Vocea ta: Când tati iese ”cu băieţii”

vacanta

Ce se întâmplă când tati iese “cu bǎieții”?

Tatǎl copiilor mei a avut zilele trecute o ieșire “cu bǎieții” la Squash.

Pentru a pleca undeva, în familia noastrǎ e nevoie de trei aprobǎri, ale celorlați membri ai familiei. Existǎ și dreptul de VETO, care e peste oricare alt vot.

Deși inițial, Vlad, băiețelul meu, a aprobat ieșirea tatǎlui, de îndatǎ ce a ieșit adultul pe ușǎ, fiul nostru a intrat într-o crizǎ “tǎticeascǎ”.

“Tati, tati!!!”

S-a îmbrǎcat și încǎlțat și stǎtea în picioare la intrare, convins cǎ va pleca dupǎ tati.  L-am luat cu vorba, dar orice activitate i-o propuneam sau o începeam nu putea dura mai mult de 3-5 minute pentru cǎ se punea pe urlat “Tati, tati!!!”

Un fel de jelit, asemǎnǎtor bocitoarelor – altǎ comparație n-am! Ai crede cǎ la 3 ani a depǎșit vârsta la care crede cǎ, atâta vreme cât nu te vede, zice cǎ nu exiști, sau chiar dependența emoționalǎ, frica de abandon sau pierderea persoanei de încredere. Deși perioada în care a bocit când era lǎsat la creșǎ a fost luuungǎ, acum nu era același ton. Mai curând, era unul de ciudǎ. Mă rog,  și eu simțeam asta în timp ce îmi bubuiau timpanele. Nu mǎ simțeam pedepsitǎ, dar voiam linişte. Eram dupǎ o zi de muncǎ, nu e o scuzǎ; mǎ gândeam de ce fericirea altuia – mai exact a soțului – trebuie sǎ se bazeze pe urletele lui Vlad.

Am aliniat mașinuțe

I-am explicat copilului cǎ tati se întoarce repede; am citit; am aliniat mașinuțe; mai mult de câteva minute nu dura nicio activitate, deși nu am impresia despre mine cǎ sunt plicticoasǎ. Am apelat la artileria grea, care a avut efect alte câteva minute: am început sǎ sun neamurile din agenda telefonului, cu care Vlad sǎ stea de vorbǎ, sǎ “uite”. Ştiu cǎ nu e nicio bucurie pentru nimeni sǎ audă în telefon: “Tati meuuu!”, dar neamurile sunt înțelegǎtoare și pǎreau sǎ aibǎ mai multǎ rǎbdare decât mine, sǎ îl convingǎ sǎ nu mai plângǎ. De la distanțǎ, cred și eu, mi-am zis: și eu aș avea rǎbdare! Dupǎ terapia telefonicǎ au mai urmat câteva tentative de joacǎ.

Au trecut douǎ ore; am început sǎ mǎ întreb cât dureazǎ sǎ alergi dupǎ o minge “cu bǎieții” și sǎ circuli cu mașina prin Brașov la ora 9 jumate seara. Puțin pentru cǎ rezistența fizicǎ nu e precum a unui sportiv de performanțǎ, iar orașul e liber seara. Nicio secundǎ nu m-am gândit sǎ sun la fericitul din cantonament. Nu stiu de ce nu mǎ gândeam cǎ salvarea ar veni prin teleportarea lui. Vlǎduț pǎrea cǎ face incantații asemeni indienilor; culmea era cǎ “spiritul tatǎlui” nu simțea cǎ trebuie sǎ vinǎ ACASĂ.

Am ajuns în punctul ǎla, când ori rǎbufnesc ori din contra, tac. Am intrat pe modul “silence”: nu ignoram, nu pedepseam; doar mǎ abțineam. Dar “norocul” a venit  de la fata mea; Eva – 5 ani și puțin peste jumate- recunoscutǎ ca fiind, sǎ nu zicem “vuvuzela” – pentru cǎ sunǎ brutal- ci vocea ascuțitǎ a familiei. Ea a preluat rolul de psiholog.

“Tata s-a dus sǎ se JOACE!”

Sincerǎ sǎ fiu, era mai mult o fitilistǎ; urmǎrindu-i auzeam cum îi spunea lui Vlad: “Tata nu e acasǎ, s-a dus sǎ ducǎ gunoiul!” (un fel de minte-mǎ frumos și cu sens, pe care l-a învǎțat de la bunica maternǎ) “Hai, nu mai plânge, cǎ nu a murit nimeni!“ (recunosc, replica îmi aparține) “De ce bocești? Vine înapoi!” și când avea chef sǎ îl agite pe frate-su: “Tata s-a dus sǎ se JOACE!”

Vlad reacționa dupǎ fiecare “încurajare” a sorǎ-sii. Nu era mulțumit cǎ ne are, el voia pe altcineva. Ca mamǎ, chiar imi pun problema cum sǎ îi înmoi din încrâncenarea pe care o are, sǎ știe sǎ lase și de la el; iar pentru cǎ încǎ nu am soluție îmi aud gândurile: “Nora mea mǎ va urî pentru asta!”

Ȋn sfârșit, când eram în drum spre o țigarǎ, apare și tatǎl copiilor, primit asemenea unui campion de tenis, pardon, squash:  cu urale și tropǎieli din partea copiilor. Eu nu eram o matracucǎ modernǎ, cu mǎtura în mânǎ, ci am rǎmas pe modul “silence”. Se aude vocea sughițândǎ a lui Vlad: “Tati, ne cucǎm?”

Da’ bine mǎi copchile, nu te-am lǎsat noi (eu și Eva) sǎ dormi?!

Şi când mǎ gândesc la vremurile demult apuse când alǎptam și eram soarele, luna și toate stelele de pe cer pentru copiii mei!

Un nou soare pentru ei; nu sunt nici încântatǎ nici resemnatǎ, doar iau notițe.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație