„M-am lăsat dusă de val când am decis să devin mamă. Nu simțeam nicio chemare”

mama si bebelus mana copil

Se spune că instinctul matern există în fiecare dintre femei, unele îl au mai dezvoltat, altele și-l descoperă pe parcurs. Însă, acest instinct matern ne face să fim mame bune pentru copiii noștri.

Cred că nu sunt nici prima, nici singura care înainte de a deveni mamă nu aveam nici o treabă cu copiii. Nici nu mă deranjau, dar nici nu mă aplecam vreodată către copiii prietenilor pentru a interacționa cu ei. Erau pe acolo și parcă nici nu-i observam. Nu am simțit niciodată că-mi ticăie ceasul biologic și că îmi doresc copii.

Am rămas însărcinată dintr-o idee inconștientă pe care nu am gândit-o absolut deloc. Soțul meu își dorea copii, iar eu am intrat în jocul lui. Nu m-am gândit exact ce ar presupune acest lucru, nu simțeam nici o chemare anume, nu credeam nici că va fi greu, nici ușor, în nici un fel. M-am lăsat dusă de val.

Însă, instinctul matern și-a făcut simțită prezența încă din timpul sarcinii pentru că, fără să-mi dau seama eram responsabilă. Responsabilă de sănătatea copilului ce creștea în mine. Cumva, dacă așa spune la carte, așa trebuie să fac. Eu fiind fumătoare înainte, mi-am impus să nu mai fumez și nici să nu mai beau nici un strop de alcool, deși de multe ori m-ar fi relaxat teribil cele două vicii ale mele.

După ce s-a născut copilul, mi-am pus întrebarea ce simt față de el. Oare îl iubesc? Nu simțeam asta, dar mă simțeam extrem de responsabilă pentru el, pentru viața și siguranța lui. Eram obosită, eram depresivă, eram cum nu se poate mai rău, însă, de fiecare dată mă ridicam pentru că simțeam că trebuie să o fac, căci el depinde doar de mine. Cumva trebuia să-l iubesc pentru că trebuia să am grijă de el.

Instinctul matern se descoperă

Având  în vedere toate trăirile contradictorii ce se luptau în sufletul meu, mă întrebam mereu dacă voi reuși să fiu o mamă bună. O bună prietenă, mamă a doi copii, mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată: „Fiecare dintre noi suntem cele mai bune mame pentru copiii noștri”. Și cred că a fost una dintre cele mai adevărate observații pe care le-am primit vreodată.

Încet, încet, după ce copilul mi s-a părut mie că a trecut de perioada critică (nu a avut nici o problemă de sănătate, mi se părea doar că este atât de fragil încât trebuie să fiu 100% atentă numai la el), după prima lună de viață, când am început să mă obișnuiesc cu el și cu ideea că sunt mamă, sentimentele mele de responsabilitate s-au transformat în altceva. Îl iubeam cum cred că l-am iubit din prima clipă fără să realizez și simțeam că aș fi fost în stare de orice pentru el. Chiar dacă uneori mă gândeam ce ar face o mamă bună într-o anumită situație, mereu luam decizia, zic eu, cea mai potrivită pentru el și pentru mine. Instinctul de mamă m-a făcut să știu ce să fac atunci când plângea necontrolat, când s-a îmbolnăvit sau când a căzut prima dată. Instinctul de mamă m-a făcut să fiu o mamă bună, cea mai bună mamă pentru copilul meu.

Chiar dacă în continuarea am rămas rece față de mulți alți copii din jurul meu, am descoperit că față de copilul meu pot să am cele mai frumoase sentimente, sentimente ce nu pot fi descrise decât prin dragoste totală și definitivă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație