Vocea ta: Arta de a fi părinte: Cunoaște-ți copilul!

A fi părinte este chiar o artă

Tocmai ce mă pregăteam să scriu un articol despre temperamentele copiilor, cu avantaje-dezavantaje, documentat la sânge, când văd un citat : “Specia care supraviețuiește nu este cea mai inteligentă, ci cea mai flexibilă, adaptabilă.” Corect! Așa este!
Dar până să ajungem acolo, natura ne-a înzestrat cu o paletă largă de alte însușiri, caracteristici, ce stau la baza temperamentului nostru, iar gestionate corect pot crea indivizi puternici, cu șanse reale de supraviețuire, fără a face neapărat parte din grupa “privilegiată” a flexibililor.

Parentingul personalizat

Marea artă de a fi părinte este chiar buna cunoaștere a propriului copil, a propriei persoane. Eu promovez parentingul personalizat, deoarece cred cu tărie că fiecare om este diferit și nu toți pot fi “ tratați” după o metodă sau tehnică anume. Îmi place să plec de la practică, de la acea conștientizare a temperamentului copilului, și să ajung la teorie, la propria noastră rețetă de parenting, în funcție de caracteristicile familiei noastre și a fiecărui membru al familiei în parte.

Așadar, eu am împărțit temperamentele copiilor în trei:

  1. adaptabil, flexibil;
  2. energic, activ;
  3. precaut, privat.

Am făcut această clasare pentru a ne fi mai ușor să alegem elemente din fiecare, pentru o mai bună gestionare. Ideal este să preluăm însușiri din fiecare grupă și să nu-i considerăm privilegiați doar pe cei care însumează mai multe elemente din grupa “de foc”.

Copiii adaptabili, flexibili

Sunt plăcuți de toată lumea, sunt extrem de sociabili, fac față bine schimbărilor, nu-i sperie situațiile noi, activitățile sau persoanele noi. Copilul flexibil este un copil care respectă programul de somn, de masă, zâmbește mereu. Părinții îl caracterizează drept un copil întelegător, ușor de crescut. De obicei, după ce fac această caracterizare și vreau să trec și la dezavantaje, mai toți părinții reacționează: “ Wow! Se poate mai mult de atât? Cred că sunteți perfecționistă!”. Vor să mă opresc acolo, dar tocmai aceasta este capcana, mulți dintre noi ne oprim într-o zonă de confort. Ideea nu este să schimbăm ce este deja bun, ci trebuie să privim în spatele “cortinei”, în sufletul copiilor noștri. Pentru că da, și acești copiii-minune au trăiri variate. Părinții se lasă, de multe ori, prinși în această capcană. Cred că, dacă stau singuri, copiii lor se joacă singuri, stau cu oricine, nu au plâns la integrarea în colectivitate, sunt foarte norocoși. De fapt, este chiar dezavantajul acestei grupe, faptul că nu-și exprimă foarte bine emoțiile.

Acești copii își aud des părinții spunând că ei se adaptează ușor, stau cu oricine, nu plâng și vor să se ridice mereu la același nivel, să îndeplinească mereu așteptările părinților, chiar dacă nu se simt confortabil întotdeauna. Provocarea părinților cu astfel de copii ar fi să petreacă mai mult timp cu micuții, să îi îndemne spre discuții despre viața lor emoțională.

Eu am fost un astfel de copil, iar mama spunea mereu tuturor: “Nici nu știu că am un copil în casă.” Și acum sunt așa, mă adaptez repede schimbărilor, situațiilor. Am descoperit, însă, după vreo 20 și ceva de ani, că nu știam mai nimic despre emoțiile mele. Erau reprimate total. Eram, rareori, fie fericită, fie supărată și atât, nu știam despre existența altor sentimente, nici verbal, nici în plan emoțional.

Nici acum, după muncă îndelungată cu mine, nu îmi exprim foarte bine trăirile, simțirile. Puțini stiu multe despre mine, toți mă vad foarte bine, în schimb. Și sunt bine, Slavă Domnului, dar remarc că sunt momente în care mi-ar face bine să vorbesc mai mult și despre mine. Copiii și oamenii flexibili simt foarte bine, în schimb, emoțiile celorlalți și sunt foarte atenți la ele. De aceea, viața alături de ei este liniștită și calmă, pentru că știu întotdeauna în ce situație se află, ce îsi doresc oamenii de lângă ei.

Copiii activi, cu multă energie

Ei sunt, cu adevărat, o provocare pentru părinții lor, dacă aceștia nu iau în considerare caracteristicile lor unice, care-i pot conduce către succes. Acești copii își exprimă cel mai bine sentimentele, plâng, fac crize, râd mult. Important este să profităm de posibilitatea lor reală de a-și pune trăirile pe tava întelegerii noastre, pentru a-i ajuta. Dacă începem să-i etichetăm ca fiind neastâmpărați, obraznici, plângacioși, aceștia se vor închide în ei și nu-și vor mai exprima verbal sentimentele, ci vor face doar crizele de plâns sau de furie, fără nicio șansă reală de a mai fi înțeleși, vindecați.

Copiii din această categorie nu obosesc ușor și atunci îi putem suprasolicita, ducându-i la odihnă sau la culcare prea târziu. Cel mai bine ar fi să Ie canalizăm atenția către un sport sau către activități ce le solicită forța fizică și energia, să îi ascultăm mult.

Copiii precauți, privați

Aceștia sunt de cele mai multe ori cunoscuți ca fiind “timizi”. Auzim, de multe ori, părinți spunând: “ Așa e ea/el…timid/ă.” Și vedem, în spate, un copil dezolat, pentru că părintele nu îl înțelege. Acestor copii le ia mult timp să se adapteze la situații noi, la activități noi, să socializeze cu persoane noi, sunt copiii care suferă cel mai tare de anxietatea de separare, mai ales la integrarea în colectivitate. Dar, dacă noi, părinții, i-am privi ca pe niște persoane cu un temperament precaut, privat, de fapt, am realiza ca nu este nimic în neregulă cu ei. Este firesc să fii așa, să analizezi locurile sau persoanele cu care intri în contact, pentru a preveni anumite situații neplăcute sau pentru a-ți salva viata, în unele cazuri.

Dacă le dăm timp de adaptare acestor copii, vom avea surpriza să descoperim copii sociabili, activi, plini de viață. Așa este fetița mea, Charlize, spre exemplu. Dacă îi dai 10-20 de minute de repaus, de analiză, se adaptează oriunde și socializează cu oricine.

Revenind la discuția noastră despre “superioritatea” primei grupe, cea a flexibililor, voi ce spuneți? Eu zic că natura nu ne-a lăsat întamplător, atât de diferiți, ci tocmai pentru a ne putea ajuta reciproc, pentru a ne putea îmbunătați însușirile, cu care ne naștem. Ce ar face un adaptabil fără un energic de la care să învețe cum să-și exprime sentimentele? Ce ar face un energic fără un precaut, de la care să învețe că unele situații trebuie mai întâi cântărite și apoi trecut la acțiune?

Fiecare grupă în parte, fiecare individ în parte poate fi mai bun, dacă are parte de întelegerea necesară, iar asta este responsabilitatea noastră, a părinților, doar noi ne putem cunoaste cu adevărat copiii, doar noi le putem creea mediul propice pentru o dezvoltare armonioasă.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație