”Împart povestea mea plină de încercări, în speranța de a ajuta și alte femei”

Pe adresa [email protected], am primit scrisoarea plină de învățăminte a unei mămici de 23 de ani, Valeria Răileanu, care a vrut să împărtășească cu cititoarele Totul despre Mame experiența devenirii ca mamă, singură și departe de țară. Scrisoarea ei o redăm integral mai jos, așa cum a fost pusă în pagină chiar de ea. 
„Sunt o tânăra mămica, când l-am născut pe fiul nostru aveam doar 22 de ani. Acum am 23! Trăim în Londra, deci nu aveam pe nimeni să mă ajute nici când l-am născut, nici acum. Am învățat experiența maternității din fiecare zi, cu fiecare emoție. Nici cărțile, nici sfaturile despre cum primul an e cel mai greu și după trece, nu mi-au fost de învățătură, doar viața și fiecare noua zi m-au învățat cum sa fiu MAMĂ.
Fiind departe de casa a trebuit să învăț singură cum să fiu mamă, iar azi trecând peste frica de prejudecată, îndrăznesc să împart povestea mea plină de încercări, în speranța de a ajuta și alte femei, cărora li s-a spus cât de frumos și magic e să ai un copil, dar nu și cât de solicitant și nou poate fi pentru o femeie noul rol.


You are What you do, not What you Say you will do! (Tu ești ceea ce faci, nu ce spui ca vei face.) 
Am ținut acest citat pe telefon și l-am repetat cu atâta frustrare de fiecare dată când ma uitam în oglindă sau îmi făceam câte un plan de viitor, încât m-a dus la un pas de depresie, eram la un pas să mă declar o ratată.

Dacă mă raportam la acest citat, la care eu mai adăugăm și nici ce obișnuiai să faci, deci eu rămâneam o ființa obosită, cu părul prins în coc haotic, vânătă sub ochi, în aceiași pijama de 24 de ore, dedicată gospodăriei, bucătăria ocupând locul „preferat” din care ieșeam mirosind a mic dejun, prânz și cină!

De parcă niciodată nu am făcut o universitate, de parcă toate călătoriile și experiențele au fost doar vis, toate talentele cărora cândva le-am consacrat atât timp și care mi-au determinat personalitatea, astăzi nu mai aveau nici o putere în fața acestui citat.
Nici planurile pe următoarele luni și următorii ani nu mai aveau nicio valoare, când îmi sta în target măcar 5 cărți în următorul an, iar eu nici nu am reușit azi sa îmi beau cafeaua rece de dimineața.
Așa am ajuns să mă resemnez și să arunc la gunoi tot ce am investit în mine, tot timpul și emoțiile și oamenii din trecutul meu și tot ce visam eu pentru viitorul meu și declaram că în următorii ani o să obțin.

Cel mai greu mi-a fost când am întâlnit oameni noi, care rămâneau cu gura căscată la pozele mele de un an în urmă, unde nu era nici umbră de ce văd azi în fața lor! Atunci când le ziceam ca aș dansa latino ore în șir fără să obosesc, că ador rochiile, hainele colorate si îmi place să îmi las părul pe spate, îmi place să citesc…Când le povesteam tot ce obișnuiam eu să fac, citeam pe fața lor milă și îndoială, care mă readuceau la realitatea mea!


Când împărtășeam planurile de viitor cu entuziasmul unui copil, când ziceam că asta sunt eu de fapt, eu sunt un om plin de viața, primeam iarăși același priviri: „da, da desigur, mai ales cearcănele astea albastre, îți dau foarte multă viața”…

Scrisoarea unei mămici: „Nimeni nu te învață cum să fii mamă pentru copilul tău”

Eram neputincioasă în fața prezentului meu, eram neputincioasă în fața miilor de citate care declară trecutul un vis și viitorul o iluzie, rămâneam a fi cea mai plictisitoare și mediocră ființă de pe pământ, în viziunea mea!

Toate pentru că am devenit mamă și nimeni nu te învață cum să fii mamă pentru copilul tău. El are nevoie de mine pentru orice, eu trăiesc pentru el și cât îmi rămâne pentru mine, iar când nu îmi rămâne timp de mine ajung să arăt cum arăt și să mă simt cum mă simt!
Am cerut prea mult de la mine, am zis că eu o să reușesc să la combin pe toate.

În conceptul meu trebuia să fiu mama perfectă pentru el și în același timp să rămân a fi cea dinaintea maternității, am crezut în asta într-o manieră obsesivă, încât primele luni, deși eram frântă de oboseală, atunci când el dormea eu citeam, iar noaptea în timp ce îl hrăneam făceam teste de engleza pe telefon, ca nu cumva să degradez. Îmi făceam parul creț fluturând cu o jucărie în mâna deasupra lui, pentru că trebuia să rămân la fel pentru soțul meu, iar seara neaparat trebuia să fac măcar 10 minute de sport pentru că mi-am promis ca o să ma întorc curând la formele dinaintea sarcinii.

Revelația de la 6 luni

Pe la 6 luni ale lui bebe când am început să-l hrănesc cu mâncărică, am cedat! N-am mai îndeplinit nimic din mărețele mele cerințe, am cedat în fața oboselii, mi-am pus pe ecran citatul respectiv și eram cât pe ce sa-mi dau verdictul de o femeie incapabilă de mai mult.
Pentru că într-o zi, fiind în parc la plimbare cu fiul meu și uitându-ma la el cât e de frumos și sănătos, am văzut rezultatul muncii mele de 8 luni. Toate sacrificiile mele nu erau în zadar, eu îl cresc pe acest omuleț. Toate nopțile nedormite, aspectul meu jalnic, orele în care am dormit în loc să citesc sau am mâncat pe fugite pâine cu unt în loc să fac 50 de abdominale nu sunt nicidecum dovada degradării mele, sunt investiții în buna creștere a copilului meu!

Da, astăzi sunt doar mamă si soție, mă dau bătută să vreau sa fiu mai mult decât atât acum! Da, eu fac curat și gătesc și iar fac curat, îl hrănesc, îl schimb, îl adorm și iar fac curat și iar fac mâncare!

Prin asta am trecut eu, și dacă mai sunt femei care au simțit ca mine, vreau să știe că este o etapă. Timpul pe care îl stăm în casă este limitat și este atât de valoros pentru copilul nostru! Timpul asta nu ne face servitoare, dădacă sau bucătar-șef și nici o femeie istovită și lipsită de timp pentru a-și aranja parul.
În acest timp suntem doar MAME. Nu cereți mai mult decât atât, pentru că să fii Mama de-acum e atât, atât de mult!

Scrisoarea unei mămici. „Asta sunt eu acum și pentru următoarele luni nu am alte planuri”

Dar eu sunt și Trecutul meu, sunt rezultatul tuturor oamenilor și lucrurilor care au trecut prin viața mea, eu sunt toate călătoriile trăite și toate cărțile citite, eu încă tin minte tot ce am învățat, eu nu am uitat sa dansez și încă pot sa mai îmbrac rochiile de alta data!

Și mai sunt și planurile mele de viitor, eu sunt ce spun că o să fac, pentru ca asta îmi determina Ambiția, asta mă motivează să trăiesc și să vreau sa fiu o versiune mai bună a mea, ca femeie, soție și Mama!

Așa ca dragi și scumpe mame, vă rog să nu uitați să visați și să faceți planuri mari pentru viitor, pentru că în visurile voastre este o parte din voi, la fel cum și tot ce ați trăit și iubit în trecut rămâne mereu viu.  Nu uitați însă niciodată să priviți în jos, la minunea din brațele voastre și să trăiți acest frumos prezent!”

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație