Fiecare mamă este unică
Nimeni nu poate cunoaşte totul despre mame, aşa cum greşit credeam cândva, pe vremea când îmi purtam mândră şi fericită copilul în pântece. Îmi imaginam atunci că fiecare mamă simte ceea ce simţeam eu, că fiecare mamă gândeşte şi acţionează aşa cum o făceam eu. Mă înşelam. Fiecare mamă este unică, deşi toate avem câte ceva în comun. Fiecare dintre noi porneşte în viaţă cu un anumit bagaj, mai greu sau mai uşor. Unele se poticnesc mai des, altele străbat lumea cu fruntea sus şi zâmbetul pe buze. Maternitatea ne transformă pe toate, fie că ne dăm seama, fie că nu.
Crescusem cu ideea că viaţa este despre mine, că totul mi se cuvine, că lumea se învârte în jurul meu. Fusesem vreme de peste 20 de ani pisicuţa alintată a familiei şi a prietenilor, cea care miorlăia ca să i se facă pe plac, cea pe care nimeni nu o deranja de teamă că miorlăitul se va transforma în plâns. Trăisem fără să înţeleg zbaterile altora, fără să îmi pese de dramele ce se consumau în lacrimi tăcute în afara sferei mele. Un egoism feroce mă însoţise pas cu pas şi o coroană invizibilă îmi apăsase tâmplele de regină neştiută a acestui pământ. Percepţia mi s-a schimbat abia când am devenit mamă.
Atunci am înţeles ce înseamnă să îţi fie teamă pentru viaţa altei fiinţe omeneşti, ce înseamnă să dăruieşti fără a aştepta nimic în schimb, ce înseamnă să te sacrifici pentru ca altuia să îi fie bine. Plângeam sfâşietor când copilul meu strănuta, râdeam în hohote când îmi strângea un deget în pumnişorul său, rămâneam ore întregi privindu-l cum doarme, uimită de frumuseţea şi seninătatea chipului său. Învăţam cu fiecare nouă clipă ce gust, culoare şi miros are dragostea de mamă. Sufletul îmi era inundat de o fericire fără margini, ce nu poate fi descrisă în cuvinte.
Lupt cu întreaga lume pentru copilul meu
Totodată, pisica ce fusesem cândva se transformase acum în tigru. Simţeam că pot lupta cu întreaga lume pentru copilul meu. Eram deodată curajoasă, puternică şi ştiam exact ce vreau. Totul era pentru şi despre el, totul se învârtea în jurul său, aşa cum Pământul se învârte în jurul Soarelui. Pentru el puteam scoate ghearele, pentru el îmi puteam arăta colţii, aşa cum procedează orice tigroaică atunci când puiul său pare să fie în pericol. Învăţam să empatizez cu alte mame, să le înţeleg năzuinţele, să le respect alegerile. În acelaşi timp descopeream că nu ştiu totul despre mame, că nu toate sunt la fel şi nu toate aleg să reacţioneze ca nişte pisicuţe transformate în tigroaice.
Cum nu există un manual universal pentru meseria de părinte, am lăsat raţiunea, educaţia şi instinctul matern să mă ghideze, să îmi arate în ce fel să reacţionez atunci când copilul meu întâmpină probleme. Ghearele şi colţii de tigroaică sunt simple metafore – tigrul era de pluş, însă un pluş rezistent. În realitate, m-am comportat întotdeauna civilizat, conform cu principiile mele morale, însă am rămas fermă şi am apărat drepturile copilului meu, fie că fusese lovit de un alt copil, fie că fusese umilit de un profesor, fie orice altceva, lucru pe care îl recomand tuturor mămicilor.
