Vocea ta: Cei trei purceluşi

Odată ca niciodată, cei trei purceluşi trăiau într-o pădure…

Doar pentru că cineva depăşeşte indicele de masă corporală stabilit de normele de sănătate şi de cele estetice şi pentru că are pielea rozalie, nu ne îndreptăţeşte să-l numim „porc”. Totuşi, acceptăm că diminutivul mai îndulceşte puţin termenul.

PSP = pe spatele părinților

Ajungând la vârsta maturităţii porcine, cei trei fraţi purced nu la tăiere, aşa cum se procedează în jungla aceasta în care cel mai evoluat (omul) îl mănâncă pe cel mai puţin evoluat, ci la construcţia unei case. Fiind proprietarii unei case le-ar fi oferit senzaţia unei maturizări şi ar fi putut să-şi editeze profilul facebook-ian, ştergând de acolo „PSP” (pe spatele părinţilor), pe care să-l înlocuiască cu „manager at my home”.

Plini de prejudecăţi cum suntem, presupunem automat că mezinul era lipsit de spirit prevăzător şi imatur, lucru care se va dovedi adevărat, căci el amână construcţia casei. La fel face şi mijlociul. Cel mai mare, respectând tiparul conform căruia vârsta mai înaintată aduce cu sine asumarea responsabilităţii, se apucă să-şi ridice casa. Fraţii mai mici îl ironizează, nearătând respectul cuvenit unui frate mai mare. Consecvent, fratele mai mare îşi vede de treabă.

Spiritul eco-friendly al mezinului

Când iarna se apropie vertiginos, fraţii mai mici încep şi ei să-şi ridice câte o casă (probabil că începuseră să le dârdâie codiţele tirbuşiene). Mezinul, acuzat în poveste de lene, va da dovadă de un spirit eco-friendly, dacă mă întrebaţi pe mine. Acesta îşi construieşte o casă din paie, încercând să dărâme convingerile că acest tip de construcţie presupune un tip de locuinţă nesigură, care atrage rozătoarele (aspect ce nu l-ar fi deranjat deloc pe cel mic). Dar o casă construită din baloţi de paie este o casă sănătoasă, sigură la cutremure, incendii sau inundaţii şi foarte eficientă energetic. În plus, ridicarea acesteia presupune costuri minime şi timp redus de lucru.

Fratele mijlociu (al cărui rol eu nu îl identific în poveste, decât pentru a păstra triada specifică basmelor) îşi construieşte o casă din nuiele, respectând principiile costurilor reduse şi ale eficienţei.

Fratele cel mare nu împărtăşea viziunile moderne ale celor cu care era înrudit prin sânge. El îşi construise o casă din cărămidă, justificându-şi alegerea prin faptul că acest tip de construcţie este mai durabil, suportă orice tip de acoperiş (visase dintotdeauna la un acoperiş de ţiglă roşie), permite o gamă largă de finisaje şi este un izolator fonic mai bun (îşi dorea să nu mai audă toată ziua zgomotele pădurii: foşnetul frunzelor, susurul pârâului, ciripitul păsărilor).

Actele, vă rog!

Lupul (acum voi deja ştiţi că a intrat în scenă personajul negativ) era inspector la Inspectoratul de stat pentru construcţii. Lupul avea un păr destul de lung, sur, pe care şi-l schimba de două ori pe an, printr-un procedeu numit „năpârlire”. Nu ştiu dacă-şi schimba şi năravul în acest interval. Lupul, deşi cam slăbănog (din nou, după normele de sănătate şi cele estetice), avea o ceafă lată, care-i cădea pe spate în trei straturi. În colţul gurii ţinea un pai, la care molfăia continuu, ceea ce-l făcea să vorbească cu jumătate de gură. Apropiindu-se de fratele cel mic, zise:

Năziua! Ce fel de construcţie este aceasta? Se uita la casă ca lupul la poarta nouă.

-Este o casă eco din paie…începu mândru mezinul

-Nu mă-nteresează asta! Vreau să văd actele dă la terenu dă sub casă!

-Păi…ce acte? Noi suntem locuitori ai pădurii de generaţii întregi, încă de când Noe coborî de pe arca sa…

-Cine-i Noe? Vreun director? Şef la noi la Inspectorat? Mai sus la…

-Nu, e cel…

-Dacă nu, nu mă-nteresează! Actele pă teren!

-N-am!

-N-ai? N-ai, hă? (Lupul se apropie de mezin, încât stau aproape bot în rât) Atunci jos cu ea!

N-apucă mezinul să zică ceva, că lupul a şi suflat, dărâmând casa (ce ţi-e şi cu construcţiile astea eco!). Ăl mic dă fuga la fratele mijlociu. Hop şi lupul!

-Autorizaţia dă construcţie!

-N-am, începu mijlociul, dar această casă respectă întru totul normele de …

-N-ai autorizaţie, n-ai casă!

Şi iar suflă şi iar casa se dărâmă.

Cei mici, fuga la fratele cel mare. Lupul şi el după ei.

-Avizul arhitectului,aprobarea dirigintelui dă şantier, autorizaţia dă construcţie…Hai repede, ce te uiţi aşa la mine!

-N-am, zise purceluşul cel mare.

-Atunci îţi voi dărâma casa!

-Şefu, şefu, stai puţin, se repezi purceluşul, nu putem să ne înţelegem cumva? Îi făcu complice cu ochiul. Lupul se înmuiase de când auzise apelativul „şefu”, semn al unei ambiţii de ascensiune profesională şi socială.

-Păi… da, ar fi o cale. Tre’ să plătesc pensia alimentară. Nişte bani ar pica numai bine. Lupul ridică câteva gheare lungi, arătându-i purceluşului cât ar trebui să dea. Purceluşul rezolvă rapid problema. Lupul pleacă mulţumit. Numai că, între timp, fratele cel mic sunase la Direcţia Generală Anticorupţie, iar lupul a fost arestat şi încarcerat. A trăit vremuri grele la închisoare, unde şi-a ars fundul de multe ori.

Cei trei purceluşi au trăit împreună sub acelaşi acoperiş de ţiglă roşie.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație