Și totuși se poate – serbare de succes la școala de cartier!

Ina Irimia
copii distractie scoala

Serbare de succes la școala de cartier. Cum v-au fost serbările? Cu bune și cu rele, dacă vreți să povestiți. Eu n-am crezut să apuc această zi, dar am avut o serbare excelentă. La o școală de stat, românească, în sistem tradițional. Una clasică, de cartier.

În primul rând, doamna învățătoare a insistat să NU i se ia cadou și să nu cadorisim nici copiii, să vina Moș Crăciun pe la fiecare pe acasă, după posibilități. Gestul a fost receptat diferit. Eu am pus mâna pe mistrie și m-am apucat de soclul statuii pe care i-o înalț deja în inima mea.

Alți părinți, scandalizați, au protestat că așa ceva e imposibil. Paranteză: De un comic inegalabil, frazele „De ce să nu vrea, e plăcerea mea! Cum adică, nici măcar simbolic? Dar vă rog foarte mult!” vociferate cu indignare.
Am scăpat de cele 25 de cadouri aproape la fel, care nu sunt de fapt nimic din ce-și doresc 25 de copii diferiți. Și de 25 de idei minimum, a 25 de perechi de părinți diferiți, fiecare cu preferințele lor, și de limitările bugetare ale cadoului „la comun”. Dar și de confuzia care dă lovitura de grație unui din ce în ce mai dubios Moș Crăciun – de ce apare moșul și ici și dincolo, de ce nu arată la fel, de ce mi-a adus chestia asta pe care nici măcar nu am cerut-o.

Serbare de succes la școala de cartier. Prima oară când serbarea nu mai e un prilej de cumplită intimidare în public pentru copil

În al doilea rând, costumele în sine au constat în îmbrăcăminte obișnuită și cate un mic accesoriu – un baston, o păpușică, o eșarfă. Am scăpat și de nervi și alergăturile după costume efemere, scumpe și care frizează ridicolul uneori. Nimeni n-a mai făcut harcea parcea internetul, întrebând „nu vă supărați, mai aveți ceva de arici, de vreo 7 ani, așa?”
În al treilea rând, cumva au învățat doar la școală cele câteva rânduri de spus și chiar a fost o surpriza pentru noi. Mai ales pentru mine, rușine să-mi fie. Îl credeam pe al meu neinteresat de așa ceva, când colo, abia aștepta, de această dată. E prima oară când serbarea nu mai e un prilej de cumplită intimidare în public, și e prima dată când îl văd trecând în tabăra celor care abia își așteaptă costumul și rolul. Poate și de unde nu a fost o suită de poezii disparate, ci o povestioară pe care au înțeles-o cu toții, care avea un fir epic de la cap la coadă.

Serbare de succes la școală de cartier. Am lăsat telefoanele și am făcu globuri cu copiii!

Apoi a urmat un atelier în care părintii și copiii au confecționat globuri, cu care va fi împodobit brăduțul clasei. Am făcut ceva împreună, în familie, cu mic și mare. Am lăsat deoparte diferențe etnice, sociale, religioase, ne-am uitat pentru o clipă vârsta și grijile și, ghemuiți la măsuțe, am făcut cu mic cu mare globuri pentru același brăduț. Da, a fost mică sala și a fost tare cald, dar cumva am încăput cu toții, am lăsat jos telefoanele și tabletele și alte instrumente cu care ne pregăteam să ne înghiontim, poate, ca să filmăm iar un moment care ar trebui de fapt privit cu ochii și nu prin filtrul unei lentile foto.

V-am scris nu doar să-mi laud învățătoarea fiului meu – care merită, de altfel – ci pentru a vă smulge puțin din încrâncenarea acestor zile parcă lipsite de optimism. Se poate. Se poate și fără cadou, fără odioasa felicitare „colectivul clasei… cu excepția pârliților ăstora… vă urează… etc”. Se poate fără plic, fără voucher, fără „o atenție” Swarovski, se poate fără poezii pe care cei mici nici măcar nu le pricep. Se poate fără îmbulzit, fără copii timorați și fără grimase amenințătoare din public. Se poate simplu, liniștit și intim. Se poate!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa