Vocea ta. Ce să învățăm de la copii?

Cât timp suntem mici, ne dorim să fim mari și, când ajungem adulți, ne dorim să fim din nou copii. Ne privim părinții ca pe niște Dumnezei, vrem să fim aidoma lor, să deținem controlul, să facem ce vrem, când vrem, fără că nimeni să ne condiționeze. Capcana maturității e tocmai asta… pierderea inocenței și a curiozității, pierderea purității, a capacității de a fi fericit fără motiv și rătăcirea nesfârșită pe drumuri străine căutând himere și făcând ce vrem, când vrem fără un scop bine definit. 

Dacă cineva ne-ar fi spus în copilărie că viață ne aparține, că suntem creatorii propriilor noastre experiențe poate am fi prețuit altfel clipele acelea de libertate pură. Poate nu ne-am fi grăbit atât să creștem și să fim “oameni mari”. Azi ne învârtim într-un tăvălug cotidian ce amenință să ne înghită rând pe rând. Acest monstru se hrănește tocmai cu temerile noastre, cu nemulțumirile nostre, cu frustrările, cu planurile care mai de care mai ireale. Și culmea e că suntem într-o competiție a pierderii sufletelor și nici măcar nu ne dăm seamă.

Ceea ce îți iei cu tine din trecut…este ceea ce vei deveni în viitor. Uneori, alegem să păstrăm amintiri frumoase, alteori cele neplăcute sunt pregnante. Noi suntem suma acestor experiențe din trecut. Uităm că lumea nostră s-a clădit în copilărie…acolo ne sunt resursele.

Mai putem fi copii azi, când pășim apăsat pe asfaltul umed, descumpăniți, când suntem atât de încrâncenați și încruntați, când am uitat să ne bucurăm de răsăritul soarelui, de albastrul cerului, de o vorba bună, de cântecul unei păsări….de liniște…? Când să ne mai facem timp să ascultăm liniștea? Nu mai avem timp să trăim pentru noi…trăim pentru alții. Suntem captivi în propria noastră viață și suntem gata să plătim prețul suprem.

Nu ne mai regăsim zâmbetul nici în oglindă.,,,nici în ochii unui copil…nici în brațele iubitului… mereu avem nevoie de altceva, altceva diferit. Nici nu știm ce căutăm de fapt…si fiindcă că totul este efemer pare o frământare zadarnică. Dacă am alege să trăim Aici și Acum am putea fi fericiți…însă alegem să rămânem ancorați în trecut sau într-un viitor ipotetic, de basm, ireal, pe care oricum nu suntem în stare să îl construim!

Să învățam de la copii… când un copil cade, plânge, dar se ridica și își continuă drumul.

Cât de ușor își regăsesc zâmbetul și puterea de a o luă de la capăt! De ce noi adulții am avea nevoie de mai mult?

Să învățam de la copii… de când se nasc până când ajung la maturitate învață, învață și iar învață. Nu se plâng, acceptă lucruri noi, experiențele îi bucură și îi desăvârșesc în aceeași măsură. Ce facem noi adulții?  Când avem o șansa, o oportunitate ne opunem schimbării cu orice preș…doar ceea ne este confortabil ne mulțumește. Învățam lucruri noi cu greutate, ce să mai vorbim de acțiune și integrarea lor în viață de zi cu zi.

Să învățam de la copii… priviți-i cum se bucură de lucrurile simple, cum știu să zâmbească cu senitatate unui necunoscut, câtă încredere au în oameni, câtă încredere au în noi, părinții, cu câtă ușurință își fac prieteni la locul de joacă, cum îmbrățișează și dau mână cu alt copil cu care s-au certat. Copiii dau dovadă de seninătate, inocență și puritate fiindcă au bine întipărit în memoria afectivă aceste calități.

Să învățam de la copii… fiecare zi este pentru ei un nou început. Ei au capacitatea de a trăi în prezent. De aceea își manifestă nerăbdarea atunci când își doresc anumite lucruri. Le vor AICI și ACUM! Timpul trecut și viitorul nu există. Ei sunt actorii principali ai filmului nici nu știu altă cale. Ce bine ar fi dacă adulți fiind ne-am aminti să trăim clipă, să nu mai condiționăm fericirea din punct de vedere temporal, să nu o mai amânăm sau să așteptăm pe altcineva să ne facă fericiți.

Să învățam de la copii… ei sunt curioși și încrezători. Copiii nu au limite în ceea ce își imaginează sau în felul cum acționează. Noi adulții ne străduim să îi limităm conform unor reguli sociale mai mult sau mai puțin drepte. Un copil își închipuie ca poate deveni orice… visează cu ochii deschiși și atinge culmi nebănuite. Un adult are convingeri limitative și orice îl scoate în afară cercului lui de securitate pare nesigur și instabil. Curiozitatea, creativitatea și originalitatea sunt din altă sferă, aparțin arhetipului copilului.

Să învățam de la copii…. să iubim necondiționat fără urmă de egoism sau fără teamă de a fi dezamăgiți. Copiii iubesc aproape pe oricine și orice. Își iubesc părinții, bunicii, vecinii, prietenii, animăluțele de plus sau pe cele de companie. Copiii iubesc cu o detașare fantastică și se abandonează total acestui sentiment în pofida riscurilor. Copilul este în centrul Universului lui, pentru el nu există mai multe lumi decât realitatea din fiecare zi căreia i se dedică cu inocență-i specifică, cu uimire și încântare.

Să învățam de la copii… ei se bucură cu nesaț de fiecare joc, se implică trup și suflet și astfel se încărca cu energie. Copiii iubesc joacă, face parte din procesul lor de dezvoltare, nu există eșec care să-i descurajeze. Dacă adultul ar alege să săra, să cânte, să alerge, să se arunce în zăpada, în mormanele de frunze s-ar  permanent de prezent fiindcă niciun joc nu are granițe decât cele impuse de noi.

Să învățam de la copii…  fim fericiți fără motiv. Copilul nu are inhibiții, frustrări, complexe, așteptări decât propriile nevoi fizice ce trebuie fie satisfăcute obligatoriu. El se   e fericit fără un motiv anume. De aceea  vedem pe bebeluși cum se trezesc  fiecare  cu zâmbetul pe buze.

“Un copil poate să învețe oricând un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stai locului niciodată  cum să ceară cu insistentă ceea ce își dorește.“ – Paulo Coelho

Pe Florentina Dumitru o găsiți și pe blogul ei, ESENTIALLE

DISTRIBUIȚI
Am 36 de ani și sunt mama unei fetițe de 12 ani, un copil ce nu încetează să mă uimească în fiecare zi. Pasiunea mea pentru litere are rădăcini adânci. Atât de adânci…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație