Te-ai întrebat vreodată ce simte copilul tău când țipi la el?

Zilele trecute am avut o discuție cu fiica mea. I-am reproșat faptul că nu mă ascultă și că astfel își pune sănătatea în pericol. Bea foarte puțină apă și mereu se scuză că nu îi este sete. I-am explicat de nenumărate ori cum funcționează organismul uman, cum suntem în proporție de 60% apă și că organismul, pentru a funcționa corect are nevoie de un aport de lichide considerabil.

Ea se joacă, aleargă, transpiră și firește că se deshidratează. Mereu o rog…”Hai, să bei o gură de apa! Uite, ești transpirată! Nu ți-e sete?” Răspunsul e mereu același. “Nu, nu mi-e sete!”

De data asta o opresc din goana ei nebună și observ că are buzele uscate, arse. Iar începe discuția despre apă. Îmi pierd răbdarea și ridic tonul. Ea intră în defensivă! Țipă și ea. Îi explic că are dreptul să aleagă în foarte multe privințe însă nu negociem sănătatea și siguranța. Nici nu apuc bine să-mi termin pledoaria că ea are ochii umezi. Vrea să plece, e furioasă și îmi spune că nu o înțeleg.

Mă simt vinovată pentru lacrimile ei și, totodată, neputincioasă. Cum să o conving, cum să o fac să înțeleagă că nu putem trăi fără apă? Cum să o determin să mă asculte? Nu o pot obliga să bea apă..are 12 ani…credeam că înțelege…

După ce amândouă ne-am descărcat emoțional se lasă tăcerea. Merg în cameră ei, mă așez pe pat lângă ea și încep să-i vorbesc calm și cu răbdare. O întreb ce simte. Îmi spune că e furioasă pe mine fiindcă că vreau să o oblig să facă anumite lucruri. Știe că într-un fel am dreptate, dar, în momentul când îi explic și mai ales când ridic vocea, zice că toate canalele ei de comunicare se închid. Îmi spune că nu mai aude nimic și toate cuvintele mele vin ca un amalgam fără sens. “Parcă vorbești într-o limbă străină!”

O încurajez în continuare să-mi vorbească și îmi mărturisește că uneori îi e frică de mine. Sunt consternată!  Cum așa?! Nicio secundă nu mi-am dorit să o determin să-i fie teamă de mine. Apoi mă întreabă…”Știi de ce tip și eu la ține?”

Tac, sunt numai ochi și urechi. De ce? Îngăim eu incet… 

“Fiindcă mă simt fără apărare! Fiindcă mi-e teamă! Fiindcă simt că, dacă fac ca tine..nu mai sunt eu!” “Mama, tu nu înțelegi, trebuie să-mi explici altfel lucrurile astea!”

Are dreptate. Sunt redusă la tăcere. Țin mânuța ei în mâna mea. O privesc…e frumoasă și așa tristă, cu ochii umezi. Credeam că dacă are 12 ani, de acum e mare…fiindca e mai înaltă ca mine…dar suflețelul ei e mic, sensibil!

Are nevoie de o poveste ca să înțeleagă cum se petrec lucrurile. Toți avem nevoie de o poveste din care să putem trage anumite concluzii și învățăminte.

Nu contează ce vârstă are copilul tău! Caută să găsești mereu soluția potrivită adaptată vârstei lui!

Stau pe gânduri și apoi îmi vine în minte documentarul cu apa. Îi povestesc despre el. O tentez cu o întrebare: “Știi cum cristalizează apa sub influența unei melodii hard-rock?” I-am trezit curiozitatea. “Știi că apa e un organism viu?”  Mă privește uimită, nu știe dacă să mă creadă sau nu, așa că promite că sâmbătă seară să vizionăm împreună filmulețul pentru a află mai multe.

Conectarea și comunicarea au fost cheia reușitei. Răbdarea a fost și ea o condiție de bază.

Mă declar mulțumită despre cum au evoluat lucrurile. Mă bucur că amândouă am fost în măsură să ne mărturisim sentimentele și să ne identificăm emoțiile. Ne-am promis reciproc că nu vom mai țipa una la cealaltă fiindcă ne iubim foarte mult și nu vrem să ne rănim.

Vrei să afli cum poți înlocui țipetele cu înțelegerea și conectarea? Citește ”Părinți liniștiți, copii fericiți”, de dr. Laura Markham. Detalii AICI.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație