Vocea ta. Acestea sunt prietenele de care orice mamă are nevoie!

Ramona Dinescu

A fi mamă, mai ales pentru prima dată, poate fi o experiență provocatoare și uneori copleșitoare și cu siguranță nu ai vrea să treci singură prin ea.

Când am devenit mamă, m-am simțit mai singură ca niciodată. Simțeam că noua responsabilitate mă copleșește, deși îmi dorisem foarte tare să am copil și îl iubeam enorm. Eram fericită, dar nu aveam pe cine să mă bazez.

Dacă ești una dintre mamele norocoase, te poți baza pe sprijinul familiei gata să îți sară mereu în ajutor, însă, de foarte multe ori, ai nevoie de câțiva prieteni buni care să te susțină și care să împărtășească emoții, sentimente și responsabilități cu tine. După aproape șase ani de maternitate și doi copii, pot spune cu mâna pe inimă care sunt cele trei tipuri de prieteni care m-au ajutat să depășesc cele mai provocatoare perioade:

Orice mamă are nevoie de prietenul care să poată avea grijă de copil atunci când intervine ceva neașteptat.

Chiar dacă ești în concediu de maternitate și stai acasă cu copilul sau dacă te-ai întors la serviciu, întotdeauna se poate ivi ceva neașteptat și poți avea nevoie de ajutor. Pentru asta, întotdeauna i-am fost recunoscătoare verișoarei și prietenei mele cele mai bune deoarece știam că în orice moment mă puteam baza pe ea și puteam să am încredere în ea. A fost mereu la dispoziția mea, chiar și atunci când am chemat-o la ora 23.00, să aibă grijă de copilul meu cel mare deoarece eu aveam contracții și urma să nasc. Tot aurul din lume nu ar putea răsplăti această prietenie.

O mamă are nevoie de acel prieten care să-i dea lucruri și accesorii rămase de la copiii lui.

Dacă nu ați aflat încă, toate lucrurile necesare unui copil, începând cu hăinuțe și terminând cu cărucior, mobilier și alte accesorii indispensabile, sunt extrem de scumpe. Eu nu am avut acel prieten care să-mi ofere măcar o parte din lucrurile necesare copilului și le-am cumpărat pe toate. Noroc că am început din primele săptămâni de sarcină și am investit constant, astfel încât să nu mi se pară suma foarte mare. Însă am dat toate lucrurile unor prieteni și am simțit recunoștința lor. În schimb, am avut acea prietenă care a împărtășit cu mine cele mai bune sfaturi și, atunci când nu știam cum să procedez, o vorbă bună din partea ei a fost salvatoare.

Orice mamă are nevoie de acel prieten care să o scoată în oraș, fără a purta discuții despre copii.

Orice mamă are nevoie uneori de o pauză. ȘI eu am avut, și tu vei avea și toate mamele din jurul nostru. În primele luni de maternitate, chiar și mersul la piață mi se părea o sărbătoare. Însă am avut acea prietenă care la momentul acela nu avea copii și care, periodic, mă scotea din casă la o cafea, la o sesiune de shopping sau chiar la un restaurant. Nu ar fi stricat nici o seară la club, dar asta nu s-a întâmplat. Este extrem de important să te poți relaxa, să te poți detașa de ceea ce se întâmplă acasă, să ieși din când în când în oraș și să vorbești despre cu totul altceva decât biberoane, pompe de sân, scutece și mucozități.

Dacă ai norocul să ai în jurul tău astfel de prieteni, te poți considera salvată pentru că treaba ta va fi mult mai ușoară. Totul este să apreciezi, deși se spune că până nu te confrunți cu lipsa lor, nu realizezi ce ai de pierdut.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa