Vocea ta. „Îi spun mamei MULȚUMESC! 9 recomandări moderne de parenting pe care mama le-a aplicat intuitiv”

mama si fiica jucandu-se

De când am devenit părinte, citesc adesea despre cum să ne detașăm despre gândirile limitative moștenite de la părinți. Astăzi, voi veni împotriva curentului și voi spune mamei ”mulțumesc” pentru că, deși nu avea de unde afla recomandări de parenting, le-a aplicat intuitiv.
Dar nu la cuvintele rostite cu patos de la microfon în zilele de 8 martie, la evenimentele școlare, unde cu ”cea mai” începea fiecare propoziție despre mamă, vreau să fac apel. Ci la ceea ce ai sădit în copilul de atunci și mi-ar plăcea să pot oferi copilului meu mai departe.

  1. Mulțumesc că, atunci când eram la vârsta grădiniței, ai băut nenumărate cești de ceai imaginar, cu dulceață imaginară și ai mâncat covrigei invizibili alături de mine în căsuțe construite din cearșafuri, pături și mileuri. Așa am învățat ospitalitatea și bucuria de a avea musafiri, pe care le am și în prezent. În cărți, aceste activități s-ar numi ”jocuri ce dezvoltă creativitatea”. Dar nu cred că mă lăsai să mă joc pentru că ai citit undeva, ci pur și simplu așa ți s-a părut normal să faci.
  2. Mulțumesc că nu ai zis ”nu” la nicio intenție de-a mea de a învăța divese lucruri în afara școlii. Și au fost câteva: dans sportiv, criotorie, cântec popular, cor, tricotare, limba engleza, apoi am făcut și radio. Am mers la toate, pe unele le-ai plătit, la ultima am ajuns chiar eu să fiu plătită. Le-am practicat cât m-au interesat, am învățat din ele, la unele am descoperit oameni care și acum mă inspiră. Cum nu ai avut nimic împotrivă să le încep, nu ai protestat nici când am decis să le opresc, când flacăra curiozității s-a stins sau când pur și simplu am simțit că am luat de acolo ce am avut nevoie. Specialișii în psihologia copilului recomandă părinților să caute ”activități care dezvoltă universul copilului și în afara școlii„ și, cu noroc, să ”găsească adulți semnificativi în viața copilului”. Tu nu ai căutat nimic pentru mine, am găsit eu ce mi-a trebuit și tot ce ai făcut a fost să nu-mi stai în cale.
  3. Mulțumesc că m-ai lăsat să urmez toate cursurile și activitățile de mai sus, chiar dacă unele erau mai departe de casă și presupunea să fac singură drumuri până în centrul orașului nostru mare, cum mi se părea în clasa a cincea. Că prima dată când m-ai lăsat să merg singură cu transportul în comun m-ai urcat în troleu și, fără să-mi spui, ai urcat în următorul și m-ai urmărit de la distanță să te asiguri că știu să ajung acasă. Te-am descoperit deja când eram lângă bloc. De atunci nu a mai fost nevoie să mă urmărești vreoadată. Cărțile spun că aceasta se numește ”încurajarea independenței copilului” cu o ”supervizare neintruzivă la început”. Dar, nu-i așa că nu știai că așa se numește?
  4. Mulțumesc si pentru faptul că nu m-ai forțat să fac activități care ți-ar fi plăcut ție să le fac. Aici nu știu să spun mai multe, pentru că, probabil, aș fi avut exemple, daca era invers. În cărți aceasta s-ar numi ”să nu proiectezi asura copilului dorințele tale neîmplinite” și nu le-ai proiectat, dar nu pentru că ți-a zis cineva, ci pentru că așa ai simțit.
  5.  Mulțumesc că nu ai insistant să excelez la materii pe care le considerai tu importante, nu ai cerut mai mult de 8 la matematică și materiile înrudite și mereu ai apreciat ce scriam la limba română. Cărțile spun că aceasta înseamnă ”să găsești la ce excelează copilul și să-i hrănești curiozitatea în acea direcție”, dar nici în acest caz nu sunt sigură că ți le-ai formulat vreoadata în gând astfel.
  6. Mulțumesc că în adolescență m-ai lăsat să-mi port luptele, să leg și să rup prietenii cât de bine sau rău m-am priceput, pentru că așa am învățat multe despre relațiile dintre oameni. Specialiștii spun că asta se cheamă ”să nu intervii în dinamica relațiilor copiilor tăi”, dar cred că ai făcut asta din maturitate.
  7. Mulțumesc că atunci când mi-am manifestat dorința de a pleca și a vizita cel mai apropat oraș din țara vecină, în clasa a 10-a, ai luat legătura cu cineva din acel oraș, ca să-mi fie ghid, și apoi mi-ai luat bilet la tren. Știai că ceea ce ai făcut se cheamă ”încurajarea spiritului de aventură și de independență”?
  8. Mulțumesc că în momente dificile, pe care numai noi două le știm, mereu mi-ai zis: ”mie poți să-mi spui orice, pentru că nimeni nu te va înțelege cum poate mama”. Așa ți-ai manifestat ”iubirea necondiționată”.
  9. Mulțumesc, în final, că, deși ți-a venit foarte greu, nu te-ai gândit la tine când m-ai lăsat să plec în altă țară la facultate. Ba chiar mi-ai dat și o scrisoare lungă cu sfaturi materne la despărțire. Ce ai făcut tu a fost să ”încurajezi copilul să-și urmeze visul”. Știai?

Nu erau cărți de parenting pe vremea ta, iar unele cercetări abia atunci se efectuau pentru a ajunge în manuale de creșetrea copiilor acum. Cumva, totuși, tu ai știut ce să faci să-mi hrănești curiozitatea, să-mi dezvolți independența, să-mi încurajezi creativitatea, să-mi canalizezi interesele.

Cum ai reușit? Cred că atunci când m-ai crescut ai avut foarte multă dragoste (nu spun ”necondiționată”, pentru că termenul a apărut după ce am crescut noi) pentru copilul tău și ceva intuiție pedagogică (poate moștenită de la bunica, profesoară de limba română, care, la începutul vacanței de vară, când veneam la ea, găseam masa plină cu flori primite de la elevi, și care în după-amiezile de iunie pregătea pentru admitere la facultate copiii din sat).

De când am devenit părinte, citesc adesea despre cum să ne detașăm de gândirile limitative moștenite de la părinți și despre greșelile lor în creștrea noastră. Astăzi, vin împotriva curentului și-i spun mamei ”mulțumesc”.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație