Vocea ta. Cum am ajuns o mamă ”cool”

Ramona Dinescu

O mamă cool este acea mamă mereu pusă pe glume și gata de joacă, este acea prietenă de care copiii ei au nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos.

Cea mai mare bucurie a mea a fost atunci când copiii mei mi-au spus că sunt cool și că preferă oricând să petreacă timp cu mine. Am încercat mereu să fiu ca o prietenă pentru ei, cea mai bună prietenă, și m-am străduit mult să ajung la inima lor, să aibă încredere în mine și să-și lase în grija mea toate dorințele, năzuințele dar și grijile care le năpădesc sufletele lor mici. Până acum am reușit, însă mi-aș dori ca și atunci când vor ajunge la vârsta adolescenței să mă considere la fel de cool.

Cum am ajuns o mamă cool

De foarte mici, am vorbit cu copiii mei ca și cum ar fi fost niște adulți prieteni. Orice întrebare au pus, pe orice temă, eu mi-am făcut mereu timp și le-am explicat, cu cuvinte simple, noțiuni complicate. Nu demult, băiatul cel mare mi-a spus că vrea să ne pupăm pe gură, așa cum o fac acorii din filme. Am lăsat tot ce făceam în acel moment, m-am așezat lângă el și am început să-i pun întrebări și să-i dau și răspunsuri la scenele pe care le-a văzut el. A fost prima noastră discuție despre sex, iar mintea lui de șase ani și jumătate pare că a recepționat întreg mesajul.

Altădată, am vorbit despre scenele violente din filme, dar și despre personajele create pe calculator.

În mintea lor de copii, am ajuns cool pentru că nu le-am pus mâna la ochi atunci când doi actori se sărutau și nici nu m-am fâstâcit și nu am închis televizorul atunci când erau scene de violență într-un film. Le-am explicat că nu ar fi bine să se uite la așa ceva deoarece îi poate afecta emoțional, mai exact, pe înțelesul lor, ar putea visa noaptea și deoarece imaginația lor e foarte bogată, nu vor reuși să facă diferența dintre un film și realitate.

Au rămas cu ochii căscați la mine, nu știu dacă au înțeles exact ce voiam să spun, dar au priceput că e ceva important și, probabil datorită tonului meu serios, data viiitoare au spus singuri că nu ar trebui să vadă o asemenea scenă și au stins televizorul.

Sunt cool pentru că mă transform în copil

Însă, atunci când am avut ocazia să vedem filmul Star Wars, ne-am uitat împreună la primele părți ale seriei și le-am dat tot felul de explicații tehnice legate de cum se făceau filmele în anii 70 și am încercat să le descriu procedeele prin care acele personaje au fost create pe calculator. De asemenea, le-am explicat și cum la vremea aceea oamenii nu avea acces la foarte multe informații, cum tehnologia era rudimentară, lucru care a făcut ca acel film să fie un foarte mare succes. La orice astfel de discuții, par să soarbă orice informație. Iar apoi se pot duce la școală să le repete colegilor ce au auzit de la mama lor cool.

Întrebați de ce sunt cool, mi-au răspuns că doar eu mă transform în copil și sunt în stare să mă joc cu ei ore în șir, de-a soldații, de-a piloții de curse sau de-a pirații. Sunt cool pentru că în serile de weekend îi las să se culce la ce oră vor ei și stau cu ei de vorbă oricând și oricât.

Și, probabil mai sunt cool că le îndeplinesc multe dintre cele mai mari dorințe culinare. Am realizat în urmă cu mai mult timp că nu e un păcat dacă o dată la o lună îi las să mănânce crenvursti sau ciocolată. Și când am văzut cât de mult se bucură, am încercat să leg aceste decadențe culinare de un moment important, un moment al nostru. O seară în care ne uităm la un film preferat sau un weekend în care pe care ar trebui să ni-l petrecem împreună.

Însă, dacă mă întrebați pe mine, sunt cool pentru că fac tot posibilul să fiu lângă ei oricând au nevoie de mine, nu îi mint niciodată, le permit tot ce știu că nu le poate face rău sau nu e cu adevărat periculos și am grijă să rămân mereu tânără la suflet și cât mai modernă.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa