Vocea ta: Mementouri de zile grele. Ce să-mi amintesc când mă simt o mamă depășită de situație

Simt, uneori, că sunt o mamă depășită de situație. Și am nevoie de încurajări. Le scriu pentru mine. Le scriu pentru că mai uit. Pentru că mai am zile grele în care e nevoie să-mi amintesc. Să-mi amintesc că el are mereu un motiv pentru care se comportă într-un fel dificil pentru mine; că lui îi e – de cele mai multe ori – mai greu decât mi-e mie. Că el depinde de mine și că, acum, eu sunt mult din lumea lui și puterea să-i rezolve problemele – și câteodată doar acordându-i atenție. Și să-mi mai amintesc că, mult prea repede, nu va mai fi așa.

Și ce-aș vrea eu să-mi amintesc în zilele mai grele? În zilele în care tantrumurile mă depășesc și resursele mi se sfârșesc? Când s-a declarat război complet somnului, curățeniei și hainelor? Când suntem murdari și lipicioși și plângăcioși? Când mâncarea atât de atent pregătită e în păr, pe jos și pe pereți, numai în stomăcel nu? Ce mi-ar putea face mai ușoare zilele în care nimic nu pare să mai funcționeze? Poate să-mi amintesc câte ceva dintre cele de mai jos:

1. Și zilele grele se termină. Și vin altele mai bune după ele.

2. Greul meu vine și din epuizarea și mârlăniile vieții, în care el n-are vină sau treabă. Și prioritatea mea, în orice moment și indiferent de ce se întâmplă în jur, e sa fiu atentă la nevoile lui și să-i fie lui bine.

3. El învață de la mine. Și nu atât din ce vorbesc, cât din ce fac. Învață de la mine și cum să-și gestioneze emoțiile grele. Frustrarea. Furia. Iar eu musai sa-i fiu model bun. E ok să-i spun că nu mi-e bine și am nevoie de câteva minute de pauză să-mi revin. E ok să vadă că sunt imperfectă, că greșesc și apoi învăț, repar și încerc să fac mai bine.

4. Și aș mai vrea să-mi amintesc că eu sunt ancora lui. Că pentru el, esențialul e să aibă o relație caldă cu mine. Blândă. Cu conectare și respect. Și, uneori, când se comportă într-un fel dificil pentru mine, poate-i tocmai din cauză ca i-a lipsit atenția și conectarea.

5. Că atunci când aruncă tot pe jos, în oglindă sau în pereți, când țipă, nu ascultă și mă respinge, tocmai atunci îi e lui cel mai greu și are cea mai mare nevoie de mine.

6. Și aș vrea să-mi mai amintesc că am un copil perfect. Curios, inocent, puternic în voința lui și perseverent în a testa limite. Și dacă atunci când țipă și aruncă, nu-mi chiar vine-n minte să-i spun perfect, să-mi amintesc măcar că-i al meu și îl iubesc. Atât.

7. Mi-aș mai dori să mă iert și să mă înțeleg și pe mine atunci când îmi pierd răbdarea și mă mai răstesc. Să-mi ofer și mie măcar o fracțiune din șansele pe care i le ofer lui să învețe și să facă lucrurile mai bine.

8. Și mi-aș dori să-mi amintesc să mă relaxez. Să las de la mine. Să-mi spun că e ok ca lucrurile să nu fie mereu perfecte. Că e ok dacă nu alerg zilnic după produsele cele mai organice și dacă în casă nu e totul imaculat. Că e ok dacă mai stă o jumătate de oră la grădiniță. Că nu trebuie să mă alerg ca să fie totul gata și perfect până la ora 3, iar pe el să-l iau primul de la grădiniță – chiar dacă uneori pare c-ar mai sta la joacă.

9. Și, la final, mai mult decât orice, aș vrea să-mi amintesc să fiu conectată cu el. Să fiu atentă la el. Mi-aș imprima în minte și-n suflet să pun jos cafeaua, telefonul sau trebăluiala nenecesară și să fiu atentă doar la el. La joaca lui concentrată, la perlele lui gingaș de hilare și memorabile, la zâmbetul lui ștrengar și la mâinile ce mai ieri erau strânse în pumni mici, și care, de acum, sunt tot mai mari, tot mai curioase și tot mai dibace.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație