Vocea ta. Când îi lăsăm pe cei mici să vină sau să plece singuri de la şcoală?

intoarcerea de la scoala

Majoritatea dintre noi, părinţii de azi am avut mult mai multă independenţa şi libertate decât au copiii noştri azi. Da, erau alte vremuri, alţi oameni şi noi aveam altă educaţie.

Rolul nostru ca părinţi este însă să formăm un viitor adult responsabil iar educaţia în sensul ăsta începe de la cele mai fragede vârste. Să nu uităm că fiecare copil e unic şi pasul ăsta îl putem face în funcţie de abilităţile cognitive, raţionamentul şi capacitatea copilului de a se orienta în spaţiu dar şi de nivelul lui de dezvoltare personală.

 Specialiştii de la Kidsafe (o organizaţie non-profit dedicată promovării siguranţei şi prevenirea traumelor şi a accidentelor) spun că micuţii cu vârste între 5 şi 9 ani nu au încă toate abilităţile senzoriale perfect dezvoltate şi astfel nu sunt în siguranţă mai ales în condiţii de trafic aglomerat. Abia la vârsta de 9 ani se dezvoltă vederea periferică. Recomandarea ca cei mici să meargă singuri la şcoală o fac pentru vârsta de la 10 la 13 ani.

De exemplu, în S.U.A., în Rhode Island există un proiect de lege care atestă că niciun copil cu vârsta mai mică de 10 ani nu poate merge neînsoţit la şcoală. New York  Post anunţa anul trecut, în 2015 că abia atunci  fusese votată legea care permitea unui copil să călătorească neînsoţit pe jos, cu maşina sau cu bicicleta şi asta doar cu acordul părinţilor. Până atunci dacă o persoană zărea un copil singur în parc sau pe stradă anunţa poliţia iar părinţii suportau consecinţele legii.

Nici în Germania lucrurile nu stau prea diferit. În 2013 un studiu al Universităţii Westminster arata că doar 25% din copii mergeau neînsoţiţi la şcoală spre deosebire se anul 1971 când procentul era de 86%.

De exemplu, în Japonia copiii merg singuri la grădiniţă de la vârsta de 3 ani iar de la 4 ani circulă neînsoţiţi chiar şi cu metroul.  În prima zi mamele merg împreună cu copiii lor să le arate drumul şi apoi treptat copilul este pe cont propriu. Nu ştiu acum cât de departe sunt grădiniţele copiilor faţă de casele lor dar ştiu sigur că educaţia japoneză este unică în lume.

Beneficiile mersului pe jos la şcoală pentru copii sunt însă nenumărate. În primul rând mişcarea face bine oricui mai ales că rata obezităţii infantile este în creştere. În al doilea rând este o oportunitate grozavă pentru cei mici să socializeze, să vorbească, să pună întrebări şi să observe lucrurile, clădirile, plantele de care sunt înconjuraţi. Un alt beneficiu este responsabilizarea copilului, evaluarea riscurilor pe cont propriu şi oportunitatea de a dobândi anumite abilităţi şi competenţe cheie pe care le vor folosi pe tot parcursul vieţii.

Iată câţiva paşi obligatorii pe care trebuie să-i parcurgeţi dacă vreţi ca cel mic să meargă singur la şcoală:

– Pentru prima dată alegeţi distanţe mai scurte şi eventual fără traversări. Puteţi să-l trimiteţi la magazinul din colţul străzii să cumpere o pâine, o cutie de lapte şi să observaţi cum se descurcă. O sugestie ar fi ca la început să parcurgă un singur drum, de la şcoală spre casă că să puteţi controla cât de cât situaţia în cazul în care întârzie.

.- Apoi trebuie să evaluaţi corect distanţa pe care o are de parcurs copilul şi cât timp va petrece singur. Dacă va trebui să traverseze sfătuiţi-l să o facă o dată cu mai multe persoane fiindcă aşa este mai protejat.

– Învăţaţi-l  semnele de circulaţie şi parcurgeţi împreună drumul până la şcoală măcar pentru o zi, două. Sfătuiţi-l să privească în ambele sensuri de mers şi să nu alerge atunci când traversează.

De preferat ar fi să vină însoţit de alţi colegi de şcoală cel puţin o parte din drum.

– Ruta aleasă trebuie să fie cea mai sigură, cea mai populată şi copilul să o respecte cu stricteţe cel puţin pentru o vreme.

– În primele dăţi copilul ar trebui urmărit şi anunţat fiindcă astfel va fi în siguranţă. Trebuie să ştie că aveţi încredere în el doar că mai sunt şi alţi factori care ar putea interveni pe parcurs.

– Apelaţi la un mijloc de comunicare. Trebuie să vă asiguraţi că îl puteţi contacta în orice moment, că are telefonul mobil la îndemână şi nu e pe modul silenţios atât timp cât e pe drum.

– Copilul trebuie sfătuit să nu vorbească cu străinii, să nu se lase încântat de nimicuri sau de promisiuni ale unor persoane indiferent cât de amabile ar fie ele.

– În cazul în care micuţul are o problema trebuie să-l învăţaţi cui să ceară ajutorul. Acesta trebuie să fie un vecin, un vânzător dintr-un magazin, un poliţist, oameni care sunt însoţiţi de copii sau cadre didactice.

Dragi părinţi, decizia va aparţine în totalitate! În funcţie de personalitatea copilului, de lungimea traseului, de dorinţa lui de a fi independent dar mai ales de maturitatea lui, dvs. hotărâţi când e momentul potrivit să-şi asume propria securitate.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație