Soțul a încărunțit când doctorul a spus: „Fetița poate avea vreo tumoare ascunsă, ar putea rămâne legumă”

copil in brate parinte spital

Poveștile mamelor din comunitatea Totul despre Mame nu sunt doar despre naștere. Inspirată de mărturisirile citite recent pe www.totuldespremame.ro, o mămică a ținut să ne povestească despre situația critică în care a ajuns cu fetița ei și despre aventurile prin care a trecut până să afle ce problemă de sănătate avea de fapt. Mai jos, vă redăm povestea așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră. 

„Totul a început într-o zi de joi, decembrie. Fata mea avea 18 luni. Dimineața, au venit în vizită la noi sora mea, cumnatul și nepotul meu. Copiii s-au jucat mai toată ziua iar la prânz nu au mâncat decât ciorbiță, mai mult în fugă pentru că joacă lor a continuat fără pauze. Bucuria revederii familiei mele m-a orbit și printre ronțăieli de sticks-uri și pufuleți, m-am mulțumit că pe lângă cerealele de dimineață fetița mea a mâncat și ciorbiță, chiar dacă nu a mâncat toată porția. Timpul a zburat, a venit seara, sora mea a plecat iar eu am pregătit baia fetei, urmând apoi să îi dau să mănânce. După baie, fetița a adormit imediat și fiindu-mi milă să o trezesc am lăsat-o să doarmă.

Ora ei de trezire era în jur de 9:30-10.00 dimineata. Când s-a făcut ceasul 10:20, m-am hotărât să o trezesc pentru că nu dădea nici un semn că ar vrea să deschidă ochii. Nu am avut nici o șansă. Fetița nu se trezea și pace. Nu putea să deschidă ochii iar când încerca să o facă i se dădeau peste cap și îi închidea automat. Încercăm să o așez în șezut, dar nu putea stă, lăsându-se pe o parte ca o păpușă fără viață. În 5 minute am îmbrăcat-o și pe ea, m-am îmbrăcat și eu și am plecat împreună cu soțul cu mașină spre oraș (noi locuind la țară).

Primul diagnostic: meningită, al doilea tumoare

Am sunat medicul de familie care mi-a sugerat să mă îndrept spre policlinică din oraș. Intrând cu ea pe brațe am fost primiți de un domn doctor care după ce a dezbrăcat-o și a consultat-o și-a spus părerea: meningită. Fără nici o explicație sau vreun sfat, ne-a îndrumat spre spitalul de contagioase din oraș. Acolo am avut o a doua experiență cu doctorii din acea zi: ne-au luat în primire două asistente care vorbeau între ele, cu noi de față. Citez:
-Ce crezi că are fata?
-Habar n-am, dar oricum noi nu avem ce să îi facem aici. Ce să îi facem doamnă, nu avem diagnostic, doamna doctor a plecat, noi nu știm ce să facem!
-Stai fată că sun acum la domnul X-ulescu (doctor neurolog) să vedem dacă va primește pentru consult cu fata!

Au sunat, doctorul ne-a spus că ne așteaptă în 15 minute și am fugit cât de repede am putut spre cabinetul dansului. Ajunși acolo ne-a trimis să facem o encefalogramă la o clinică privată. Am făcut și encefalogramă care, să spunem așa, a trezit-o pe fetiță puțin în simțiri: a plâns cât timp a avut cască cu fire pe cap. Cu rezultatele în mâna și cu fetița care iar a picat într-un somn permanent am ajuns înapoi. Doctorul ne-a citit rezultatul și ne-a spus că nu au ieșit prost. Aveam mâinile amorțite iar ceasul era 15:30. Am ținut copilul de când am plecat de acasă în brațe, am vrut să o las pe canapeaua din cabinet în funduleț iar ea s-a lăsat iar într-o parte.

Atunci doctorul s-a ridicat și ne-a spus:

-Să știți că, în ciuda analizelor bune, ar putea ascunde altceva. Eu vă recomand să plecați la București, cine știe, poate are vreo tumoare ascunsă, ar putea rămâne legumă toată viață. Părerea mea e să vă duceți la București.

Atunci soțul meu s-a ținut în ultima secundă cu mâna de scaunul din față biroului dansului pentru că vestea l-a făcut să își piardă echilibrul. Din acea secundă, pe partea stânga a capului a încărunțit la doar 29 de ani.

Hai să mergem la urgențe!

Am ieșit din cabinet cu ochii șiroind de lacrimi amândoi și neștiind încotro să o luăm. După atâtea diagnostice și spitale eram blocați pur și simplu, afară ne așteptau cumnații mei (sora soțului împreună cu bărbatul ei) care ajunseseră în timp ce noi eram în cabinet. Atunci cumnatul meu a spus hai să mergem la urgențe, la spitalul județean, vedem acolo încotro o luăm. Când am ajuns la urgențe pediatrice spre norocul nostru nu era aglomerat. Doamna doctor care ne-a luat în primire i-a recoltat imediat sânge pentru analize și i-a administrat o perfuzie cu gluxoză (cred că era glucoză pentru că nici acum nu realizez când a întins-o pe pat și când i-a băgat perfuzia, totul petrecându-se extrem de rapid). Nu trecuse jumătate de ora de când ne instalasem în salon când fetița s-a ridicat în funduleț, a deschis ochii și a spus: – „Mami, papa”…

Diagnosticul corect: comă hipoglicemică

Noaptea a trecut iar în jur de 5 dimineață doamna doctor a venit cu analizele și diagnosticul: COMĂ HIPOGLICEMICA. Dânsa mi-a spus după ce m-a rugat să îi povestesc cum și-a petrecut ziua precedentă că fata și-a consumat energia jucându-se și alergând prin casă atâtea ore; mâncarea a fost suficientă (explicându-mi că un copil mănâncă cât simte și când simte, nefiind adepta îndopării copiilor) dar că alimentația ei a fost săracă în zahăr. Peste noapte creierul a consumat și rezervă de zahăr din organism producând încet, încet somnolență adâncă și lipsa cunoștinței. Ca o încurajare după toate diagnosticele primite anterior mi-a spus că dacă aveam puține cunoștințe medicale și intuiția să îi bag suzeta în miere iar apoi în gură fata își revenea de acasă.

Acum suntem sănătoase, nu avem nicio problemă medicală, nici măcar nu răcim des. Avem 4 ani și suntem în grupa mijlocie la grădiniță unde ne ducem în fiecare dimineață cu drag și veselie.
Aceasta a fost povestea noastră, sper că prin cele povestite mai sus să ajut alte mămici care poate din păcate se vor confruntă cu așa ceva – comă hipoglicemica afectând cca 1 din 200 de copii cu vârstă între 1 și 3 ani”.

Citiți mai multe despre acest subiect la următorul link: COMA HIPOGLICEMICĂ

Intră în conversație