Cum am început să vorbesc pe limba copilului meu? Sfaturile unei mame pentru alte mame

Fiecare copil vorbește pe limba sa, o limbă care este total diferită de a adulților. Când eram mici, probabil și noi, părinții, vorbeam aceeași limbă, însă, între timp am uitat-o.

Când erau bebeluși, m-am străduit din greu să înțeleg limbajul fără cuvinte al copiilor mei. Nici acum nu sunt sigură că l-am priceput pentru că, indiferent de ce se spune cum că noi, mamele, avem o abilitate înnăscută de a ne înțelege copiii, eu am avut nenumărate momente în care nu știam de ce plâng. Încercam să-mi amintesc toate textele din cărțile de parenting și, epuizată și exasperată, nu găseam soluția.

Recunosc cinstit că dacă nu i-aș fi învățat cu un program fix și cu o anumită rutină, nu mi-aș fi dat seama când plângeau de foame, de somn sau din nevoia de atenție. Poate sunt singura mamă care nu a descifrat limbajul propriilor bebeluși, dar am supraviețuit și ei sunt bine, sănătoși.

Mai târziu, când au început să vorbească, a apărut adevărata provocare.

Limba copiilor nu e chiar așa greu de înțeles

Cel puțin cu primul copil, până am prins mersul lucrurilor, am întâmpinat destul de multe dificultăți în comunicare. Mi se părea că eu făceam totul corect, dar că el tot nu pricepe ce am eu de spus și mă întrebam adesea, ce e atât de greu? Nu era nimic greu, de fapt.

Am început să mă documentez și să citesc sute de pagini legate de comunicare părinților cu copiii. Din aceste sute de pagini am extras trei idei principale pe care le-am și aplicat și care, culmea, au funcționat.

Am înțeles că nu totul este despre mine. Secretul era în a apleca puțin ochii și urechile către copil.

Ascultă copilul și implică-te în subiecte!

Prima idee esențială este aceea de a-ți asculta copilul și de a încerca să-l înțelegi. Știu că sunt nenumărate texte abstracte despre cât de important e să petrecem timp cu copiii și bla, bla. Nu la asta mă refer. Mă refer la ascultarea propriu zisă. Să-ți faci timp, măcar o dată pe zi să-i pui întrebări și să-i răspunzi la întrebări. Dar nu-l întreba ce a făcut la grădiniță, căci îți va răspunde „bine” sau „m-am jucat”. Implică-te în subiect și întreabă-l dacă s-a jucat cu cuburile de construit și ce anume a construit cu ele. Întreabă-l dacă a folosit culorile să deseneze ceva de toamnă sau dacă supa avea suficientă sare. Singur va începe să povestească, iar tu va trebui să-l asculți. Întreabă-l orice, pe orice temă și răspunde-i la orice întrebare, ferindu-te cât poți de mult de celebrul „nu știu!”.

Observă ce face la școală, în parc, acasă

Mai apoi, încearcă să observi care este mediul în care se dezvoltă. Ce anume îi place, ce nu-i place, cum se comportă la școală, acasă, în parc, cu vecinii, cu prietenii, cu părinții. Având toate aceste informații vei reuși să-l cunoști și să-l înțelegi cât mai bine. Dacă afli că a fost agresiv la școală cu un coleg, încearcă să realizezi în care dintre medii a văzut agresivitatea: acasă, la școală, la televizor. Vei găsi rezolvarea mult mai ușor având aceste date.

Nu îl minți

O altă soluție pe care eu am aplicat-o a fost felul în care am comunicat cu copilul. L-am tratat încă din prima zi ca pe un prieten și nu l-am mințit niciodată. I-am răspuns oricărei întrebări, am fost sinceră cu el și i-am promis doar lucruri realizabile. I-am spus că e cel mai bun prieten al meu, iar el mă consideră la fel.

Așadar, limba copiilor nu este atât de grea. Mai complicată este a adulților. Dacă reușim să ne înțelegem copiii, putem comunica foarte ușor. Și, extrem de important, trebuie să ne setăm așteptări realiste în ceea ce privește comunicarea cu ei.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație