VOCEA TA: Vacanțele mele…

Vacanța – așa o mai așteptam, precum însetatul în deșert apa din oază. Când începea școala în septembrie, după primele săptămâni de la revederea cu colegii, prietenii de la școală, istorisit peripețiile vacanței, mă apucă subit dorul de ea. Începeau temele, deja treaba era serioasă, nu mai era vreme de stat la joacă. Și numărăm zilele până la Crăciun. Era o vacanță scurtă atunci, de cum trecea anul, parcă se micșora timpul până la cea mare.

Îmi dau seama, după iureșul din părculețul din fața blocului, cât de așteptată a fost vacanța de acum.

Atunci, la vremea copilăriei, nu mă deranja trecerea timpului, abia așteptam să mă fac mare și să fac ce vreau, când vreau, fără teme, fără note, fără reproșuri legate de ele și cum am scris cu piciorul, nu cu mâna.

Dacă știam cum vor sta lucrurile acum, oare aș fi procedat altfel? Nu cred! Astăzi timpul trece ca gândul și nu știu cum să apăs butonul de pauză.

Vacanța mare, vacanța, concediul are farmecul său. E momentul în care facem un fel de update la ce am sedimentat fizic și psihic până atunci.

Acum, sincer, după 2 ani de școlit într-ale mămiciei, ar merge o vacanță, să zicem de vară, nu chiar de 3 luni, doar de câteva zile în care să stau, sa vegetez, să citesc orice în afară de parenting, să râd, să plâng mult. Da, să descarc toate momentele în care așa aș fi vrut să mă trântesc, pe jos, într-un plâns eliberator. Câteva zile cu mine, câteva zile cu soțul meu, apoi în trei și să redevin proaspătă ca o floare, la viața mea de mamă, de prietenă, soție, de toate rolurile pe care le dețin pentru mine și pentru ai mei.

Viața mea e foarte bună, numai că nu sunt eu pe refresh tot timpul. Am și momente când mă ofilesc și îmi trebuie un pic de spațiu să mă reculeg, să culeg fiecare bucată din mine și să mă împănez la loc.

Vreau o vacanță în care să râd până simt că îmi trosnesc fălcile. Râd des, nu îi duc lipsa, însă nu am auzit o glumă bună de ceva vreme. Și vreau să râd ca atunci când vecinii de la masa alăturată au făcut scurtă la gât de la întors capul fie din cauza hohotelor, fie au prins gluma. Sau să am parte de momentul acela când râzi într-un moment nepotrivit și dai pe dinafară și trebuie să pleci cu ușa în cap. Și să râzi, după ce te-ai retras, în tihnă, să râzi în valuri doar când vezi sau auzi ceva similar cu motivul pentru care te prăpădești de veselie.

În vacanțele mele….

Vreau să degust licori. Nu sunt eu mare băutoare, dar așa vreau să simt arome, buchete de arome, cu tente nu știu de care…să nu beau doar o sorbitură de poftă și să mi se scurgă ochii după sticlă, după încă o gură. Până când Loli va uita cuvântul ”titsi”, punem on hold partea asta, pentru o vacanță pe viitor.

Vreau o vacanță cu prietenele mele, pe care nu le-am văzut de un car de ani. Când copiii au vârste diferite, când ai program 2 zile pe săptămână de terapie, nu apuci să te vezi cu nimeni. În weekend abia ai timp să te auzi cu unii dintre ei la un telefon. Și ca un făcut, lately, am fost în contratimp cu toți. Mi-e așa de dor de o ieșire cu oameni veseli. Îmi fac agenda mai bine vara asta, am să fac  o reuniune până la urmă.

Vreau să mă duc, în vacanță, la mine în oraș. Am plecat fără să stau pe gânduri acum câțiva ani. Am ajuns și la momentul în care să spun: Îmi lipsește locul unde am trăit 30 de ani. Vreau să aud vorba pestriță și lată, să îmi reiau accentul pentru câteva zile și să fie, fiecare cuvânt, care se pretează, rostit după loc, ca o eliberare.

Vreau să merg cu fetele mele pe drumul acela de la colțul blocului (din colț la pâine)  până la stadion, pălăvrăgind, chicotind și cu planul de alergat gata stabilit: Atâtea ture alergăm, atâtea le mergem în pas vioi și mai tragem un ochi și la  ceilalți alergători(

Intră în conversație