Mărturia unei mămici copleșită de prea multă dragoste: „Nu o mai vreau înapoi pe fosta Eu. Acum sunt completă!”

Prima dată m-am pierdut pe mine printre analize și ecografii. Oricât de mult încercam să ajung din nou la mine, mă întorceam la gelul cu care mă ungea medicul pe burtă. Chiar dacă-l ștergeam în grabă de cum punea capătul ecografului în cui, eu tot nu mă mai găseam.

Când am trecut de naștere, am crezut că am să mă întorc la mine. Dar, vai! Eram tot mai pierdută. Câteodată pribegeam printre scutece și creme cu zinc și tricouri ude de lapte și nopți de nesomn. Când credeam că sunt pierdută, cu mânuțele ei mici și ochii mari mă ducea pe câmpii cu maci și flori de vară. Dar tot pierdută mie-mi eram!

Când avea 3 anișori i-a pus maică-sa-n mână flori și i-a zis ”Dragă fetiță, azi te duci la grădiniță!”. Atunci am crezut că m-am regăsit. Pe pantofi cu toc, cu părul coafat și ruj roșu pe buze am simțit că sunt eu, cea de dinainte. Dar inima-mi tresălta și în loc de rapoarte și comunicate, mă gândeam la locuri de joacă și pupici de fetiță.

Pe măsură ce creștea, mai recâștigam câte un milimetru din fosta EU. Până-ntr-o zi când habar n-am ce mi-a venit și m-am întors la căutările printre ecografii și analize, și-apoi pribeagă iar am fost printre scutece și alifii. Pesemne că-mi plăcuse prea mult partea cu mânuțe mici și ochi mari de am prins curaj să o iau iar pe aleile adesea umbrite de nori ale bebelușiei. Drumul acesta nou a fost și mai spinos, uneori fiind nevoită să fac echilibristică pe marginea unor prăpăstii pe care nu mi le imaginam. Alteori, ajungeam în locuri de-o frumusețe la fel de neînchipuită cu glasuri de copii ce-mi șopteau în prag de seară ”te iubesc!” și mânuțe ce mă strângeau în brațe în toiul nopții. De-atâta dragoste am uitat să o mai caut pe fosta Eu și am lăsat-o pe cea ce devenise să se bucure de fiecare clipă.

Fosta Eu s-a transformat

Am simțit bucuria deplină atunci când am înțeles că Eu de-abia acum sunt completă, cu el și ea cei mici în brațe. De-abia acum mi s-a deschis în față o lume întreagă de experiențe și momente de care în trecut nu aveam cum să am parte. Și fără ei puteam să colind lumea, să port pantofi cu toc, să am manichiura perfectă. Dar fără ei nu aș fi simțit niciodată tot zbuciumul, tot amalgamul de sentimente, probabil că nu aș fi fost niciodată iubită iremedial și irecuperabil și nici inima mea nu ar fi descoperit dragostea fără sfârșit.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație