Vocea ta: Scrisoare către bunicii copilului meu

Să le amintim bunicilor ce e important pentru copii!

Iubiţi-l necondiţionat!

Eu ştiu că uneori ţipă, plânge, refuză să vă cuprindă în braţe şi cine ştie câte momente grele vor mai veni, dar iubiţi-l oricum, oricând. Nu uitaţi că atunci când îi e greu, are nevoie cel mai mult de voi. Poate nu va fi mereu aşa cum vă imaginaţi, dar e al vostru şi mai bine nu vă imaginaţi nimic, veţi vedea cât vă va surprinde.

Nu vă luptaţi pe el!

Va şti cum să vă iubească egal pe toţi. Ştiţi ce inimă mare ascunde în pieptul acesta mic?

Îmbrăţişaţi-l!

Mai mult acum, cât mai mult, când va deveni ”domnițor” va refuza probabil, aşa că profitaţi. Nu vă speriaţi că ”îi vor creşte coarne”, nu îl pupaţi doar noaptea în somn, ”să nu i se urce la cap”, aşa cum făceai tu, tata. Vă promit eu, va şti să fie om!

Creaţi-i amintiri!

Duceţi-l la pescuit, să arunce cu mămăligă în apa şi să sperie toţi peştii. Jucaţi fotbal pe iarbă, lângă grătarul plin cu bunătăţi, chiar dacă s-ar putea să primească şi gust de praf. Daţi-i spuma de la bere dacă vreţi, aşa cum făcea tataia-l meu, promit să nu mă supăr tare, chiar dacă nu sunt de acord (acum nu vă aşteptaţi nici să reacţionez blând, apoi mi-e teamă să nu-i daţi şi mai mult). Luaţi-i păpuşa aceea urâtă, chicioasă, de fetiţe oricum, chiar dacă e băiat, nu vă fie teamă că va înţelege lucrurile greşit. E băiat deştept, doar e al nostru şi e al nostru oricum ar fi.

Lăsaţi-l liber!

Poate va trage căţelul de coadă şi va gusta vreo gânganie zburătoare. E în regulă, atât timp cât e teafăr după. Poate va refuza să doarmă sau va plânge că nu primeşte telecomanda să o guste. Poate va sparge farfuria din care mănâncă şi va picta casă în culori permanente. Şi voi aţi văruit după creaţiile noastre, dar oare de ce anume râdem cu toţii acum?

Învăţaţi-l!

Pe alocuri cifre, litere, adunări şi împărţiri, dar mai ales învăţaţi-l despre viaţă, asta nu îi predă nimeni în sistemul nostru îngrămădit de învăţământ. Povestiți-i de locurile în care aţi fost şi de cele în care îl veţi duce. Spuneţi-i de vieţile voastre, de lupta voastră şi mai ales de cum aţi iubit ce aţi trăit. Arătaţi-i că lumea nu e atât de încrutată pe cât o va resimţi el uneori, că iubirea de sine şi semeni creează fericire, că viaţă e plină de culoare şi când o va privi în alb şi negru să-şi scoată capul din cutie, să zâmbească şi să iubească.

Aveţi răbdare!

Acum e mic, nu ştie multe, voi sunteţi aici să-l învăţaţi. Apoi va creşte, va şti câte ceva, va protesta uneori, va vrea să fie independent chiar şi cu ce nu va putea, dar voi veţi fi încă aici să îl ghidaţi. Va mai creşte puţin, va şti destule, suficiente va crede el, vor protestă hormonii şi beţia adolescenţei şi sper să fiţi tot aici, să îl iubiţi. Va învaţă el şi cu ochii închişi ce e corect chiar dacă nu va recunoaşte.

Apoi va creşte încă puţin, va şti destule, ne va învaţă el cum să folosim noile tehnologii şi cum să ne bucurăm din nou de viaţă lângă nepoţii noştri, strănepoţii voştri. Şi atunci amintiți-mi să citesc din nou ce am scris.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație