De când sunt mamă, o înțeleg mai bine pe mama

„Numai mamă să nu fii”, e o vorbă din bătrâni care descrie perfect îngrijorarea și temerile unei mame legate de sănătatea, siguranța și fericirea copilului său. Și eu sunt mamă și înțeleg.

Încă de când am venit de la maternitate cu primul copil, simțeam că la fiecare pas ar putea să mă pândească un pericol, da fapt nu pe mine, ci pe copilul meu.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

Scrie-ne adresa ta de email

Nu aș fi vrut să se apropie nimeni de băiețelul meu ca nu cumva să-i transmită vreun microb și să se îmbolnăvească. Aveam tot felul de scenarii în cap, dintre cele mai sumbre, toate legate de sănătatea și siguranța lui. Îmi era frică să nu cadă din pat, să nu ne lovească cineva cu mașina atunci când ne plimbam pe trotuar, sau să ne prindă vreun cutremur în cel mai nepotrivit moment.

După ce a mai crescut, eram extrem de atentă la fiecare pas al lui pentru că de fiecare dată când trecea pe lângă un colț de mobilă, aveam impresia că se poate întâmpla o tragedie. Eram extra protectoare, ca o leoaică turbată care nu vedea altceva și nu se gândea la altceva decât la siguranța propriului pui. Cu timpul am început să mă mai relaxez, însă, zilnic, recunosc în comportamentul meu comportamentul și atitudinile pe care le avea mama mea față de anumite situații. Mi-am făcut o mulțime de griji în prima sa zi de grădiniță, la fel cum m-am stresat teribil atunci când a plecat pentru prima dată într-o excursie fără mine. De fiecare dată îi repet obsesiv ce trebuie să facă pentru a fi în siguranță și oricât mi-ar garanta că știe ce are de făcut, tot am impresia că nu a înțeles pe deplin.

O mamă simte la fel, indiferent de generație

Îmi amintesc perfect anii copilăriei, când mama părea că nu are altă treabă decât să mă bată la cap. Înainte de a mă lăsa la bazinul de înot, mă punea să repet o listă scurtă de instrucțiuni și tot nu era liniștită chiar dacă îi recitam la virgulă ce am de făcut.

Îmi amintesc anii de școală și de liceu când începuseră petrecerile printre colegi și când aproape o uram că nu mă lăsa decât până la ora 12 noaptea, oră la care, aveam eu impresia, petrecerea era în toi.

Recomandări



Îmi amintesc când mi-am luat permisul de conducere și când începuse să mă lase să merg cu mașina, dar doar până la o anumită oră și niciodată pe distanțe lungi. Îi spuneam că exagerează și se poartă ca un tiran.

Îmi amintesc și când am plecat la facultate și când m-am mutat la casa mea, de fiecare dată a fost lângă mine, a venit să vadă cum stau și să se asigure că sunt în siguranță. La prima mea suferință din dragoste, aproape că nu mai dormea noaptea gândindu-se la mine ca nu cumva să fac vreo formă gravă de depresie. Cred că atunci am înțeles cu adevărat sau poate atunci când nu a mai fost lângă mine să-și facă griji pentru mine, că de fapt, ea nu voia să mă controleze, voia doar să se asigure că sunt bine. Și toată cicăleala aceea era de fapt arma cu care ea își apăra copilul de ceea ce putea să i se întâmple rău.

De multe ori, copiii mei îmi reproșează că exagerez cu cicăleala, însă, sunt sigură că, într-o zi, vor înțelege că aceasta face parte din datoria și job-ul unei mame.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.