Cum să-l fac să nu mai plângă? Greșelile mele ca părinte și cum le-am depășit

Ca să nu mai plângă copilul am fost în stare să-i aduc luna de pe cer. Credeam că este dependent de acel ceva. De fapt, am înțeles mai târziu, era vorba despre dependența mea de liniște.

Copiii plâng și plâng mult, mai ales în primul an de viață. Am știut această teorie încă de la bun început, însă practica a fost cea care mi-a dat bătăi de cap. Auzisem de la prieteni, de la mama și de la alții care au mai crescut copii, că bebelușii se exprimă doar prin plâns. Orice nevoie a lor și-o strigă prin plâns. Logic și normal. Însă au fost momente multe, și probabil vă regăsiți și voi în poveste, în care copilul părea să aibă toate nevoile satisfăcute și totuși plângea. Îmi repetam mereu că nu plânge fără motiv, că sigur există ceva ce-l deranjează și dacă găsesc acel ceva, sigur se va liniști. Nu găseam acel ceva și ajungeam să stau cu copiii în brațe și câte două ore. Se linișteau și apoi începeau iar să plângă căci li se făcea foame. Neștiind ce să fac în multe dintre situații, chiar și la al doilea copil când se presupunea că am ceva experiență, am ales calea mai ușoară și anume aceea de a le oferi niște obiecte și a le instaura niște obiceiuri care mai târziu aveau să-mi facă mie rău. Iată ce am făcut pentru a nu mai plânge copiii:

Suzeta, una dintre greșelile aplicate ca să nu mai plângă

Să spunem că la primul copil nu știam ce e de făcut și am ales să-i dau suzeta. Chiar și medicul mi-a spus că are uneori nevoie de acest obiect pentru a se liniști, dar m-a avertizat să nu-i dau suzeta la somn, căci cu greu va mai scăpa de ea. Și dacă scapă greu, ce?, m-am gândit eu, doar nu o să stea cu suzeta în gură până la 10 ani. Dacă pe el îl liniștește, foarte bine, să o folosească cât timp îl ajută. Pe la 5-6 luni, a început să se trezească din oră în oră pentru că noaptea îi scăpa suzeta din gură și nu era capabil să și-o găsească singur. Atunci m-am jurat că dacă voi avea al doilea copil, acesta nu va ști că există acest obiect. Sigur că da! După o lună de plânsete de nou născut nu știam cum să-i dau suzeta mai repede celui de-al doilea bebeluș. Amândoi au folosit acest obiect până aproape de 3 ani și mi se părea că nu voi mai scăpa niciodată de „păcat”. A fost de ajuns, la fiecare dintre ei, să iau decizia că nu mai vreau suzetă în casă, mai ales că nici nu puteau să vorbească bine din cauză că o țineau permanent în gură și, în momentul în care cu frică am decis să rupem pisica în două, am scăpat în mai puțin de trei zile de suzete. Ceea ce credeam eu că e o dependență pentru copiii mei, era de fapt o dependență a mea de liniște căci în numai 3 zile lucrurile au revenit la normal. A fost nevoie doar de puțin curaj, determinare și răbdare din partea mea, în prima și a doua zi.

Legănatul, altă  greșeală a mea ca părinte

Tot ca să doarmă, pentru că suzeta nu era de ajuns, am ajuns să-mi legăn pe picioare primul copil. Uneori, noaptea, pentru că nu reușea să adoarmă, îl legănam pe picioare și adormeam așa cu el, iar după două, trei ore, nu-mi mai simțeam picioarele. Am promis că pe al doilea copil nu-l voi mai legăna. Și nu l-am legănat pe picioare. L-am legănat în brațe, fără să realizez la început că va crește și îmi va fi tot mai greu. Ajunsesem să-l plimb în brațe și câte o oră ca să adoarmă, iar coloana mea a cedat în final. Din nou, am avut nevoie de curaj și răbdare ca să îi scap de acest obicei prost. A fost nevoie doar de câteva zile în care copiii au fost destul de obosiți ca să adoarmă singuri, fără a mai fi legănați și așa am scăpat și de acest obicei dăunător pentru mine.

Co-sleeping-ul, obiceiul de care am scăpat cel mai greu

Acum câteva săptămâni, dacă mă întreba cineva, aș fi jurat că vor mai trece mulți ani până ce voi reuși să plec din patul copiilor și să mă reîntorc în patul conjugal. Am început să dorm cu ei încă de când erau bebeluși pentru că am observat că dorm foarte liniștiți lângă mine și astfel nu ne mai trezeam nici unul noaptea. De atunci au trecut mai bine de șase ani. Ca să scăpăm de acest obicei a fost nevoie de puțină imaginație din partea mea de a crea o poveste frumoasă legată de Moș Crăciun care și-ar dori ca ei să fie spiridușii lui ce-l vor ajuta pe el, Moșul, să le facă un cadou frumos părinților, acela de a dormi împreună. Apoi, am mai avut nevoie de multă răbdare și duhul blândeții pentru a răspunde tuturor solicitărilor copiilor de a mai trece încă o dată prin camera lor pentru o îmbrățișare sau un pupic sau pentru a-mi spune ceva foarte important. Sunt multe zile de când ei adorm singuri și seara și la prânz de parcă fac asta dintotdeauna.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație