Dacă ești părinte și copilul tău se confruntă cu adolescența, atunci știi pe propria piele cât de dificilă este această perioadă de tranziție de la copilărie la maturitate. Certurile iscate din motive banale, tensiunile născute din dorința exagerată de autonomie, diferența de mentalitate dintre generații aduc stres și neliniște de ambele părți.
Ai vrea, pe de o parte, să-ți lași puiul să zboare, iar pe de alta să-l ții strâns lângă ține până crezi că va fi pregătit. Surpriza vine câteodată din faptul că nu ne cunoaștem îndeajuns copiii, alteori din faptul că nu putem accepta vârsta lor, iar uneori din faptul că nu ne putem adapta cerințelor actuale prinși fiind în trecut în mentalități diferite asociate cu convingeri limitative.
După cum știți deja, fetele se maturizează mai rapid decât băieții și asta a fost dovedit științific prin numeroase studii neurologice și psihologice. Așadar, în rândurile următoare mă adresez mamelor de fete, care încă oscilează între a-i oferi tinerei adolescente libertate ori a-i limita cât mai mult experiențele ce s-ar putea dovedi periculoase pe moment.
Unele fete sunt atât de devotate părinților și atât de bine integrate în sânul familiei încât ai crede că vor copilări o veșnicie. Mă refer aici la fetele care susțin că vorbesc despre absolut orice cu părinții lor, care sunt dependente de adulții din viața lor și care refuză progresul spre adolescentă, determinate fiind practic de comportamentul părinților, care nu suportă respingerea și faptul că fiica lor crește.
Și da, aici te învinovățesc pe tine, părintele care nu accepți că ai un adolescent acasă, nu un copil mic.
Și astfel se întâmplă ca părinții să le răpească copiilor adolescența.
Asta se întâmplă când părintele nu-i da drumul copilului să zboare și îl protejează în exces.
Neavând libertatea necesară, adolescentul se simte frustrat și astfel devine furios.Numai că furia nu este îndreptată către părinți, ci către el însuși. În special fetele trec prin această situație și sunt conștiente că la un anumit nivel au eșuat. Neintegrarea într-un grup de prieteni, neapartenența la o “gașcă” și teama permanentă de a nu-și dezamăgi părinții le fac pe fete să își disprețuiască prietenii de aceeași vârstă, să îi considere penibili sau anoști și să respingă orice formă de evoluție în afara sânului familiei.
Dacă și fiică ta e în aceeași situație înseamnă că e timpul să o privești cu mai multă atenție, să îi acorzi mai multă încredere și să o lași să zboare, să-și deschidă aripile iar tu să îi lauzi fiecare pas către independență. Slăbește strânsoarea, acceptă-i vârsta, evoluția și faptul că se face mare. Nu-i sacrifica adolescența constrâns fiind ca părinte de propriile temeri.
La polul opus acestor micuțe captive în propria copilărie se află celelalte fete care mărșăluiesc în fruntea plutonului, care nu au mai mult de 14-15 ani și experimentează deja alcoolul și țigările.
Acest gen de comportament, această goană către maturitate e plină de capcane. Cercetările arată că cine forțează lucrurile nu va avea prea mult succes în viitor. Abuzul de diferite substanțe, abuzul de tutun sau alcool conduc la comportamente riscante și la teribilism.
De cele mai multe ori, adolescenții care gonesc către maturitate provin din familii dezorganizate sau nu au o relația apropiată cu cel puțin unul dintre părinți.
Mânați de dorința de integrare în grup, de dorința de a epata și de a veni mereu cu ceva nou și modern în fața prietenilor, acești copii se angajează în tot felul de situații periculoase.
Absența părinților din viața adolescentului, pierderea legăturii și conexiunii la nivel psihic și mental cu copilul, îl determină pe acesta să caute atenție în altă parte. Părinții se miră cum copilul lor cuminte și ascultător s-a schimbat atât de mult. Copilul ascultă și acum doar că ascultă de cei din gașca lui. Acolo îi sunt satisfăcute nevoile sociale, acolo își validează comportamentul, fie el pozitiv ori negativ. Gașca îl ascultă, îl înțelege, simpatizează cu el.
Părintele care muncește de dimineața până seara, care vine acasă și își chestionează rapid adolescentul uită că trebuie să-l asculte când acesta are chef de povestit și, mai mult decât atât, să petreacă timp cu el.
După o vreme în care nimeni nu ascultă pe nimeni, în care reproșurile se țin lanț, după multe certuri, apare tăcerea. Însă nimic nu e mai rău decât să fii într-un impas al comunicării cu adolescentul tău.
Fă orice trebuie, întreabă mai puțin și ascultă mai mult, abține-te să-l critici la tot pasul, păstrează-ți judecățile pentru tine personal și inițiază conversația. Oricum ar fie ea, pe orice tonalitate, tot e mai bună decât tăcerea.
Dacă această tensiune vă este familiară înseamnă că sunteți pe drumul cel bun.
Nu uitați că e de datoria noastră ca părinți să le încetinim ritmul copiilor când aceștia fac pași prea mari spre maturitate.
Spuneți-le copiilor: “Unde te grăbești copile?! Păstrează-ți inocența cât încă o mai ai!”
Să fii adult nu e “cool”!!!
Maturitatea are mai puțină libertate decât adolescența! Treburile, grijile, responsabilitățile și rigorile societății nu sunt funny. Toate lucrurile trebuie făcute la timpul lor. Un ritm sănătos, libertate pe măsură, privilegii bine dozate și o plasă de siguranță le vor asigura copiilor noștri o dezvoltare normală.
Nu fii un părinte cloșcă dar nici unul care își împinge copilul de la spate în cursa spre maturitate!
Cel mai frumos cadou pe care i-l poți face copilului tău e timpul petrecut cu tine!
Pe Florentina Dumitru o găsiți și pe blogul ei, ESENTIALLE.
