Le povestesc copiilor, cu lacrimi în ochi, Paștele copilăriei mele

Paștele este a doua mare sărbătoare a anului după Crăciun care îmi amintește mereu de copilărie și de felul în care mă simțeam atunci, alături de mama și de restul familiei.

Este imposibil să nu-mi amintesc în fiecare an cele mai mici detalii care făceau din sărbătoarea Paștelui una extrem de importantă, pe care o așteptam cu atâta drag. Și este imposibil să nu încerc să reproduc acele momente, în familia mea de azi, povestindu-le de cele mai multe ori, cu ochii în lacrimi, copiilor mei despre cum era Paștele când eram eu mică.

Cu ouă roșii, cu mers la biserică, cu haine noi, cu miros de cozonaci și prăjituri cu nes și cu o masă în familie, mereu colorată în cele mai proaspete culori și cu atâta veselie de parcă mă copleșește și acum.

Paștele începea cu o săptămână înainte

Îmi amintesc primii ani ai copilăriei mele când, după sărbătorile de iarnă, începeam să aștept Paștele și îi înnebuneam pe părinți cu întrebări: ”Cât mai e până la Paște?, Ce o să facem de Paște? (deși în fiecare an făceam același lucru), Dar dacă o să plouă de Paște? O să avem suficiente ouă să ciocnim?”.

Iar când mai erau două, trei săptămâni până la Paște, parcă intram în vrie. Emoțiile începeau de obicei din duminica Floriilor. Când vecina venea și ne aducea salcie de la biserică, știam că se apropie marea sărbătoare. În acea zi mâncam obligatoriu pește, iar mama ne făcea programul pentru săptămâna următoare. Programul era până la ora 17.00, când începeau deniile la biserică. În miercurea de dinaintea Paștelui ne împărtășeam, iar în Joia Mare, mama ne ducea la cumpărături să ia haine noi. Nu ne cumpăra de fiecare dată o ținută completă, ne cumpăra ce ne trebuia. Aveam 25 de ani, eram de mult la casa mea, când mama a mers cu mine în Joia Mare în oraș să-mi cumpere ceva. Nu aveam nevoie de nimic și cu greu am convins-o să-i cumpăr eu ei ceva, căci ea o făcuse pentru mine atâta timp.

Tot joia, vopseam ouăle de Paște. Tot împreună cu mama, făceam tot felul de culori și modele și eram extrem de fericite când ieșeau bine. Le puneam în coșulețe de răchită ornate cu iarbă și ne apucam de restul pregătirilor. În fiecare an, mama pregătea mielul în cele mai gustoase mâncăruri și făcea pe lângă cozonaci tot felul de prăjituri gustoase, preferata mea rămânând o prăjitură cu cremă de ness și bezea pe care, ce-i drept, nu am mai mâncat-o de foarte mulți ani, de când mama nu se mai poate ocupa de pregătirile de Paște.

Sâmbătă seara, de obicei mergeam la biserică, nu să asistăm la toată slujba, ci doar să luăm lumină. Până la 12 noaptea pregăteam aproape tot, astfel încât în momentul în care ne întorceam de la biserică să ne putem așeza la masa. Gustam noaptea din toate bunătățile și lăsam festinul pentru a doua zi. În ziua de Paște eram mereu toți împreună, ciocneam ouă, mâncam și râdeam mereu la aceleași glume pe care le auzeam aproape de fiecare dată din gura tatei.

Ceea ce nu-mi plăcea era că Paștele se termina mai repede decât Crăciunul, sau cel puțin aceasta era senzația mea. Am amintiri atât de plăcute din copilărie legate de sărbătorile în familie, amintiri pe care încerc să le păstrez vii repetând toate acele activități în familia mea.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație