la David. S-a adaptat destul de bine la şcoală şi sper ca va tot mai bine pe măsură ce va creşte. Îmi amintesc că vreau să-i fac un abonament la o bibliotecă în Cluj şi mă întreb când aş avea şi eu timp să ajung în Cluj. Greu de găsit o zi care să nu fie aglomerată, trebuie să fie neapărat o după amiază fără teme, să poată şi să rămână soţul cu copiii acasă. Sunt eu mai liniştită dacă face teme cu mine. S-a învăţat cu stilul meu, David.

viata cu autism mama buna

David e la baie, se spală. Ştiu asta pentru ca se aude cum apa curga vijelios la baie, nu reuşeşte să regleze frumos jetul de la robinet. Îi amintesc mereu că face risipă de resurse. Vine să se îmbrace, îl trimit în bucătărie ca să nu-şi trezească fraţii, se îmbracă mereu plimbându-se, nu stă o clipă locului. Îi pregătesc mereu hainele de cu seară, iar el se îmbracă singur.

Între timp soseşte vecina care ne ajută cu buni, o duce pe Buni, la baie și s-au trezit ambii bebeluşi. E prea multă agitaţie dimineaţa. Lui George îi spun să stea cuminte că îi aduc lăptic. Cred că înţelege, George are doi ani şi patru luni şi este autist ca şi fratele lui mai mare. La Ilinca nu ţin poveştile astea. Ilinca are un an şi lună şi cu cât încerci să o consolezi mai mult cu atât urlă mai rău, plânge cu lacrimi mari rotunde. Se opreşte când vede laptele cald, dar dacă nu mă grăbesc reîncepe iar.

George îşi bea singur lăpticul, Ilinca nu. Apuc să beau exact două guri de cafea. Apoi schimb copiii. George îşi reîncepe jocul stereotip, aduce jucării şi le aruncă între noptieră şi pat. Urlă pentru că vrea să îndese un cerc de plastic mult prea mare. Nu înţelege de ce nu reuşeşte şi frustrarea lui creşte. Îi ofer altceva, dar nu acceptă, îi spun că e prea mare, degeaba, nu pricepe. Se lasă păgubaş cu cercul, dar vrea să arunce alte jucării. Îl opresc, iar face urât.

Printre plimbări și ore de somn

Vine soţul înapoi, iar eu strâng de pe masa din bucătărie şi încep să pregătesc gustarea pentru George. Cel târziu la 9:15 trebuie să plece cu tati la Cluj. George face terapie comportamentală câte o oră şi jumătate pe zi, iar în unele zile merge şi la Grădiniţa Specială Malteză.

Cei doi trebuie să ajungă înapoi la 12 în Gilău ca să îl ia pe David de la şcoală. Foarte rar reuşesc să ies eu cu Ilinca în cărucior. De cele mai multe ori sau e vreme rea sau Ilinca e răcită, sau pur şi simplu adoarme şi trebuie să îşi facă primul somn de dimineaţă.

În zilele când programul lui George e mai lung şi nu pot ieşi după David o sun pe naşa Ilincăi şi o rog să-l preia şi pe David. Sunt liniştită că nu trebuie să traverseze drumul european extrem de aglomerat.

Dacă n-am reuşit să fac multe dimineaţa- în general gătesc, fac curat, mă joc cu Ilinca- după amiază sigur fac mai puţine treburi casnice.

Ajung băieţii acasă şi reîncepe programul de masă, mâncăm de amiază, iar George nu vrea să doarmă. Se plimbă prin casă privind periferic în orice suprafaţă îndeajuns de lucioasă ca să fie reflectorizantă. Sau reîncepe cu aruncatul jucăriilor. Îl punem în pat, dar nu gasim timp să stăm cu el, eu trebuie să mă apuc de lecţii cu David, soţul are ceva de rezolvat în afara casei şi de făcut cumpărături.

Cum e viața cu trei copii, copil mic în brațe, cel mare la teme

Eu rămân cu copiii. Ilincăi nu i-a ajuns ciorba cu carne şi vrea şi lapte. George şi-a luat pernuţa şi se plimbă cu ea prin casă. Vine în bucătărie, trage un scaun şi începe se alerge în jurul lui. „Stop, George, stop”. George nu doar că nu se opreşte, dar se învârte mai repede. Îi întrerup jocul autist şi îl duc iar în cameră. Îi pun muzică la laptop, măcar să stea liniştit.

Mă reîntorc cu Ilinca cea înfometată în braţe lângă David, facem temele încet, dar sigur. David a devenit din ce în ce mai compliant de când a văzut că dacă mă ascultă şi e organizat îi vine mai uşor să înveţe. Scrie foarte urât, îl cert. Dar ştiu că nu e vina lui, motricitatea fină de care dispune el este afectată de autism. Si-apoi cine-a spus că fericirea depinde de un scris frumos şi de note maxime de la şcoală?

Eu vreau altceva pentru David. Vreau să exerseze, să citească, să descopere lucruri, aşa încât să poată să îşi dea seama ce îi place mai mult. Să poată face în viaţă o meserie care să îi placă. Dacă se poate cât mai departe de ţara asta.

Nu-mi vine să cred că e trecut de 17:00 şi George abia a adormit. Asta înseamnă că se va trezi pe la opt si va adormi din nou undeva la miezul nopţii. George doarme adânc şi nu aude bormaşina. Tatăl lui şi David montează nişte rafturi.

Îmi aduc aminte că ar fi bine să pun haine la spălat. Mă gândesc că s-a terminat şi felul doi aşa că încep să gătesc un fel doi cu carne. Urmează cina. David vrea să mănânce mai târziu, dar nu-l lăsăm. Mâncăm cu toţii la masă. Mănâncă şi George care tocmai s-a trezit. Mănâncă tare prost, abia câteva linguri. Încerc un fruct, pară în loc de cină. Mai bine asta decât nimic.

George îsi reîncepe alergatul prin casă. Mănâncă şi Ilinca, piure de legume cu carne.

David mai strânge o dată jucăriile, apoi merge la duş. Când iese îi reamintesc că sigur nu s-a spalat şi pe dinţi. Îi fac baie şi lui George doar doar va obosi mai repede. Îl usuc pe păr, îl îmbrac în pijamale curate, dar nu e obosit deloc.

Cum e viața cu trei copii. de la scris la porția de lapte din timpul nopții

David e plin de energie şi el.  Îl pun să mai verifice o dată ghiozdanul. Strâng de pe masă şi sterilizez iar sticlele bebeluşilor. Scot hainele de maşina de spalat şi le pun la uscat în baie. Aş scoate uscătorul în bucătărie, dar George se stimuleaza vârându-se pe sub hainele umede puse la uscat şi riscă să răstoarne uscătorul pe el. Voi pune uscătorul în bucătărie la noapte. Sigur, s-ar putea să le răstoarne buni la noapte şi să găsesc hainele pe jos.

Ilinca se agită  şi zice „niam, niam” Asta la ea cred că înseamnă foame. Primeşte şi Ilinca o porţie zdravănă de lapte. Pare obosită, amânăm baia ei pentru mâine. O schimbăm şi pe ea în pijamale. Reuşesc şi eu să fac un duş. Cum intru la duş, îl aud pe David „mama, unde eşti?”

Îl pun pe George în pat, dar când nu sunt atentă pleacă şi fuge. David citeşte în şoaptă la lumina lanternei. Pe George îl readuc în pat de zeci de ori. Apoi îl apucă râsul şi râde şi râde. Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce l-ar putea amuza în semi-întuneric. Eu aş scrie ceva, dar sunt atât de obosită. Mă lupt cu mine însămi, să scriu sau să nu scriu? Să mă culc mai bine? Mi-e atât de somn…

Decid să nu dorm. George adoarme într-un târziu după ora 23, doarme toata lumea în afară de mine şi de David. E trecut de miezul nopţii, David tot mai citeşte. Eu mi-am pus căştile pe urechi ca să ascult muzică cât citesc şi scriu.

Undeva spre ora unu dimineata a adormit şi insomniacul de David. Eu termin după două şi verific în frigider să văd dacă n-a uitat soţul să le prepare lapte bebeluşilor. N-a uitat. Mă culc şi eu. La ora trei Ilinca e în picioare în pătuţ nemulţumită şi mârâită. Mă ridic cu greu, mă doare spatele înfiorător şi de-abia o iau pe fetiţă din pătuţ. Cu ea în braţe scot sticla de lapte din frigider. Când ajung lângă cuptor să-l încalzesc îmi dau seama că am luat sticla lui George. Ilinca e nemulţumită şi nu înţelege de ce nu încălzesc laptele. Pun lăpticul ei în cuptor, dar cele 30 de secunde necesare încălzitului sunt prea lungi pentru fetiţă care de data asta urlă de-a dreptul. Nu încetează până nu simţe biberonul cu lapte cald în guriţă.

Ascult. Nu se aude nimic din cameră, deci nu s-a trezit nimeni. Ilinca bea lăpticul pe jumătate adormită. Nu mai termină odată. …O pun în pătuţ, dar eu nu mai adorm, mă uit cu disperare la ceas şi mă gândesc că peste mai puţin de 4 ore trebuie să mă trezesc.

Poate mâine voi avea puţin timp şi pentru mine.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație