Vocea ta: 5 lucruri esenţiale pentru consolidarea relaţiei cu copilul

Consolidarea relației cu copilul ar trebui să fie scopul fiecărei zile din viața unui părinte.

Stau câteodată şi mă gândesc că, atunci când copiii noştri vor fi mari, mi-ar plăcea să vadă în noi, părinţii, nişte oameni de încredere, prieteni cărora să le poată vorbi oricând despre orice fără să se teamă de reacţia noastră.

Am convingerea că la o astfel de relaţie părinte-copil trebuie neaparăt să începi să lucrezi încă de timpuriu, când copiii sunt mici şi că, mai înainte de asta, trebuie să îţi răspunzi la nişte întrebări grele în ceea ce te priveşte ca om – să înţelegi cine eşti, despre ce eşti, ce e important pentru tine, care sunt valorile pe care le preţuieşti, ce vrei să realizezi în viaţă, ce vrei să laşi în urma ta, de ce vrei să ai copii etc? Răspunsurile la astfel de întrebări ne vor servi drept busolă în momentele mai grele şi ne vor ajuta să rămânem pe cursul dorit.

A creşte copii echilibraţi, independenţi şi cu o înaltă inteligenţă emoţională e o călătorie lungă, obositoare pe alocuri, dar din cale afară de frumoasă.

Şi, ca să ajungem cu bine la „destinaţie”, pentru consolidarea relaţiei cu copiii, eu cred că e foarte important să facem, printre altele, în mod constant, cinci lucruri strâns legate între ele:

Să îi ascultăm!

Să le dăm ocazia să ne spună ce îi deranjează, la ce se gândesc, ce simt. Să asculţi copilul într-un mod empatic, să încerci să te pui în locul lui, să îl înţelegi – mi se par elemente importante pentru felul în care învaţă să recunoască emoţii, să le proceseze, să îşi dezvolte inteligenţa emoţională. Omul e un foarte bun ascultător, doar că de multe ori ascultă ca să răspundă, nu ca să înţeleagă. Ce bine ar fi dacă i-am putea învăţa asta de mici – cum să fie la rândul lor buni ascultători.

Citește și:  Ne ascultăm copiii?

Să nu întrerupem!

Copiilor le e greu să se abţină, să aştepte să le vină rândul să vorbească atunci când ei au ceva foarte important (a se citi orice) să ne spună. Le spunem că nu e frumos să întrerupă pe altcineva, dar e important să le şi arătăm cum se face asta. Şi, dacă avem de la ei aşteptarea să nu întrerupă, cinstit ar fi să nu îi întrerupem nici noi pe ei. Orice obicei se formează în timp şi trebuie ca acţiunea respectivă să fie repetată de suficient de multe ori ca să devina obicei. E nevoie de ceva răbdare, e adevărat. Dar să nu uitam că lor le e puţin mai greu să se exprime uneori, să găseasca cuvintele potrivite.

Să nu judecăm!

Dacă copilul a avut curajul şi deschiderea să ne vorbească despre ceva ce îşi doreşte sau despre ceva ce îl supără, e foarte important ca după ce ascultăm până la capăt, fără să îl întrerupem să nu sărim la concluzii pripite, să nu îl acuzăm sau să nu îl luăm la rost. Vrem să le arătăm că pot avea încredere în noi, că vom fi acolo când vor avea nevoie, că îi ajutăm să găsească soluţii la problemele cu care se confrunta. Altfel, data viitoare cu siguranţă nu vor mai veni să ne vorbească despre lucruri care îi frământă.

Să îi respectăm!

Doar pentru că sunt mai mici nu înseamnă ca nu au aceleaşi drepturi ca noi. Copiii învaţă mereu de la noi şi nu vor face ce le spunem să facă, ci vor face ce ne văd pe noi ca facem. Ei vor învăţa să respecte, fiind respectaţi. Când le spunem că petrecem timp împreună, timpul ăsta trebuie să fie special şi…impreuna – fără televizor, telefoane sau alte lucruri care să ne distragă atenţia. Iar atunci când greşim faţă de ei să avem curajul să ne cerem iertare.

Să avem grijă de noi!

Să ne facem timp pentru noi mi se pare un lucru esenţial dacă ne dorim să fim părinţi echilibraţi. Pe de o parte timpul cu noi ar trebui să însemne să ne cunoaştem mai bine, să ne înţelegem, să procesăm emoţiile rămase neadresate încă din copilarie. Pe de altă parte, am reuşit să mă conving până acum că dacă nu am grijă de „bateria” mea, de rezervorul meu emoţional, dacă nu mă odihnesc şi dacă nu îmi fac timp pentru lucrurile care îmi plac, dacă alerg mereu de colo colo ca pe pilot automat ca să le rezolv pe toate riscul să mă trezesc că îmi eliberez frustrările asupra copilului e mare.  Fără să avem grijă de noi, va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să fim părinţi blânzi, să reacţionăm cu calm la provocările „lansate” de copii, gândindu-ne mai degrabă la efectul pe termen lung al respectivelor reacţii decât la efectul pe termen scurt.

Îmi doresc să cred că, de fiecare dată când reuşim să facem lucrurile astea ,ajungem cu câte un pas mai aproape de ceea ce ne dorim şi că de fiecare dată când ne împotmolim vom avea tăria şi inspiraţia să le arătăm copiilor că suntem imperfecţi şi vulnerabili şi că nu e nimic în neregulă cu asta.

 Citește și:

Cum îţi ajuţi fiica să aibă o imagine de sine sănătoasă

Cum îți transformi copilul într-un prieten de cursă lungă

Știi să intri în jocul copilului?

Nu mai puneţi presiune pe copii!

DISTRIBUIȚI
TOTUL DESPRE MAME
În fiecare zi discutăm despre neliniștile și problemele cu care se confruntă orice părinte, ne consultăm cu psihologi și medici pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi și…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație