Este timpul să trăim pentru ochii altora mai puțin!

amintiri, memorie, fotografie

”Ce viață palpitantă duci”, mi-a zis recent o mamă cu doi copii mici. ”Mereu te văd pe la evenimente”. O ascultam și nu îmi venea să cred că cineva poate descrie drept ”palpitantă” viața mea.

Eu, care abia recent am ieșit din lungul șir de vroze cu copilul, eu, care lucrez de acasă, eu, care rareori am ocazie să ies ”în lume”? Mai curând sunt convinsă că alte mame sunt mai active. Ce ne face să credem că viața noastră e mai plicitisitoare în comparație cu cea a altor prieteni? Răspunsul e simplu: rețelele sociale.

De ce ne comparăm?

– Cât ai luat la teză? întreabă mama.
– Șapte, răspunde copilul cu capul plecat, apoi adaugă, da, dar Ioana a luat șase.
– Și Vasile? – iscodește mama în continuare.
– Oooopt, spune copilul.
– Vezi, de ce Vasile poate lua opt și tu nu ești în stare?
Vă sună cunoscut acest dialog? Ce învață copiii din asemenea discuții? Să se evalueze prin comparație, dar nu pur și simplu prin comparație, ci numai și numai în raport cu cel care se descurcă mai bine. Noi suntem copiii crescuți astfel, iar acum, cu schema aceasta bine întipărintă în cap, am intrat în epoca rețelelor sociale. Aici toți o duc mai bine decât noi. Ies mai des, merg în mai multe vacanțe, în locuri mai exotice, au mai mulți prieteni, au mai mult fler în a-și exprima gândurile, merg mai des la sală, au descoperit mai lesne sensul vieții. Au copii care încep să meargă, să vorbească să… orice mai devreme decât al nostru, au soți mai implicați și, desigur, ele, alte mame, sunt mai dormite, arată mai bine, au mai mult timp pentru ele și pasiunile lor și, în general, nici nu par a avea copii. Evident că se declanșează întrebarea mamei: ea, ei, ele, toți ceilalți de ce pot și eu nu sunt în stare?

E o selecție, nu e viață reală

Ce uităm, și rețelele sociale ne ajută mult în acest sens, este că acolo vedem cadre dintr-o viață, nu viața reală. Cateva cadre de la un prieten, altele de la alt prieten și, în ansamblu, se creează imaginea că la toți vecinii gazonul e mai verde decât în curtea noastră. Cele mai reușite ipostaze, cele mai frumoase zâmbete ale copiilor, cele mai bune unghiuri, cele mai intens trăite momente sunt ale altora, nu ale noastre.
Dacă se întâmplă să le vedem după o noapte albă din cauza unei nenorocite de viroze a copilului, sau când tocmai a făcut cel mic un tantrum, când o necunoscută a considerat că este justificată să-ți bată obrazul despre modul în care îți educi sau nu-ți educi copilul, când o domnișoară s-a uitat lung și speriat la tine și la copilul tău în tren, în timp ce piticul a făcut fel de fel de crize de oboseală și plicitseală, atunci, DA, viața altora, chiar și banală, ți se va părea paradis, în comparație cu a ta. Ce vezi pare autentic, dar nu are cum să fie. Și dacă am fi expuși la viața cuiva ca în ”Truman Show” pas cu pas, zi de zi, am schimba rapid canalul, ne e suficientă propria viață pe care o considerăm plicticoasă, ca să ne ocupăm timpul și cu a altora.
De fapt, cu cât ne uităm mai de la distanță la viața cuiva, cu atât aceasta pare mai bună. La apropiere se văd fisurile, ridurile, conflictele.

Ce e de făcut?

Un fotograf spunea că nu a tras niciodată cele mai reușite cadre, pentru că a ales să le admire cu ochiul liber, nu prin obiectiv. Așadar, poate este timpul să alegem să ne trăim viața și în afara camerei de fotografiat și de filmat, în afara like-urilor, comentariilor și share-urilor, dar în familia noastră, cu prietenii noștri, cu copiii noștri. Nu vor fi imortalizate poate în cadre populare pe rețelele sociale, însă vor rămâne neatinse în memoria noastră și a celor cărora ne dedicăm timpul fără a fi preocupați dacă dăm bine la cameră. Altfel spus poate e timpul să trăim pentru noi mai mult și pentru ochii altora mai puțin.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație