Vocea ta: Ce-ţi curge prin vene, pui de român?

Narcisa David
vacanta

După mult timp, am simţit ce înseamnă mândria de a fi român

Prima zi de grădiniţă a fiului meu a coincis cu prima zi de grupă pregătitoare a fetei. Emoţiile pe care credeam că le voi avea în ziua Zero, cea din care poveştile mele vor începe cu „Ȋnainte să înceapă şcoala/grădiniţa”, au fost rătăcite în agitaţia aranjării detaliilor. Am trăit momentul, însă lacrimile mi-au dat într-un moment pe care nu l-aş fi bănuit.

Aveam impresia că văd totul macro

Curtea şcolii plină de flori, freamăt şi chicoteli de copii, la fel de primitoare ca atunci când am început şi eu şcoala. Doar că acum aveam impresia că văd totul macro, spre deosebire de copilărie de când îmi amintesc doar tunelul din buchetele de flori pe sub care am trecut.

Festivitatea a început cu „Deşteaptă-te române!” Răsuna în boxe peste oameni, a fost cu adevărat momentul când agitaţia s-a întrerupt de parcă Dumnezeu ar fi luat telecomanda şi ar fi apăsat „Pauză”. M-am oprit din făcut poze, buzele mi se mişcau murmurând versurile; m-am uitat spre Eva şi mi-au dat lacrimile. A fost prima dată când am simţit că fiică-mea nu îmi aparţine şi că acela este momentul în care o dăruiesc ţării mele. Cum pot să plâng acum? Am înghiţit în sec sperând să trec peste clipa de slăbiciune, apoi am respirat adânc. Da, asta e un moment în care simţi că trăieşti.

N-am vrut să pot să plec din România

Nu ştiu dacă voi ajunge vreodată să îmi cer iertare de la copiii mei că nu i-am făcut în altă ţară, că nu am încercat să le fie mai bine material în altă parte. Dar am justificările pregătite: de câte ori am vrut să plecăm din România, ori nu ne-am dorit suficient de mult încât să fim dispuşi să riscăm, ori nu am avut curajul să o facem, pot găsi o mie de motive pentru care nu am făcut-o, însă unul e drept: n-am vrut să pot.

Cred că aş fi o inadaptabilă în oricare parte a lumii, aş suferi de dor. Pământul românesc mă ţine, mă îngenunchează; e ca şi cum atracţia gravitaţională are peste valoarea normală fix cât e conturul ţării. Prefer îmi ceară explicaţii copiii atunci când vor fi mari, să îmi fac reproşuri peste ani, decât să îmi calc simţurile.

Educaţia din familie sau şcoală te învaţă cum să te comporţi, cum să decizi, dar singură nu poate determina cum să simţi iubirea de țarǎ. Ȋţi curge prin sânge cu proaspat românism când miroşi aerul de-aici; când vezi zilnic verdele – rămas netăiat; când stai la rând la doctor şi în clinicile particulare; când îţi vin în minte înjurăturile cele mai pure; când faci X ore de la Bucureşti la Braşov, eşti în Posada şi te gândeşti că înaintezi la fel de greu şi cu aceeaşi izbândă precum armata maghiară acum şapte secole.

Da, sunt visătoare, vă aştept prieteni iubiţi plecaţi! Știu că veţi reveni atunci când veţi vrea să vă vindecaţi de boală înstrăinării…

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa