Vocea ta: Cât timp stăm lângă copiii noştri?

Voi cât timp ați stat în concediu după ce ați născut?

Încă de când am aflat marea veste, eu am fost hotărâtă să rămân acasă cu cei mici cât de mult îmi permite „sistemul”, deci în consecinţă doar doi ani. Nu mi se pare corect, sunt până la urmă doi copii, dar aici e cam ca și povestea cu o indemnizaţie și jumătate pentru gemeni, dar repet ăsta e „sistemul”. Punct. Nu mai comentez.

Revin la subiect şi spun că nu regret nicio clipă decizia luată! Am fost chestionată de multe mămici din jurul meu, dacă m-am întors la muncă deja..?! Şi majoritatea au rămas surprinse de răspuns, care a fost evident negativ.

Îndoiala de a nu-ți pierde locul de muncă

La început mi se părea ciudat, nu înţelegeam de ce ar fi trebuit în viziunea lor să fiu altundeva decât acasă, având grijă de cei mici!?

Cu timpul însă, aprofundând subiectul, am realizat că majoritatea aşa aleg! Fie din teama de a nu se rupe de viaţă socială, fie de îndoiala de a nu îşi pierde locul de muncă, fie din dorinţa de a nu ignora avântul profesional avut.

Am constatat astfel că decizia luată nu a avut la bază nevoia copilului de a petrece timp cu mama, o nevoie stringentă de altfel, mai ales la început, ci una strict profesională pe alocuri personală.

Indiferent de răspuns sau de alegerea făcută, mi se pare trist. Foarte trist! Şi mă gândesc că poate nu au avut suficient timp, înainte de a veni bebe pe lume, să se gândească profund la nevoile micului nou membru…

Blamez cu vehemenţă angajatorii care îşi ameninţă angajatele cu pierderea locului de muncă, atunci când pleacă în concediu pentru îngrijirea copilului! Însă în aproape egală măsură şi mamele, care atât de uşor se lasă pradă acestor tertipuri mizere şi abandonează ideea, revenind la muncă şi renunţând la micul odor de acasă.

Aud aproape în fiecare zi persoane din jur, care nu ar mai repeta greşeala de a reveni la muncă mai devreme decât e necesar copilului, pentru a se acomoda cu nouă viaţă, dincolo de burtică.

Personal, ţin minte şi acum că am fost profund dezamăgită, de faptul că va trebui să stau acasă DOAR doi ani! Mă aşteptăm, la cel puţin trei, având în vedere faptul că urma să îngrijesc copii gemeni, deci de două ori mai multă responsabilitate, de două ori mai multă educaţie, toate însă în acelaşi timp dedicat şi unui singur copil! Îmi aduc aminte că am încercat să mă războiesc în van pentru drepturile mele… Dar măcar sunt pe undeva împăcată că am încercat.

Nu pledez în mama perfectă

Am considerat şi cred cu tărie şi acum, că toate trebuie făcute la timpul lor. Mai ales copiii. Aşa e şi cu timpul dedicat lor.Dacă nu acum, când au cea mai complexă dezvoltare şi cea mai frumoasă creștere, stau acasă să-i descopăr, când o voi face? La majorat sau după ce pleacă luându-şi viaţa în propriile mâini? Nu prea cred. Nu am fost „aleasă” să fiu mămică de gemeni degeba, ci pentru că iubesc copiii şi îmi place să petrec timpul cu ei. Nu pledez în mama perfectă, însă cu siguranţă un copil nu este o întâmplare, ci o binecuvântare! Cu atât mai mult doi… Aşa că aleg să petrec timp cu ei, pentru ei, în slujba lor. În definitiv despre ei e vorba, nu?

Copiii au atâta nevoie de grijă, atenţie, căldură maternă, încât a-l rupe efectiv de la sânul mamei invocând aceste pseudo-motive, legate de angajator şi pretenţiile lui injuste, îmi pare de-a dreptul o cruzime!

Aceste fiinţe gingaşe, au venit pe lume pentru a-şi cunoaşte mama, a o vedea pe cea care le-a vorbit, le-a cântat atâta timp în burtică. Să o simtă, să o atingă şi să se cuibărească la inima ce au auzit-o bătând pentru ei, vreme de atâtea luni. Să adulmece mireasma unică şi glasul divin al universului lor mic, care se învârte tot în jurul mamei!

Cu atât mai mult atunci când aştepţi gemeni, timpul ar trebui să se multiplice, ca de altfel mai toate.

Aşadar cred că trebuie să ne bucurăm mai mult de micile minuni apărute în viaţa noastră, de candoarea lor, de inocenţa cu care ne înconjoară, de zâmbete şi priviri ghiduşe, de primii paşi şi cele dintâi cuvinte. Aceste clipe sunt unice, şi o dată trecute nu se vor mai repeta poate niciodată!

Aşa că, restul, orice altceva în afară de copii, mai poate aştepta!

Iar dacă nu, înseamnă că nu era suficient de bun!

Voi dragelor, ce credeţi?Cât timp simţiţi că trebuie să petreceţi cu cei mici?

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație